Căile Ferate Române – „la trecutu-ţi mare”… fără nici un viitor!

Distribuie articolul:

Zilele acestea, pe agenda de lucru a Guvernului condus de premierul Victor Ponta este înscrisă acţiunea de privatizare a CFR. O acţiune samavolnică dacă e să ţinem cont fie şi numai de faptul că se discută despre scutirea de la plata creanţelor acumulate de către această companie, astfel încât cumpărătorul să dea statului român „te miri ce şi mai nimic”…     

C.F.R este compania naţională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători şi marfă pe calea ferată din ţară. CFR, ca instituţie, a fost fondată în 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în 1854. Prima linie a fost deschisă pe 20 august 1854 şi făcea legătura între Oraviţa (în Banat) şi Baziaş, un port la Dunăre. Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită iniţial doar pentru transportul cărbunelui. Între 1864 şi 1880, diverse căi ferate au fost construite în teritoriul numit pe atunci Principatele Unite. În septembrie 1866 Parlamentul României a aprobat construcţia unei linii de 915 km, de la Vârciorova în sud până la Roman în nord, trecând prin Piteşti, Bucureşti, Buzău, Brăila, Galaţi şi Tecuci, toate oraşe importante la acea vreme. În 1918, Regatul României s-a unit cu regiunile Transilvania, Banat, Basarabia și Bucovina pentru a forma România Mare. Ca urmare, toate căile ferate din aceste regiuni, care au aparţinut înainte Austro-Ungariei şi Rusiei au intrat în proprietatea CFR. După ce România a devenit o republică comunistă, în 1949, a avut loc o investiţie semnificativă în căile ferate. În această perioadă, căile ferate au fost considerate simbol al industrializării rapide a ţării. La începutul anilor 1970, locomotivele cu abur au fost complet scoase din circulaţie, fiind înlocuite cu locomotivele diesel şi electrice şi vagoane construite la uzina Astra Vagoane Arad. După revoluţia din 1989, când a căzut regimul comunist, România a rămas cu una din cele mai mari, dense şi utilizate reţele de căi ferate din Europa. După 1989, un număr relativ mare de linii au fost închise, în special cele destinate folosirii industriale sau liniile înguste. Acest lucru s-a datorat şi creşterii masive a numărului de companii private de autocare şi al traficului redus de pe acele linii. Prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Romane ,,SNCFR” de la 1 octombrie 1998 au fost înfiinţate câteva Companii care, din păcate, n-au ştiut să gestioneze în folosul poporului toate câte s-au construit cu Poporul! Iată de ce, la această dată, transportul feroviar din România diferă atât de mult de ceea ce se întâmplă în alte ţări, aşa după cum vedeţi!    


Distribuie articolul:

5 thoughts on “Căile Ferate Române – „la trecutu-ţi mare”… fără nici un viitor!

  1. Undeva, pe Valea Prahovei, există o zonă unde, marele inventator român Henri
    Coandă ar fi încercat primul motor cu reacţie montat pe o locomotivă de mare
    viteză. Proiectul nefiind aprobat de mai marii vremii, totul a rămas ca-n gară, cum se zice, omul de ştiinţă părăsind România-plai de dor. Toate ţările au avansat, doar România este într-un mare regres privind căile ferate şi, mai ales, circulaţia pe acestea. În zilele noastre, viteza de circulaţie pe calea ferată este mai mică decât la începutul anilor ’70, pe vremea locomotivelor cu aburi şi a primelor locomotive cu motoare Diesel. Or fi numai ţiganii-hoţi de şine şi cabluri de vină?!

  2. Nu, si ministrii transporturilor au ,,meritul” lor, mai ales inculpatul fenechiu-pnl/usl si cercetatul de DNA silaghi-pnl/usl. Sub conducerea cui s-a decis stergerea datoriilor CFR, IN PLIN PROCES DE PRIVATIZARE?

  3. Din nefericire am ramas captiv unor ani de studii si de multe ori imi incep lectura cu pasaje din sfarstit.In acest caz va spun ca aceasta fraza „Iată de ce, la această dată, transportul feroviar din România diferă atât de mult de ceea ce se întâmplă în alte ţări, aşa după cum vedeţi!„ nu are legatura cu desfasurarea cronologica din articol.

    As completa articolul spunand ca in general sunt trei tipuri de procese de privatizare: primul este un model de privatizare în masă, activele deţinute de stat sunt distribuite gratuit publicului larg prin intermediul bonurilor care pot fi transformate în acţiuni proprii în cadrul firmelor deţinute de stat. Acest model este uneori cunoscut ca “ metoda bonurilor de privatizare” şi a fost folosit în Republică Cehă şi Rusia. Al doilea model permite managementului şi personalului să cumpere activele companiei, această metodă fiind adoptată în Polonia. A treia metodă, şi posibil cea care a produs cele mai de succes rezultate, implică vânzarea controlului majoritar unei persoane din afară. Persoana din afară era deseori un investitor străin şi aceasta a tins să conducă, în primul rând, la rezultate măreţe din partea companiilor în care au a investit şi în al doilea rând , în companiile în care aceşti investitori din afară au fost acceptaţi, guvernanţă corporativă s-a îmbunătăţit. Această a treia metodă a fost urmată de Ungaria şi de asemenea de Estonia.
    Toate aceste metode sunt subjugate interesului de moment :atragere de capital strain in scopul dobandirii de lichiditati;capitalizare cu resursa locala in scopul consolidarii unui segment cheie al economiei(capitalizare CEC BANK);protectie sociala.In cazul CFR investitorul este autohton si nu imi e clara bonitatea sa dar pare destul de clar ca la guvern e o debandada totala, patenta si in cazul Oltchim.A plecat relu ,vine Belu.Chiar cu un handicap ,sau un decalaj tehnologic poftim,fata de cei din pozele de mai sus nu trebuie sa repetam aceleasi greseli:cumparam scump(mama-mama ce scumpete de fregate avem) si vindem ieftin(Petrom).Parcul feroviar o fi invechit(nu foarte) si necesita up-grade insa trebuie sa stim ca reteaua noastra feroviara este totusi sigura.Adica nu trebuie sa vindem doar asa ca e o impunere a FMI,astia sunt doar asasini economici,devoreaza infrastructura tarilor sarace iar noi suntem la rand se pare.Asadar ,atentie dragilor ca nu vindem niste fiare ci si conexiuni Orient-Occident ,nu discutam de tehnologii Maglev-Transrapid-Inductrack ca-i tranzit de marfa,nu discutam deasemenea de magazinul din colt ci de un activ de importanta strategica,nod al infrastructurii si,ce ma ingrijoreaja cel mai mult,vorbesc cam mult politicienii in acest caz.Vreu mintosul patriot sa-si spuna cuvantul!

  4. Mintosul patriot zice că orice investitor autohton brunet….sau străin blond,vrea cfr marfă pt marfa „FERU”…nu pt eventuale profituri din transportat mărfuri)))Cfr marfă….nu-i rentabil dacă infrastructura nu-ţi asigură viteze bune de deplasare….Io de eram la fmi…ceream şi infrastructura la privatiyare pachet cu marfă,era mai mult fier de tăiat şi prăduit)))O infrastructură modernizată ar revigora transportul pe calea ferată şi ar face şi porturile atractive şi competitive…..dar ce porturi din UE vor lua o…gustare românească,dacă merge treaba pe calea ferată?Pare-mi-se că unele din Germania,Olanda,Belgia şi Franţa….aşa că de nu se face privatizarea cu o firmă din aceste ţări…pe modelul de succes Petrom….o să ne plimbăm cu roaba şi rata….şi-o raportăm,cu manie capitalistă c-am redat terenul agriculturii)))După cum vezi,măi Davinciule, nu ne-a rămas decât să facem haz de necaz….soluţiile sunt puţine şi triste…bucuria va fi la cine semnează contractele…va fi bucurie de scurtă durată…cu finaliyare la jilava…c-o să învingă populismul şi-o să găsească poporul alt dement să lupte cu corupţii şi să-mpartă dreptatea…I-auzi….”Daţi-mi consiliul general şi-o să….daţi-mi Justiţia ş-o să”….davai ceas..davai nevasta…sună cunoscut da-le-aş la….cap.

  5. Ca ramase vorba la Transporturi: inlocuitorul lui Mircea Pop la sefia CNADR este Narcis Neaga, directorul demis in 2012, pentru ,,spaga” introdusa ,,din greseala” in licitatia pentru Comarnic-Brasov! Asadar, hotii, mincinosii si ,,dementii” usl nu se lasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *