Revoluţionari fără ruşine, predaţi-vă…măcar certificatele!

Distribuie articolul:

Acesta este îndemnul pe care cetăţenii care nu primesc nici un sfanţ de la bugetul statului li-l adresează celor care primesc, lunar, neruşinat de mari indemnizaţii.

„Din V-ul revoluţionar degetele au fost despărţite arătându-ne, implacabil, realitatea”…Aceasta este concluzia la care, din păcate, au ajuns mulţi dintre românii care văd cu, la 23 de ani distanţă în timp, unii încă mai au tupeul să iasă-n stradă şi să ameninţe că intră în greva foamei dacă nu li se dă iarăşi şi la fel de mult .

Nu cu mult timp în urmă am scris un articol în care publicam întreaga listă cuprinzând numele celor 55 de persoane din cele peste 70 care, în decursul atâtor ani de după evenimentele din decembrie ’89 au primit de la cei ce guvernează peste judeţul Ialomiţa, în mod gratuit, ba loc de casă, ba terenuri şi/sau spaţii comerciale. Şi ca „tacâmul să fie complet” evident că aceeaşi indivizi plini de tupeu au încasat şi câte 18 – 20 de milioane de lei pe fiecare lună, drept indemnizaţie. Imediat după ce-am scris acel articol, câţiva dintre şmecherii care s-au simţit cu musca pe căciulă au încercat să mă muştruluiască. Doar că, ştiindu-mă a fi fost de bună-credinţă atunci când i-am întrebat dacă li se pare corect să încaseze aşa de mari indemnizaţii pentru acea gălăgie şi nimic mai mult câtă au făcut ei în alea patru-cinci zile de revoltă populară, nici eu nu m-am lăsat atât de uşor nici intimidată şi nici n-am putut fi convinsă de-ale lor ilogice elucubraţii „servite” mie în discuţia purtată la sediul lor, situat în incinta Centrului Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia. Sigur, cum n-avea rost să bat apa-n piuă, după două-trei articole „variaţiuni pe aceeaşi temă” i-am lăsat în plata…bugetului la care, ei, revoluţionarii contribuie cu prea puţine impozite, cei mai mulţi dintre ei practicând meserii prea puţin impozitate sau, dimpotrivă, nepracticând nici o meserie deoarece au traiul asigurat din indemnizaţia de-a dreptul nesimţit de mare, în raport cu salariul minim pe economie şi, nu în ultimul rând, în raport chiar cu câştigurile lunare ale unui biet ziarist neaservit politic şi „neatârnând” la banul public care a fost şi încă mai este pe mâna celor pe care revoluţionarii i-au adus la Putere. Lista cu revoluţionarii ialomiţeni poate fi vizualizată pe internet, ziarul Ştirea publicându-o acum mai puţin de-un an. Celor ce, după citirea listei şi-ale mele consideraţii cârcotaşe, au avut sau vor avea reacţii viscerale la adresa mea, le zic că mulţi consideră că la fel cum respectul nu trebuie să-l impui ci trebuie să-l câştigi, tot aşa şi recunoştinţa n-ar trebui plătită cu bani ci doar răsplătită cu mulţumiri adresate celor aflaţi în viaţă şi, bineînţeles, cu pioasă aducere-aminte a celor ce-au trecut la cele veşnice luptând pentru nişte idealuri a căror înfăptuire a necesitat jertfirea lor…Că, aşa, toţi cei pe care îi vedeţi în fotografia ce însoţeşte acest articol s-ar putea numi revoluţionari, este? Şi-apoi, mulţi au murit şi construind Metroul, Casa Poporului sau Canalul Dunăre – Marea Neagră, nu? Şi oamenii aceia, nici măcar n-au putut alege dacă vor sau nu să se jertfească ci, după cum spun cei ce scriu Istoria Neamului, au fost obligaţi să se jertfească pe altarul construcţiilor de care astăzi beneficiem noi, toţi cei rămaşi în viaţă…

               Revoluţionari închipuiţi, demascaţi!

