Cîteva zeci de salariați ai Combinatului Chimic din Slobozia au protestat vineri, 7 iunie, în fața sediului Instituției Prefectului Ialomița, principala țintă fiind guvernarea actuală. Protestatarii, angajați ai Chemgas Holding Corporation, deținătorul combinatului din capitala de județ, parte a grupului de firme InterAgro al cărui proprietar este Ioan Niculae, au ieșit în stradă din cauza anunțatelor creșteri ale prețurilor la gaz metan și energie pentru consumatorii industriali. „Hoții“ și „mincinoșii“ au fost apelativele cu care salariații i-au „gratulat“ pe cei aflați la putere.
Potrivit acordului încheiat în 2007 de România o dată cu aderarea la Uniunea Europeană și ținînd cont de acordul de împrumut cu Fondul Monetar Internațional, din această toamnă prețurile gazului metan și energie pentru combinatele autohtone vor crește cu aproape 200%, ceea ce înseamnă, conform anunțului făcut de patronul InterAgro, Ioan Niculae, disponibilizarea a mii de salariați.
Raportat la municipiul Slobozia, aproape 80% dintre salariații combinatului chimic, însemnînd 700 de salariați, își pot pierde locurile de muncă la sfîrșitul acestei luni din cauza faptului că majorarea prețurilor la gaz metan și energie va însemna creșterea costurilor de producție și, automat, creșterea prețului la produsul finit livrat de Chemgas clienților.
Doleanțele protestatarilor au fost aduse la cunoștința Instituției Prefectului, care le va înainta Guvernului României, însă șansele pentru rezolvarea situației de criză sînt apreciate a fi foarte mici.
George ŞEITAN
incet,incet oamenii ajung sa priceapa care este diferenta dintre masurile guvernului Boc(taierea de salarii bugetare cu 25%) si promisiunea usl ca „avem solutii la toate problemele romanilor”(traduse practic in inchiderea Oltchim,Arpechim,Mechel,etc, cresteri de preturi,taxe si impozite nenumarate).