Mascaţii au dat năvală în birourile poliţiştilor ialomiţeni?!

Distribuie articolul:

În timp ce de la Biroul de presă suntem zilnic asaltaţi cu ştiri despre acţiunile de rutină  ale poliţiştilor, acţiuni care intră în Fişa postului şi care nici nu ar trebui „trâmbiţate” ca şi când ar fi ceva ieşit din comun, iată că atunci când vine vorba despre matrapazlâcurile săvârşite de poliţişti, Inspectoratul Judeţean Ialomiţa tace mâlc, pregătit fiind, totuşi, să răspundă că, în fapt, nu ei trebuie să comunice, ci cei care au acţionat întru prinderea făptuitorilor care provin din chiar rândul poliţiştilor. 

Mascaţii şi procurori ai DNA Bucureşti au făcut percheziţii în mai multe birouri ale Inspectoratului de Poliţiei al judeţului Ialomiţa. Comisarul de poliţie Cornel Tache, şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor ar fi fost „filat” pentru că ar fi primit 200 de milioane de lei vechi într-o speţă ce ar avea legătură (in)directă cu dosarul fostului şef al DNA Slobozia, procurorul Dumitru Cristudor, cel ce-a fost reţinut în data de 13 iunie a.c., fiind acuzat de luare de mită şi favorizarea infractorului, după ce ar fi ajutat trei persoane să distrugă acte ce puteau fi folosite ca probe într-un dosar de evaziune fiscală, primind în schimb niscaiva bunuri…

Cum „corb la corb nu-şi scoate ochii” doar nu se-aşteaptă vreunul dintre cetăţeni să dea D.N.A Slobozia un comunicat de presă, nu? Şi doar nu v-aşteptaţi că la apelurile noastre telefonice ar putea să şi fie cineva în stare să răspundă fără a cere voie de la Centru?


Distribuie articolul:

4 thoughts on “Mascaţii au dat năvală în birourile poliţiştilor ialomiţeni?!

  1. cind vor incepe anchetele si arestarile la penalii de la finantze ? Radulescu Daniel, care culmea inca se mai vrea sef peste finantzele din Ialomita, e primul care trebuie saltat si anchetat= judecat = condamnat = incarcerat = confiscata toata averea facuta din fraude si shpaga

  2. A ajuns căţelul lui Răducanu la mititica….e rău la facultate,scrie romane Bebiţă mai rău ca Iordache…aşa că faceţi bine cei ce aţi luat sau dat,măna pe mobil şi formaţi 0800800…pac autodenunţul…şi poate scăpaţi doar castraţi de Kodruţe,maidanezilor))Bebiţă iese,că-i e dor de grătar şi-un şpriţ la umbra tuielor))

  3. „Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi
    Sã ajunga-a fi stapana si pe tara si pe noi!
    Tot ce-n tarile vecine e smintit si starpitura,
    Tot ce-i insemnat cu pata putrejunii de natura,
    Tot ce e perfid si lacom, tot Fanarul, toti ilotii,….
    Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,
    Incat fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,
    Balbaiti cu gura stramba sunt stapanii astei natii!…” Cata dreptate avea EMINESCU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *