De ani de zile localitatea Amara (că eu acelei biete comune nu-i pot spune oraş, domnule Victor Moraru, tot aşa cum dumitale – „prietenii ştiu de ce!” – nu îţi pot spune primar) este gazda a fel de fel de şturlubatice paranghelii, unele dintre ele având chiar pretenţia că sunt adevărate spectacole-concurs care, chipurile, ajută la îmbogăţirea patrimoniului cultural, fie el şi numai de talie judeţeană. De ani de zile, primăria acestei amărâte localităţi „toacă” bani publici pentru ca să-i distreze pe bătrâneii (veniţi de prin cele patru zări ale României, ca să facă băi de nămol în Staţiunea ai cărei „operatori” turistici au, şi ei, impresia că „pun la dispoziţia clienţilor o perlă a Bărăganului”) şi pe bugetarii, mai mult sau mai puţin implicaţi în actul de…creaţie. Dezbateri cu fel de fel de specialişti cazaţi şi distraţi pe banii primăriei primiţi de la bugetul consolidat al statului şi/sau de la bugetul Uniunii Europene, simpozioane desfăşurate întru „promovarea nămolului”, la care sunt invitaţi tot felul de fârtaţi „de-o făptură şi de-o seamă” (că nu pot zice că-s de-aceeaşi teapă şi din aceeaşi tagmă, nu?), personalităţii ce se străduiesc să se băga-n seamă şi să glăsuiască, mai mult, de dragul expunerii ideilor politicianiste în care nu mai crede nici cel mai credul dintre „prostiţii” acestui Neam, festivaluri pe tot felul de teme gastronomice (festivalul clătitelor) şi, desigur, spectacole menite a-i delecta pe cei mulţi… Festivalurile la care sunt invitaţi să participe tot felul de „cântăcioşi” care îşi exersează atât vocea, cât şi ţinuta scenică în faţa babelor, a moşilor şi a hoardelor de birocraţi care-şi încasează lefurile din organizarea acestor neruşinat de costisitoare „evenimente”, nu punctează nici un fel de plus valoare, nici în plan cultural, nici în plan turistic, şi nici în plan economico-financiar. Victor Moraru are nevoie să întreţină o astfel de „abureală” (cu iz pregnant de politică deşănţat aplicată mai mult în plan cultural-artistic şi prea puţin în plan economico-social) care, o dată la patru ani, să-l pună într-o lumină favorabilă, mai cu seamă în ochii cetăţenilor care, din păcate, se dovedesc a fi pre(a)dispuşi a vota raportându-se la câtă distracţie a fost organizată în timpul mandatului, şi nu analizând nivelul de trai (ne)dobândit de el şi semenii lui. Victor Moraru face ceea ce, în fapt, fac aproape toţi primarii din ţara asta, în care PSD înseamnă, de fapt, Protecţie Socială Determinantă. Doar că simţindu-se „mai cu moţ”, cel ce se pretinde independent, dar „operează” ajutat „la greu” de mâinile profesioniştilor din PSD, la tenta social-umanistă musiul adaugă şi prea dese pete de culoare, preparate în laboratoarele de creaţie cultural-artistică şi de petrecere a timpului liber. Că timp liber au berechet, nu numai turiştii cazaţi în subvenţionatele hoteluri ale Staţiunii, ci şi cetăţenii localităţii Amara! Cum nici cine ştie ce activitate agricolă şi/sau agro-turistică nu desfăşoară, iar alte domenii de activitate n-au fost strategic gândite şi gestionate de către onor Consiliul Local, sigur că tinerilor şi adulţilor din Amara le pică bine o dezmorţire a oaselor şi-o primenire a simţurilor atrofiate de-atâta stat în grija Statului! Că doar nu credeţi că-s mulţi cei care ştiu şi ce purcoi de bani cheltuieşte pretins-gospodarul satului, respectiv Victor Moraru, pentru astfel de inoportune şi chiar ineficiente acţiuni? Şi doar nu credeţi că-s puţini cei care au tot felul de meschine interese în a-i întreţine acestuia aroganţa ce i s-a cuibărit nu numai în suflet, ci şi-n căutătura ochilor? Pe cale de consecinţă a credulităţii majorităţii şi a interesului public-privat înregimentat politico-ideologic, Amara a devenit Raiul pe pământ al parangheliilor subvenţionate de la bugetul local şi, spre (ne)mulţumirea unora, într-o din ce în ce mai mică măsură din bugetul Consiliului Judeţean Ialomiţa, instituţie condusă de cel care, până nu demult, era cel mai iubit dintre PSD-iştii în mijlocul cărora se învârtea, împăunându-se, şi domn’ Moraru. Victor Moraru! Doar ce s-au stins ecourile unui Festival, că altul stă să fie organizat, invitaţii de…„ seamă” au fost pro(st)puşi pe o listă, banii sunt disponibili, doar Mama Natură să nu verse lacrimi şiroaie cât să-i strice „ploile” lui Moraru şi echipei de…implementare. Nu, nu cutez a gândi şi nici a scrie că nu-şi au rostul lor şi astfel de manifestări cultural-artistice. Îndrăznesc doar a considera că-s prea multe şi prea scump plătite numai şi numai din banii celor care plătesc impozitele alea din care Moraru îşi face mendrele organizând tot felul de nesăbuite şi prea costisitoare paranghelii.
IONICA GHINEA
P.S. Atrag respectuos atenţia domnului Moraru că eu, una, nu intenţionez să stimulez o „decartare” din banii publici atunci când susţin că e penibilă gândirea conform căreia e normal ca toţi cei implicaţi în astfel de evenimente să presteze contra cost, în vreme ce jurnaliştii cârcotaşi să fie doar persiflaţi şi jigniţi ca … „la uşa cortului”