 De ceva vreme presa centrală arată că nu vrea cu nici un chip să lase din mână subiectul revoluţionarilor ce se dovedesc a fi cu mult mai bine plătiţi decât un medic, un profesor, un birocrat şi decât mulţi dintre angajaţii în firmele particulare. Şi, stăruitori cum îi ştiţi, jurnaliştii aduc noi şi noi dovezi spre a combate nesimţirea în stare pură care-i face pe mulţi dintre aşa-zişii revoluţionari să găsească explicaţii pentru faptele lor dacă nu penale, cel puţin, imorale. Zilele trecute presa centrală a dat startul unei psihanalize ce-ar trebui să se petreacă în conştiinţa fiecăruia dintre noi, cei care am acceptat ca, din impozitele înrobitoare, să li se plătească aşa-zişilor revoluţionari câte 18-20 de milioane de lei pe fiecare lună. Alăturându-se demersurilor jurnaliştilor, mai multe asociaţii civice au solicitat Guvernului şi Parlamentului României să restrângă drepturile materiale acordate revoluţionarilor. S-a propus ca acestea să fie repartizate doar urmaşilor celor care au decedat din cauză c-au luptat în Revoluţie şi celor care au de suferit de pe urma faptului că au fost răniţi. Secretarul de stat George Costin a promis chiar că va pregăti o lista cu foşti informatori ai Securităţii care au certificate de revoluţionar. Asociaţia revoluţionarilor fără privilegii, GDS, Societatea Academică din România şi Centrul Român de Politici Europene consideră că legea 42 şi, ulterior, legea 341, numită a Recunoştinţei au generat abuzuri şi inechităţi. Membrii asociaţiilor sunt de acord cu menţinerea drepturilor pentru cei 4-5.000 de răniţi în revoluţie şi urmaşi ai victimelor, nu însă pentru toţi cei 16.000 de indivizi care „s-au învârtit” de-un Certificat de revoluţionar. Pentru că sunt convinsă că printre revoluţionarii ialomiţeni se numără măcar câţiva aidoma celor înfăţişaţi în presa centrală şi, totodată, pentru că sunt convinsă că, din păcate, nici presa centrală nu se mai citeşte ca altădată şi, din această cauză, s-ar putea ca multora dintre concetăţenii mei să le scape asemenea dezvăluiri, am decis să readuc în prim-plan tupeul revoluţionarilor ialomiţeni de a încasa liniştiţi cei 20 de milioane de lei vechi reprezentând indemnizaţia acordată fiecăruia, lunar, pe tot restul vieţii lor de…şmecheri oportunişti. Şi, cine ştie? Poate că acum, când suntem mai mulţi cei ce gândim că indemnizaţiile revoluţionarilor trebuie să fie doar simbolice – la fel de simbolice precum a fost şi gestul lor, atunci, în iarna anului 1989! – şi, astfel, gestul lor patriotic poate o să ajungă să însemne şi altceva în conştiinţa celor cărora li se pretinde să poarte veşnică recunoştinţă revoluţionarilor, onor guvernanţii, indiferent că se află sau nu  sub comanda politică a premierului Emil Boc, vor înţelege că-i musai să fie reconsiderate legilor care permit tot felul de neruşinate pretenţii. Aşa că, domnilor deputaţi şi senatori de Ialomiţa, faceţi bine şi votaţi „pentru” restrângerea drepturilor materiale acordate revoluţionarilor „fără număr, fără număr” …

IONICA GHINEA

 


Distribuie articolul:

15 thoughts on “Revoluţionari fără ruşine, predaţi-vă…măcar certificatele!

  1. Am înţeles de la Victor Ponta că, până „revoluţionarii” nu-şi vor face curat
    în propria ogradă,limitându-se la un număr rezonabil, nu vor mai primi nicio indemnizaţie. Foarte bine, numai că nu ştiu ce înseamnă „propria ogradă” şi nici „un număr rezonabil”. Chiar nu se are nicio evidenţă privind adevăraţii revoluţionari?! Poate ştie gălăgiosul de Mărieş în călcâieş. Că dacă te iei după el, au „luptat” şi cei
    cu ţâţa-n gură la acea vreme. Nişte tupeişti fără margini. Sunt sigur că printre aceşti „revoluţionari” se regăsesc şi foşti „ciripitori”, cum de altfel a demonstrat Mircea Dinescu privitor la regretatul profesor Oliviu Vlădulescu.
    Problema n-ar fi numai sistarea plăţii indemnizaţiilor ci, după părerea mea, imputarea tuturor sumelor şi obligarea la returnarea acestora, precum şi a celorlalte bunuri şi servicii (contravaloarea lor)de care au beneficiat aceşti impostori. Aceasta ar fi o reală îndreptare a nedreptăţii. În ce priveşte cuantumul indemnizaţiei, cred că este suficient a fi egal cu salariul minim pe economie, salariu pentru care unii „nerevoluţionari” muncesc de le sar capacele, cum se spune.

    1. ĂSTIA-S REVOLUŢIONARII DIN IALOMITA! Ce-au făcut de 20 de ani încoace?

      **** au primit câte 325 mp loc de casă şi sunt, de ani de zile, scutiţi de la plata impozitului pe clădire:

      Andriescu Adrian
      Alexandru Nicolae
      Bucur Laurenţiu
      Bulate – Dunea Gheorghe
      Cârlan Romeo
      Ceacu Petroniu
      Cercel Paulică
      Chirică Cornel Doru
      Ciriblan Ion

      10. Cutulea Taşcu

      11. Dinescu Jean

      12. Dinescu Ştefan

      13. Dinescu Ştefan ( altul, cu alţi părinţi decât anteriorul)

      14. Drăgan Luca

      15. Dumitru Tudor

      16. Dumitru Ionel

      17. Găianu Constantin

      18. Ionescu Nicolae

      19. Jipescu Adrian

      20. Manea Ionel

      21. Opran Florin – Radu

      22. Panciuc Ioan

      23. Papacu George

      24. Papuc Vasile

      25. Păsărică Alexandru

      26. Petre Marcel

      27. Pinter Ioan

      28. Pleşa Constantin

      29. Ploştinaru Mircea

      30. Popescu Tudor

      31. Radu Valeriu

      32. Şandru Badea

      33. Sârbu Marian

      34. Stancu Constantin

      35. Stoica Alexandru (viceprimarul Sloboziei)

      36. Constantin Dănuţ

      37. Petre Vasile

      38. Sîrbulescu Angel

      39. Decu Răzvan Mihai

      40. Stan Gina

      De reţinut! Cei doi din coada acestei liste au primit chiar câte 500 mp de teren, din motive numai de unii ştiute!

      **** Au primit câte 10.000 mp de teren extravilan şi sunt scutiţi de la plata impozitului pe clădire:

      41. Anghelache Neculae

      42. Bucurescu Marin

      43. Ciobanu Adrian

      44. Ciufu Vladimir

      45. Cojocaru Adrian

      46. Crăciun Lazăr

      47. Drăghicescu alexandru

      48. Dumitru Marian

      49. Erbărescu Vasile

      50. Hîj Liliana

      51. Nedelcu Ana

      52. Serban Gheorghe

      53. Stan Safta

      54. Uriaşu Ştefana

      55. Vasilescu Anton Gabriel

      1. Mai femeie, te-ai dat in stamba cu articolul acesta infectat de ura personala si frustrari evidente, ia pune mana si reciteste tampeniile si minciunile pe care le-ai scris acum, dupa doar doi ani de cand le-ai avortat pe acest site. Ce poti sa observi, daca lipsa de obraz nu te impiedica? Ca secretarul de stat pe care il citezi a fost arestat (ai „uitat” sa specifici, desi era deja in catuse la data mazgalirii acestei productii penibile), ca cei la care apelai sa taie indemnizatiile, le taiasera deja (si asta o stiai… dar te prefaceai ca habar nu ai) si ca o facusera nu din motive de economie la bugetul de stat, ci ca sa aiba noi fonduri de furat din praduitul buget al Romaniei. Cu una ca Udrea la putere, politicienii nu puteau sa faca decat rau, atat revolutionarilor, cat si tuturor romanilor onesti. Cu Bica in justitie, nedreptatea si jaful mafiot erau la ele acasa in tara aceasta. Iar ziaristii ca tine, „neatarnati” politic (cum minti) eau si mai sunt ofiteri sub acoperire, ventuze pe mai multe surse de venit, la vedere si secrete.
        Ai declarat despre indemnizatiile revolutionarilor ca ar fi prea mari: Hai sa-ti arat cate minciuni ai ingramadit in cateva cuvinte otravite.
        1. Daca revolutionarii i-ar fi adus la putere pe hotii de acum, nu le-ar fi taiat nimeni indemnizatiile. Adevarul e ca voi, presarii mincinosi, vanduti pe cativa arginti, ati dezinformat romanii in asa hal incat i-au votat. Deci voi ar fi cazul sa aveti constiinta incarcata cu aceasta problema, dar va simtiti ok pentru ca nu aveti asa ceva (constiinta).
        2. De „biertii ziaristi” am aratat deja ca au venituri multiple si, majoritatea, neimpozabile: salariul la stat sau la patron, invarteli cu reclama mascata, sau cota parte din cea adusa la publicatie, bani negrii din diverse santaje de presa (vorba aceea celebra: „santajul si etajul”), stipendii pentru activitatea de merceneriat politic pe internet, ca vasnici si renumerati la negru postaci, numai Elena Udrea platind peste 10000 de euroi lunar pentru asemenea servicii rusinoase, de lepre cu constiinta vanduta.
        3. Printre profesiile care au nenorocit tara, pe langa cea de politician, procuror si judecator se gaseste si cea de jurnalist, cea prin care celelalte puteri ale mafiei care sufoca Romania si-au facut propaganda dezmatata cu care au nenorocit romanii, natiunea si tara. Poate mai gasesti atatea resurse de umanitate in tine incat sa te decizi sa-ti faci sepucu. Ar fi prima dovada ca ai inceput sa ai constiinta, vandut-o ce esti!

        1. Nu meriţi să te numeşti revoluţionar, LAŞULE! Şi spun că eşti LAŞ, deoarece nu îţi declini identitatea. CUM TE NUMEŞTI, măi…stimabile care ai pretenţia că meriţi bani şi respect de la populaţie? Sigur că sunt şi jurnalişti „pătaţi”. Cine a zic că nu? Dar eu, în acest articol, vorbeam despre revoluţionari. Şi-o să tot vorbesc, şi-o să tot scriu, până când vei pricepe şi tu că NU MERITAŢI să vă plătim atâţia bani, lunar, toată viaţa, măi…”jmechere”. Mai cu seamă că voi, în zilele noastre, deşi ar trebui, nu mai sunteţi dizidenţi! De ce? Pentru că aveţi burta plină şi nu vă mai pasă de ăia care mor de foame, fir-aţi voi să fiţi de profitori! Nu te mai obosi să-mi răspunzi că nu-ţi mai postez elucubraţiile pe acest site care face ceva pentru români, nu ca tine!

          1. Nu te mai victimiza, nu mai falsa ca o primadona expirata inainte de a fi. Numele meu este cuprins complet in adresa de e-mail, la care ai acces ca administrator al site-ului.
            Cucoana, eu si majoritatea imensa a revolutinarilor, nu am pretins, deci nici nu am cerut nimic romanilor, cu exceptia „azi in Timisoara, maine in toata tara”, „nu stati in balcoane, ca muriti de foame”, „libertate!” etc. Dar daca politicienilor le-a atras atentia (sau li s-o fi atras de catre omologii lor din alte state) practica din celelalte tari europene, prin care, pentru riscuri mult mai mici, cu consecinte mult, mult mai blande, revolutionarilor lor, celor care au daramat Zidul Berlinului, care au demonstrat masiv la Praga, sau au protestat la Varsovia etc, le-au fost stabilite si votate legi similare, cu rente viagere mult, mult mai consistente, s-au gandit ca nu ar fi chiar normal ca la noi, unde puterea s-a dedat la un gnocid in care au fost masacrate aproape o mie si jumatate de persoane si au fost ranite alte cateva mii, sa nu se faca nimic pentru cei mai curajosi, pentru cei fara de care voi, lasii, ati fi ramas in case, la tv si o barfa mica, cu telefonul scos din priza si cu lumina stinsa.
            Revolta noastra si protestele noastre au fost provocate de modul mizerabil in care guvernele mai recente ale tarii, incepand in special cu cel al tradatorului si hotomanului Basescu, au gasit cu cale sa-si asmuta cainii din presa pe noi. Campania dezlantuita de politicienii peceristi si securisti si executata la amanunt de jurnalistii peceristi si securisti, a manipulat populatia impotriva noastra si a creat posibilitatea taierii indemnizatiilor, fapt fara precedent in istoria tarii noastre si a tuturor tarilor din Uniunea Europeana si nu numai. Dumneata, dpdv al activitatii profesionale, te incadrezi perfect acestui model monstruos, pentru ca ai executat intocmai si la timp ordinele primite, una dintre dovezi fiind chiar nenorocitul acesta de articol, care este jignitor si provocator de la titlu si pana la ultimul rand.
            Exact in timpul in care executati etapele campaniei criminale de presa, in paralel, isi incasau fara probleme indemnizatiile, in discretie si tihna, ocrotiti de tacerea voastra vinovata, marii nemernici pe care natiunea ar fi trebuit sa-i dea deoparte de la prima Constitutie si de la primele legi date in libertate. Este vorba de ultimii „ilegalisti” ai P.C.R., niste nenorociti care au trait toata viata pe spatele romanilor pe care ori i-au tradat, ori i-au subjugat si jefuit, ori toate la un loc, multi dintre ei avand si crime abominabile la cv-ul proletcultist.
            Sa-ti enumer categoriile care au fost protejate de voi si inca mai sunt ocolite pe cat posibil:
            – ilegalistii comunisti,
            – activistii comunisti din toate sferele de activitate,
            – comisarii sovietici aciuiti pe aici si progeniturile lor,
            – securistii, in special cei tradatori de tara,
            – secretarii UTC, in special cei relansati in mass-media,
            – tortionarii, de la cei vechi, din puscariile comuniste, la cei din Militie,
            – toti imbuibatii care si-au facut trusturi de presa, de la care ati supt cu nesat imoral cu totii, aproape fara exceptie, 99% dintre scribalaii si vorbitorii din presa.
            Acum ai un tablou mai bine sistematizat, mai bine spus liniile principale de forta ale unui tablou care surprinde piesajul abominabil al presei post comuniste. Un peisaj cu personaje mizerabile, printre care poti sa te zaresti si pe tine.
            Iti mai atrag atentia ca minti grosolan in finalul replicii tale super „democratice” (ai anutat ca vrei sa-mi bagi pumnul in gura). Or fi si printre noi cativa cu burtile pline, dar marea masa a revolutionarilor e supusa unui genocid tacut, secret oarecum, dar desfasurat sub ochii vostri, cei care veti fi acuzati ca ati tacut, pactizand cu asasinii, asa cum procurorii, politistii, serviciile secrete, armata si magistratii (ca sa nu mai amintesc de tradatorii de politicieni) au pactizat cu asasinii care au facut genocidul din timpul Revolutiei din Decembrie 1989. Inainte de taierea indemnizatiilor, conforum unui raport al SGG, mortalitatea in randurile revolutionarilor era de trei ori mai mare decat in randul populatiei obisnuite. De atunci lucrurile s-au inrautatit radical, multi revolutionari ajungand sa locuiasca in strada, fara hrana, caldura, fara servicii medicale si fara speranta de scapare. Asa s-a ajuns ca lunar (in medie) sa se sinucida cate un camarad, cate un luptator pentru eliberarea Romaniei de sub jugul comunist. Acesta este adevarul gol golut, aceasta este cruda realitate in care ne impingeti sa supravietuim cu fiecare articol de lege, ordonanta de urgenta, articol de presa, emisiune mincinoasa de televiziune, cu toate mijloacele voastre de manipulare si asuprire a natiunii romane. Si mai aveti tupeul sa va erijati in moralizatorii nostri, lepadaturilor?! Nu-mi intelegi revolta, obraznicatura, caci daca ai intelege si ai realiza dimensiunile ei, ai crapa instantaneu!

    1. Da,. da…Şi, aflaţi că domnul primar înainte de-a fi revolutionar a fost gradat la PTAP (Gărzile Patriotice )

  2. de ce suntem profitori? ca am esit in strada sa traim bine? eu am facut ceva de la revolutie nu acelasi lucru pot sa spun despre dumneta tovarase ,in afara ca scriti la un ziar care nici nu mai apare la chioscuri ….. astept sa mai scriti cite ceva de mine , a avut dreptate marius ca sunt facut profitor in ziar

    1. pentru PAPUC VASILE
      Da’ cum de AI TUPEUL să spui că nu eşti profitor, stimabile!!!!!
      Şi dacă tot ne luăm la pertu şi constat că nici nu dai doi bani pe jurnaliştii de la Ştirea (care, apropo, nu se vinde la tarabe ci se vinde prin CARTEXIM, din motive cât se poate de fiscale) află că Revoluţie zici TU c-ai făcut, eu şi alţii ca mine suntem de părere că n-ai făcut decât niţică gălăgie. Şi pentru atâta lucru vrei tu să primeşti 22 de milioane de lei LUNAR şi pe toată durata vieţii tale??? Înseamnă că ne cam iei de proşti, măi…dragă! Cât priveşte curajul meu de-a scrie ŞI despre tine, stai liniştit că eu nu scriu nici nimicuri, nici despre nimicuri…Aşa că vezi-ţi de treaba ta şi, mai ales, DU-TE LA MUNCĂ!!!!!!!!!!!!!!!!!

  3. si inca ceva certificatul il tin la loc de cinste asa cum tii dumneta carnetul de partid , nu vad de ce sal predau e cistigat , cum? asta doar in instata poti afla

  4. E jenant sa vezi oameni care nu au avut nici un fel de merit in timpul Revolutiei cum au luat indemnizatii atat de mari ,atat de mult timp. D-nul care lucra la OGA a venit si ne-a fluturat pe la nas cheile de la un Mercedes , laudandu-se cu avantajele mari de pe urma Revolutiei. Stiati ca la OGA ,fetele de la laborator au lucrat zi si noapte in timpul Revolutiei facand analize la apa potabila a orasului ca nu cumva sa fie otravita? Stiti cum se vedeau trasoarele in dreptul ferestrelor laboratorului ?! Stiti ca se recolta din ora in ora de la Uzinele de apa , iar ele stateau pe burta in autolaborator in vreme ce se tragea -de cine stie cine – pe deasupra masinii?Altii sunt adevaratii revolutionari nu cei care au ocupat o Prefectura pustie din care au furat tot ce-au dorit.Rusine celor care au indraznit sa-si asume meritele altora si – banii inapoi !

  5. N-ar fi corect ca fiecare asa-zis revolutionar cu certificat sa-si spuna povestea public , in ziarul d-voastra de exemplu, sa cunoastem si noi ,muritorii de rand”, ce acte de eroism au facut in timpul Revolutiei? Cu cine au luptat? Ca noi inca nu stim ce adversari au avut ! Si sa nu zica ” cu comunismul” ca multi dintre ei erau comunisti !

  6. Stimata doamna Ghinea si eu am fost in asa zisa”revolutie”din „89 cu toate ca eram prea tanar sa inteleg politica democrata,am tipat,am ajutat soldatii,am pazit cu ei puturile de apa si am fost si pe la alte obiective fara ca sa beneficiez de ceva,ba din contra familia imi facea ceaiuri si mancare sa le duc lor.Cear fi trebuit sa fac atunci ca sa „capat”certificatul de revolutionar sa ma bat cu pumni in piept ca eu am facut si am dres cum fac unii?Nu,,,eu am fost mandru de ajutorul pe care l-am oferit si miam vazut de treaba.Imi este sila s-ai vad pe ,,revolutionari” nostri cum devin mai egoisti si mai avari pe an ce trece.Am citit acest articol si am ramas impresionat de puterea dv de a vorbi fara frica de cineva.Ma bucur ca existati.O zi cat mai buna va doresc si sa ne fiti mereu aproape.

  7. Pt Papuc Vasile.Domnule si eu am participat la revolutie dar nu am considerat ca trebuie sa fiu platit o viata intreaga pt aportul meu.La vremea acee-ia am fost mandru ca am ajutat si ca un cetatean cu bun simnt nu am batut pe la usi sa imi fac certificat de revolutionar sa ma laud sau sa ma plang de greutatile pe care le-am intampinat.Lucrez sunt un muncitor simplu care ma bucur de viata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *