Guvernanţii s-au mai gândit, agricultorii vor avea mai mici impozite de plătit…

Distribuie articolul:

Anumite norme de venit stabilite pentru impozitarea persoanelor fizice din agricultură vor fi diminuate pentru a nu împovăra activitatea agricultorilor, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la Realitatea TV.  „Am avut azi discuţii la MADR, iar mâine va fi o comisie la Parlament, pentru că ordonanţa dată de guvern trebuie aprobată de lege. În momentul în care va fi aprobată, anumite norme de venit vor fi micşorate pentru a arăta că nu vrem să împovărăm activitatea agricultorilor. De exemplu, la cartofi, norma de venit a scăzut, faţă de cum era iniţial, şi acum are o valoare mult mai mică, care va fi aprobată pe baza discuţiilor avute cu reprezentanţii producătorilor şi cu cei ai primarilor. Ne preocupă ca zona de autoconsum să nu fie afectată”, a spus Constantin, răspunzând unui producător care s-a plâns că noile impozite sunt mult prea mari pentru micii agricultori. Potrivit AGERPRES, ministrul Daniel Constantin a subliniat că după ce s-a mărit baza de impozitare, Ministerul Agriculturii a căutat soluţii de dezvoltare pentru micii agricultori care deţin câteva hectare. „Vrem să vă ajutăm să nu mai aveţi doar 3,4,5 sau 10 hectare pentru că nu sunteţi eficienţi şi vrem să vă dezvoltaţi. Am identificat trei tipuri de activităţi pentru fermele horticole, pentru zonele de producţie vegetală şi pentru cele de producţie zootehnică. Veţi avea la dispoziţie proiecte gratuite pe aceste zone pe care le depuneţi pentru accesarea de fonduri europene pentru construcţia de depozite, grajduri sau utilaje. Asta vom încerca să facem prin proiecte şi măsuri speciale din fonduri europene cu cofinanţare cât mai mică, respectiv 80% fonduri nerambursabile şi 20% contribuţia celui care depune”, a precizat şeful MADR.
Potrivit sursei citate, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va începe pe 24 februarie o caravană de promovare a fondurilor europene în fiecare comună din România. „Sper să avem şi aceste proiecte pregătite şi să identificăm în fiecare comună pe cei care au potenţial de dezvoltare”, a arătat şeful MADR. Normele de venit pentru impozitul care se aplică persoanelor fizice din agricultură de la 1 februarie au fost publicate în Monitorul Oficial în data de 24 ianuarie 2013, perioada impozabilă fiind stabilită până la 31 decembrie 2013.
Conform Ordonanţei de urgenţă de modificare a Codului Fiscal, adoptată de Guvern, nivelul normei de venit a fost stabilit pe fiecare cultură vegetală în parte pentru o suprafaţă mai mare de două hectare, iar în sectorul creşterii animalelor, nivelul normei este în funcţie de specie şi de numărul de animale deţinute. Normele de venit au fost stabilite pe unitatea de suprafaţă (hectar)/cap de animal sau familie de albine. De asemenea, actul normativ precizează şi care sunt limitele neimpozabile în funcţie de suprafeţele agricole sau de numărul de animale deţinute.
Astfel, în cultura vegetală, la cereale, norma de venit pentru o suprafaţă mai mare de două hectare este de 449 de lei, pe unitatea de suprafaţă, la plante oleaginoase de 458 de lei, la cartof de 3.488 lei, sfecla de zahăr – 697 de lei, etc.
În sectorul de creştere a animalelor, limita neimpozabilă la bovine (vaci şi bivoliţe) este de două capete, iar pentru ceea ce depăşeşte acest număr norma de venit a fost stabilită la 453 de lei pe cap de animal. La ovine şi caprine, nu sunt impozitate persoanele fizice care deţin până în 10 capete, iar între 10 şi 50 de capete, norma de venit este de 23 lei. Pentru mai mult de 50 de capete norma este de 65 de lei. La porcii pentru îngrăşat, limita neimpozabilă este de şase capete, iar între şase şi zece capete a fost stabilită o normă de venit de 56 de lei, peste 10 capete fiind de 177 de lei. La păsări de curte norma de venit este de 3 lei pentru un număr între 100 şi 500 de capete şi de 2 lei dacă pentru ceea ce depăşeşte 500 de capete. Nu se impozitează persoanele fizice care deţin până în 100 de păsări de curte. La familiile de albine, se impozitează cei care deţin între 50 şi 100 de familii, norma de venit stabilită fiind de 70 de lei, iar peste 100 de familii de 98 de lei. Limita neimpozabilă este până la 50 de familii de albine. Conform actului normativ, începând cu anul fiscal 2014, normele de venit se stabilesc de către direcţiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi se aprobă de direcţiile generale ale finanţelor publice, acestea fiind calculate în funcţie de venitul brut obţinut de agricultori din activităţile agricole din care se scad cheltuielile.


Distribuie articolul:

One thought on “Guvernanţii s-au mai gândit, agricultorii vor avea mai mici impozite de plătit…

  1. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a finalizat, și urmează să-l propună Executivului spre aprobare, proiectul de „Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol“, prin care se schimbă actualele certificate de producător și se introduc carduri electronice. Pe scurt, pentru a-și putea vinde legumele și fructele în piață, țăranii vor avea nevoie de trei documente: certificatul de producător, certificatul de comercializare și cardul de acces în piață. Procedurile de eliberare a acestor documente sunt destul de anevoioase. De exemplu, pentru a primi certificatul de producător, este nevoie de o „atestare profesională“. Cum se obține această atestare? Iată ce spune proiectul de act normativ: „Atestarea profesională a solicitanţilor de certificat de producător se realizează de către structuri asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, constituite conform legii şi organizate la nivel judeţean/regional/naţional, precum şi de către structuri teritoriale de consultanță agricolă, după caz, care se înregistrează în acest scop la primăriile unităţilor/subdiviziunilor administrativ teritoriale. Lipsa atestatului atrage după sine neeligibilitatea solicitantului la soluţionarea de către primari a cererii de acordare a certificatului de producător“. Pe de altă parte, introducerea cardului de acces în piață presupune crearea unui sistem electronic destul de complex, precum și a unei infrastructuri aferente, în toate piețele din România. Secretarul de stat de la MADR, Daniel Botănoiu, a declarat că un astfel de sistem ar costa în jurul a 600.000 de euro. Toate aceste probleme vor fi clarificate prin normele metodologice de aplicare a noului act normativ, norme ce vor fi întocmite și publicate de MADR, pastorit cum se stie de omul inculpatului-turnator dan voiculescu. De precizat că, după intrarea în vigoare a noii legi, vechile certificate de producător vor mai fi valabile 45 de zile.

    Dar adevăratul scop al acestui proiect de act normativ constă în impozitarea veniturilor obținute de cei care vând produse agricole la tarabă. Astfel, la Art. 8, se prevede negru pe alb: „În vederea luării în evidenţă ca plătitori de taxe şi impozite, prin atribuirea unui cod de identificare fiscală, producătorii agricoli persoane fizice care deţin certificate de producător se înregistrează la serviciile financiare descentralizate, respectiv, administraţiile teritoriale ale finanţelor publice de care aparţin.“ Așadar, pentru veniturile obținute din vânzarea legumelor și fructelor la piață, țăranii, ca persoane fizice, vor plăti volens-nolens impozit pe venit, plus contribuția la fondul de pensii și la asigurările de sănătate. Problema care se pune este cine și cum va înregistra ce și cât a vândut omul la piață, la ce prețuri și cum se scad cheltuielile, pentru a i se putea calcula corect impozitul pe profit și celelalte taxe? PROSTI AI PROSTILOR usl, pe care i-ati votat, cred ca este momentul sa va lamuriti cu cat de mult va vrea binele usl.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *