Cheltuieli impresionante pentru funcţionarea Penitenciarului din Slobozia

Distribuie articolul:

Sunt mulţi cei care stau, efectiv, în spatele gratiilor. Sunt mulţi şi, pentru ca ei să-şi ispăşească pedeapsa trebuie ca să le fie asigurate condiţii umane. Hrana, încălzirea, curăţenia, reeducarea sunt priorităţi aflate în sarcina conducerii instituţiei, iar tuturor cheltuielilor cu achiziţiile efectuate în vederea funcţionării, se adaugă şi cheltuielile cu plata personalului angajat să-i păzească pe cei care, la un moment dat al existenţei lor, s-au certat cu Legea şi-au ajuns acolo unde nu întotdeauna e mai rău ca „afară”…Şi spun asta având în vedere confortul pe care, cică, Statul este obligat să-l asigure deţinuţilor, pentru ca România să nu mai fie criticată că nu respectă preceptele ce vizează Drepturile Omului, condiţii impuse de Uniunea Europeană, Occidentul. Şi cum nu puţini sunt cetăţenii pe care i-am auzit spunând că ar trebui ca deţinuţii să presteze oarece muncă în folosul comunităţii şi nu, aşa cum se întâmplă, să fie lăsaţi să stea degeaba, ca şi când s-ar afla în concediu prelungit petrecut în condiţii ca de Staţiune, ne-am gândit că n-ar fi rău să aflăm câţi bani se „toacă” acolo, la Penitenciarul Slobozia. Aşa că am întrebat şi-am aflat că, anul trecut, Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru funcţionarea acestui stabiliment a fost în sumă de 15.897.132 lei RON, ceea ce, în lei vechi înseamnă aproape 160 de miliarde. Sunteţi curioşi ce anume s-a făcut cu purcoiul de bani? Şi noi am fost, şi-aşa am şi aflat că din această sumă, 12.664.394 de lei (adică 126 de miliarde de lei vechi) s-au dus pe salariile personalului, respectiv pe recompensarea celor 308 angajaţi, majoritatea pentru a-i păzi, zi şi noapte, pe cei închişi. Din atâta bănet, doar 739.894 lei, adică puţin peste 7 (şapte) miliarde de lei vechi au reprezentat cheltuielile cu hrana deţinuţilor, restul fituindu-se pentru ca nişte cetăţeni să aibă un loc de muncă, o muncă pe care, desigur, personalul angajat o consideră grea, periculoasă, nerecompensată cum s-ar cuveni. Nu, nu vă gândiţi că mai e ce-a fost cândva, pe vremuri, când în fiecare Penitenciar exista aşa-numita „Gospodărie anexă” în care deţinuţii erau puşi să şi muncească, nu numai lăsaţi – ba chiar încurajaţi, împinşi de la spate, cum se spune! – să „tragă la fiare” în săli special amenajate şi dotate pentru ceea ce îndeobşte se numeşte „recreere”! Mai bine analizaţi informaţia potrivit căreia Penitenciarul a avut anul trecut venituri proprii în sumă de doar (sau numai) 785.511 lei, ceea ce înseamnă un mizilic de aproape 8 miliarde de lei, adică nici 5% din total cheltuieli. Cântărind şi comparând sumele reprezentând cheltuielile din banii publici, cu sumele rezultate din posibila muncă la care au fost puşi deţinuţii, n-avem cum să nu ne întrebăm de unde atâta dezinteres în ceea ce priveşte „antrenarea” deţinuţilor în cât mai multe activităţi menite a atrage fonduri, altele decât cele accesate prin Programele Uniunii Europene, sume de bani care, chipurile, sunt menite pentru acoperirea cheltuielilor întru derularea pretins eficientelor Cursuri de pregătire profesională a deţinuţilor, respectiv derularea Cursurilor de perfecţionare profesională a angajaţilor Penitenciarului. Că veni vorba despre pregătirea/perfecţionarea pregătirii profesionale, mai reţineţi că „ în cursul anului 2012, cheltuielile pentru funcţionarea Centrului de Pregătire şi Perfecţionare Profesională Amara au fost în sumă totală de 1.225.682. lei, adică peste 12 miliarde de lei vechi. Din aceşti bani, aproape 10 miliarde s-au „tocat” pentru cheltuieli de personal, restul reprezentând aşa-zise bunuri şi servicii…Cine-s firmele prestatoare de servicii în domeniul derulării Cursurilor, câţi bani au încasat, pentru câte ore de curs, câţi cursanţi au fost în liste şi câţi au frecventat, în realitate, cursurile, care-i eficienţa desfăşurării acestora, eficienţă reflectată în găsirea unui loc de muncă, ulterior, după ce deţinuţii-cursanţi au părăsit Penitenciarul, am vrut să aflăm dar ne-a fost imposibil deoarece conducerea Penitenciarului s-a fofilat răspunzându-ne că, de fapt, alte „organisme” derulează Cursuri…  Şi fiindcă este lucru ştiut faptul că, mai toate instituţiile statului s-au pornit a accesa fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene, sigur că am fost curioşi să aflăm dacă şi Penitenciarul Slobozia a derulat astfel de proiecte. După ce ni s-a răspuns că nu a accesat, nici n-am ştiut dacă să ne pară rău că România n-a mai „ciugulit” din banii UE (în fapt, banii UE provin din cotizaţia ţărilor membre, implicit ţara noastră) sau să ne bucurăm că nişte bani publici n-au mai intrat în buzunarele „băieţilor deştepţi” ai accesări fondurilor…

IONICA GHINEA          

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *