Azi, un bărbat a intrat în sucursala Volksbank din zona MB-uri şi a ameninţat-o cu un pistol pe casiera de la un ghişeu, cerându-i să-i dea bani. După plecarea lui, a fost anunţată Poliţia, zona a fost izolată pentru cercetări, iar oraşul este cotrobăit de echipe de poliţişti şi trupe de intervenţie rapidă care caută să dea de urma jefuitorului.
Din descrierile casierei, bărbatul avea 1,70 metri înălţime, purta cagulă pe faţă şi o şapcă albă, era îmbrăcat cu o geacă neagră cu dungi albe şi ţinea în mână o mapă de laptop. În ceea ce priveşte suma de bani pentru care individul a recurs la acest gest extrem, din primele investigaţii a rezultat că suma nu era mai mare de 10 milioane de lei vechi.
Ati văzut ce-aţi păţit?! De ce nu l-aţi păstrat pe Romică de la firma care asigura paza vie a sucursalei?! Cel puţin era acolo, o sperietoare, nu că ar
fi făcut el nuştiuce minuni. Noroc că suma nu e importantă, casiera având, totuşi, prezenţă de spirit. Dacă e s-o luăm altfel, acest infractor este de apreciat pentru curajul său care, ziua în amiaza mare, singur, a comis un asemenea gest. În America, un asemenea exemplar, dacă era prins, era încarcerat şi racolat de serviciile speciale, dându-i-se „pe mână” o grupă de profesionişti în intervenţia rapidă, cu misiuni speciale, cu grad ridicat
de risc, la fel cum procedează şi cu spărgătorii de coduri, aşa-zişii hackeri, aceştia devenind cadre de bază pe la Pentagon, N.A.S.A. şi prin alte oficine secrete. Sunt tare curios dacă poiţiştii noştri profesionişti îl vor prinde pe infractor şi în cât timp. Eu nu cred.
@Sorin: Pe bune, in America se iau infractorii cu creier mic si se baga in serviciile speciale pentru ca au intrat intr-o banca ziua in amiaza mare, pe usa din fata, cu un pistol si o cagula, au amenintat o casierita, total dezinformat de cati bani se afla acolo, si a fugit cu ~300 $ ? Tare sau ce !? Apropo romanul care a spart serverul N.A.S.A. si a produs pagube materiale de cateva milioane de $, este inca 5 ani in puscarie, pentru ca in America se organizeaza concursuri speciale pentru hack, unde nu poti produce pagube.