Joi, 17 iulie 2014, presa locală a fost invitată să ia parte la finalizarea celei de a doua etape de consolidare a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. La eveniment a luat parte conducerea CJI, Adrian Berbece-manager interimar al Spitalului Slobozia, dar și reprezentanții firmei S.C. General Interfinish S.R.L. București, firma care a încheiat contractul pentru lucrările de consolidare al celei de-a doua etape, în august 2013. Invitatul special al evenimentului a fost chiar ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Cu o valoare totală a lucrărilor de 3.375.089,07 lei, adică nu mai puțin de 33 de miliarde lei vechi, la care se adaugă valoarea totală a proiectării în sumă de 86.800 lei, consolidarea Spitalului rămâne una dintre mândriile CJI, așa cum însuși președintele Silvian Ciupercă a declarat : „ Suntem astăzi aici pentru a lua parte la testele care se fac pentru finalizarea etapei a doua a procesului de consolidare a Spitalului(…) Calitatea lucrărilor este garantată de expertiza furnizorilor de echipamente, a antreprenorului Interfinish, de concepția conform căreia această structură este una dintre cele mai moderne din lume.”. Având în vedere că lucrările de consolidare ating costuri aproape inimaginabil de mari și că acestea au început în urmă cu aproape 8 ani de zile, nu putem decât să sperăm că, la un cutremur de mare magnitudine, Spitalul Slobozia va rămâne în picioare. „Am venit în vizită la invitația domnului președinte (n.r. Silvian Ciupercă). Referitor la consolidarea clădirii vreau să vă spun că eu sunt de părere că dacă nu ai clădirea în picioare, nu mai ai ce discuta despre un spital. În funcție de implicarea șefilor de județe, se fac pași mai mici sau mai mari pentru îndreptarea situației spitalelor din țară. Vreau să vă felicit și vă urez să terminați cât mai repede această fază, a testelor.”Deși ne-am fi așteptat ca ministrul să atingă și câteva dintre punctele sensibile ale sistemului sanitar local, acesta a ocolit subiectele. Bănicioiu n-a avut decât cuvinte de laudă la adresa Spitalului, iar răspunsurile sale au fost cât se poate de evazive atunci când presa l-a întrebat atât despre jaful financiar de la Slobozia, cât și despre problema de la Centrul de Transfuzii. Mai mult decât atât, Bănicioiu a aplaudat CJI, dar și pe Adrian Berbece pentru modernizarea secției de cardiologie, demonstrând încă o dată că nu avea habar despre nimic din tot ceea ce se întâmplă la Spitalul Slobozia, pentru că altfel ar fi știut că modernizarea acestei secții nu s-a făcut cu bani publici ci din banii acordați ca sponsorizare de Gheorghe Ceteraș, un afacerist local. Adrian Berbece a încercat să îi atragă atenția ministrului Sănătății asupra necesității înlocuirii, de urgență, a unor echipamente deteriorate : „Vreau să vă atrag atenția asupra lipsurilor acestui spital. Încep cu un aparat RMN (…) Am negociat la sânge cu cei trei mari producători de acest gen de aparate, astfel încât am putea achiziționa un aparat de 1 milion de euro, cu numai 200.000 euro, urmând ca trimestrial să plătim acest aparat cu rezultatul muncii sale(…)Avem toată infrastructura pentru instalarea unui aparat de radioterapie, dar aparatul nostru este vechi și stricat.” Nu putem decât să ne exprimăm îngrijorarea față lipsa echipamentelor medicale, dar mai ales de starea jalnică în care se află Spitalul Slobozia, care stă să cadă nu numai în urma unui cutremur major, ci chiar sub propria greutate… în mizeria în care a fost adus de către Vasile Olaru, fostul manager, și chiar de către Adrian Berbece, fost director economic în perioada jafului financiar.
Cristina Ghinea
rmn… fara personal de specialitate! cum o fi asta? dar daca aparatul munceste singur, este perfect!
Au avut atatea foarfeci..mai trebuiau vreo 2- 3 insi dar cred ca nu le ajungea tricolorul.Nemernicul de ciuperca si-a trecut in cont dotarea sectiei pe spatele Dlui.CETERAS.HALAL OM PROFESORUL
Ce dracu au oamenii ăştia?! Oare şi lu’ Bănicioiu şi lu’ Behehe le bătea soarele’n ochi, sau vinul era foarte acru?!