Păcatul preoţilor să fie!

În România postdecembristă, numărul bisericilor a crescut exponenţial, din cauza sau datorită numărului creştinilor care au…

Preţurile la grâu şi soia boabe şi-au revenit uşor

Preţurile la soia boabe erau în creştere luni, în condiţiile în care vremea nefavorabilă din unele…

TBC îi pândeşte pe săracii români, ministrul se laudă şi, desigur, promite…

* Asta, în timp ce la Şcoala nr. 6 din Slobozia s-au depistat mai multe cazuri…

PSD Ialomița a adunat peste 60 de noi voturi în Consiliile locale din județ

Vineri, 17 octombrie 2014, începând cu orele 11.30, presa locală a fost invitată la sediul organizației…

Primarului Cristian Roman i s-a prelungit şederea în arestul preventiv

Ieri, 15 octombrie 2014, cu privire la dosarul nr. 5535/312/2014 (respectiv dosarul cu nr. 4753/312/2014), completul…

Incendii la Miloşeşti şi la Gura Ialomiţei

Dintr-un comunicat de presă aflaţi că pompierii ialomiţeni au fost solicitaţi să intervină în cazul a…

Ce MAI zice şeful poliţiştilor ialomiţeni

ADR Sud – Muntenia continuă să dezvolte „din zori până-n seară…”

* În data de 15 octombrie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a…

„ Pe-aici nu se trece”!!!

Mulţi dintre cetăţenii oraşului (să-i ziceţi voi municipiu-reşedinţă de judeţ, că eu nu pot, la cât…

DADP Slobozia aşa lucrează: în bătaie de joc!

Facem pariu că panarama asta de asfalt se va „mânca” până la primăvară? Sau acesta o…