* Fermierii români vor primi avansul din subvenţiile europene
aferente anului 2016 în perioada 16 octombrie – 1 decembrie 2016, a anunţat, miercuri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Conform regulamentelor europene, plăţile din cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.
„Plăţile se fac în maximum două tranşe, în perioada menţionată. (…) statele membre pot plăti înaintea datei de 1 decembrie, dar nu înaintea datei de 16 octombrie, avansuri de până la 50% în cazul plăţilor directe şi de până la 75% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale”, precizează APIA, citând regulamentele europene.
Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015 a fost prima din noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2014 – 2020 şi a adus schimbări majore impuse de legislaţia comunitară pentru toate statele membre. Legislaţia a cuprins atât partea de activitate din sectorul vegetal, cât şi din cel zootehnic, existând totodată reguli noi privind criteriile de eligibilitate. Din cauza contractării cu întârziere a serviciilor de realizare şi gestionare a softului şi a blocajelor din modulul electronic realizat de asocierea Siveco – Teamnet pentru APIA, mii de fermieri au rămas cu avansurile neplătite la subvenţie pe 2015. Potrivit AGERPRES, până în prezent, APIA a efectuat plăţi pentru Campania 2015, în valoare de 1,936 miliarde de euro pentru un număr de 929.420 beneficiari (98,44 % din numărul total de beneficiari), pe toate tipurile de fonduri, Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA, Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală – FEADR şi buget naţional)
Veste bună pentru fermieri
Constanţa. CET PALAS întrerupe încălzirea apartamemntelor câteva zile
Preţul mare la energie, cică, dă posibilitatea distribuitorilor să facă ... DIGITALIZARE
Mașinile utilizate pot fi vândute doar cu Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de R.A.R
ANAF - alt caz de FRAUDĂ cu TVA rambursată ilegal, şi-alte operaţiuni fictive