* Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Ialomiţa au documentat, în perioada iulie – octombrie 2013, activitatea infracţională a unui grup specializat în obţinerea de credite bancare, folosind documente falsificate.
În data de 14 octombrie 2013, poliţiştii ialomiţeni au efectuat cinci percheziţii la locuinţele a şapte persoane, suspectate că, în perioada 2011 şi până în prezent, ar fi indus în eroare un număr de 4 societăţi bancare şi nebancare pentru obţinerea de credite, prin folosirea de documente false. În urma percheziţiilor domiciliare au fost descoperite mai multe documente folosite la obţinerea de credite bancare. Cei şapte suspecţi au fost conduşi, pentru audieri, la sediul I.P.J. Ialomiţa. Faţă de aceştia a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, instigare la înşelăciune, complicitate la înşelăciune, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cei în cauză au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului, urmând ca marți, 15 octombrie, să fie prezentaţi parchetului cu propunerea de arestare preventivă. În aceeași zi, presa a fost invitată la o conferință, la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița ce a avut ca scop prezentarea acestei „mărețe” acțiuni. În cadrul acestei conferințe, adjunctul inspectorului șef, comisar Lefter Cristian a declarat : „ Prejudiciile urmează să ne fie comunicate de către aceste unități bancare, în aceste zile, dar estimăm că sumele variază undeva între 10.000 și 20.000 de euro, nu știm exact cât. Unii dintre acești indivizi au mai fost implicați și anul trecut în contrabandă cu țigări. În dosarul de contrabandă, prejudiciul a fost recuperat, iar legea achitării prejudiciului îți oferă această șansă de a fi cercetat în stare de libertate, noi sperăm să recuperăm și acum prejucidiul (…) Documentele false erau eliberate de societăți comerciale care atestau venituri ireale. Sesizarea a fost făcută din oficiu, de către cadrele acestui compatiment, la începutul lunii iulie 2013. Unitățile bancare și nebancare au un alt sistem, ele încearcă să-și recupereze sumele pe cale amiabilă, au niște asigurări de risc”. Cu alte cuvinte, am fost invitați să ascultăm o poveste în care cineva („nu putem spune cine”), a furat ceva („nu putem să spunem cât”), într-un fel („nu putem spune cum”)...bla,bla,bla. Așa se desfășoară majoritatea conferințelor organizate de IPJ Ialomița, dar și de alte instituții ale statului, care se așteaptă ca noi, presa, să le lăudăm activitățile „remarcabile”, în mod gratuit și fără să punem alte întrebări…indiscrete.
Cristina Ghinea
Cazul prezentat e o găinărie,iar din raţiuni ce ţin de credibilitatea instituţiilor bancare,IPJ nu spune că reţeaua a avut complici în rândul funcţionarilor din bancă ce au analizat dosarul de credite al acestor găinari.Banca încearcă recuperarea pe cale amiabilă când clienţii devin restanţieri….când constată deficienţe în funcţionarea activităţii propriilor salariaţi,sună prietenii de la antifraudă…să cosmetizeze frauda)))Uite tot aşa acum vreo zece ani ţinea Marcelică conferinţe la Antena Slobozia…şi povestea cu planşe marea schemă de găinăreală bancară..iar Tache-l privea plin de admiraţie)))Binenţeles că antifraudă găsea şi cazurile de contrabandă cu petroliere,dar doar după ce pagubele erau de zeci de milioane de euro,nerecuperabili vreodată)))Eu în locul lor nu mai făceam conferinţe până nu uita lumea de ruşinea de şef antifraudă Tache Cornel….dar cum să-i ceri organului să-i fie ruşine şi să fie demn))
Mafiotul ala de Lefter mai bine ar tine o conferinta cu domeniile personale de la Cocora. Mijloacele de imbogatire din salariul de politist sunt tratate in conferintele de presa ale IPJ? Sa ne explice preacinstitul Lefter, ce dosare erau prafuite in sertarul domnuluiTache. Va ţâţâie popoul, bravi miliţieni! Hai, unul câte unul la mititica, domnilor!