Prefectul, Nuţi Cristea şi cetăţenii din Perieţi – varianta modernă a legii după bunul plac

Distribuie articolul:

 

Despre comuna Perieţi am scris în urmă cu cîteva săptămîni, iar atunci vă aduceam în atenţie modalitatea complexă şi complet ilegală prin care viceprimarul PNL al localităţii, prof. Adrian Merlea, a fost „ejectat“ din funcţie şi trimis din nou la catedră. Atunci, coaliţia ad-hoc constituită din ordinul primarului PDL Nuţi Cristea, adică democrat-liberalii susţinuţi de PSD-işti, nimeni alţii decît colegii din USL ai liberalilor, l-a instalat în funcţie, din nou ilegal, pe viceprimarul Viorel Radu de la PSD. Prefectura, care a avut reprezentanţi la faţa locului, a constatat ilegalităţile cît Casa Poporului, dar toată manevra este controlată acum din vîrful pixului de prefectul Constantin Atanasiu, cel care ar trebui să reinstaureze legalitatea şi nicidecum să-şi facă propriile jocuri sau pe cele ale preşedintelui PSD, Vasile Ciupercă.

 Avem ilegalităţi. Cum procedăm?

Mai întîi să facem vorbire despre ilegalităţile sesizate de reprezentanţii Prefecturii. Toată tărăşenia s-a consumat la şedinţa Consiliului local Perieţi din după-amiaza zilei de 3 aprilie 2013. În urmă cu aproape o lună, exact în şedinţa în care trebuia aprobat şi bugetul localităţii, primarul PDL Elena Cristea, cu sprijinul consilierilor democrat-liberali pe care-i controlează şi al celor de la PSD, pe care gurile rele spun că tot primăriţa îi „gestionează“ pe mîna unui agricultor din comună şi cu voie de la judeţul PSD, viceprimarul Merlea (PNL) a fost „zburat“ din funcţie şi înlocuit cu Viorel Radu (PSD). „Golănia“ a primit avizul nemijlocit al preşedintelui PSD Vasile Ciupercă, cel care se face acum că nu ştie ce se întîmplă în ograda politică proprie de la Perieţi. La Adîncata, spre exemplu, unde Ciupercă are un interes major, consilierul PSD care a făcut alianţă cu PDL-ul a fost „spulberat“ din partid, dar acelaşi lucru nu se întîmplă şi la Perieţi unde consilierii PSD au semnat tratatul de pace cu PDL-ul. Automat, ei trebuiau excluşi din partid pentru că protocolul USL interzice astfel de practici. În schimb, aşa cum anticipam, Ciupercă şi, mai nou, prefectul Atanasiu, care fără susţinerea Partidului Conservator nu ajungea niciodată din medic veterinar la numai 36 de ani ditamai reprezentant al Guvernului în Ialomiţa, „joacă“ o carte politică şi aplică legea după bunul plac, nu după litera ei. Aşa se face că, deşi reprezentanţii Prefecturii au constatat ilegalităţile privind schimbarea viceprimarului de la Perieţi, Ciupercă şi Atanasiu tergiversează lucrurile. Chiar dacă preşedintele de şedinţă din Consiliul local Perieţi a fost ales ilegal şi, automat, toate hotărîrile vizate de acesta sînt ilegale, adică schimbarea viceprimarului Merlea, alegerea noului viceprimar Radu şi hotărîrea privind bugetul, în acelaşi timp votarea noului viceprimar fiind realizată prin ridicarea de mîini şi nu prin vot secret aşa cum cere legea administraţiei, prefectul Atanasiu va duce „lupta“ contra ilegalităţilor tocmai în contenciosul administrativ. De ce? Pentru că în instanţă se va produce un verdict abia la Paştele Cailor, şi băieţii de la Perieţi îşi vor putea aranja „ploile“ după cum o cere interesul de partid. Care interes de partid al conservatorilor se referă la trecerea primarului Elena Cristea la PC, după o muncă de convingere pe care ar desfăşura-o chiar prefectul apolitic Atanasiu. Al PSD-iştilor, pentru că Vasile Ciupercă nu vrea să-i excludă din partid pe consilierii care au votat „golănia“ la Perieţi şi amînă luarea unei decizii pînă cînd instanţa se va pronunţa. Iar al PNL-iştilor pentru a obţine o funcţie similară de viceprimar la Adîncata şi chiar Sălcioara, unde după negocieri s-ar produce schimbări de trupe politice. Pentru posteritate şi pentru a înţelege cît mai bine cum se produc lucrurile în politica noastră de Bărăgan, reproducem un episod consumat chiar înaintea alegerilor locale de anul trecut la Perieţi. În vederea acoperirii presupuselor „matrapazlîcuri“ din contabilitatea localităţii un agricultor PSD ar fi trebuit să candideze la Primărie şi apoi s-o pună vice chiar pe doamna primar fost şi actual, dar omul cu terenuri multe la Perieţi a făcut un non-combat şi Nuţi Cristea a ieşit din nou în fruntea administraţiei. De ce oare? Aşteptăm părerile dumneavoastră pe www.ziarulstirea.ro.

George ŞEITAN


Distribuie articolul:

4 thoughts on “Prefectul, Nuţi Cristea şi cetăţenii din Perieţi – varianta modernă a legii după bunul plac

    1. elena.cristea@yahoo.com ??? De pe această adresă de e-mail ai transmis, primăriţo, mizeria asta de replică pe care, în micimea putirinţei tale, ai crezut-o „bici” ce poate lăsa urme pe obrazul nostru, obraz care, în opinia ta tembelă, ar trebui să roşească pentru faptele tale penale, făi…dragă!

  1. Acest „ciuperca” este un mare nemernic,o lichea de om.Taie si aloca fonduri dupa bunul plac in functie de interesele lui si a pupincuristilor.Haznaua sa te manance,jigodie penala.

  2. Nu inteleg de ce atatea replici murdare cand trebuie sa gasim o solutie la rezolvarea inegalitatilor care se fac in spatele institutiilor publice.
    Nu cred ca Cipera, Martin sunt de vina pentru caderea lui Adrian Merlea, singurul vinovat este chiar fostul viceprimar. Este inconjurat numai de penali si habarnare ce inseamna administratie publica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *