TVA redusă la lapte şi produsele din lapte. Asta vrea APRIL!

Distribuie articolul:

lapte TVA el* Fermierii şi producătorii din industria laptelui vor analiza luni, 16 martie, împreună cu reprezentaţii Ministerul Agriculturii propunerea privind reducerea la 9% a cotei TVA pentru lapte şi produse din lapte, au declarat pentru AGERPRES surse din Ministerul Agriculturii.

Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL), în calitate de reprezentant al industriei de procesare a laptelui, a solicitat completarea proiectului de Cod Fiscal cu introducerea cotei reduse de 9% şi la lapte crud, lapte pasteurizat, produse şi subproduse lactate, precum şi derivatele acestora. De asemenea, APRIL susţine că menţinerea cotei actuale, de 24%, la lapte şi produse din lapte descurajează consumul acestor alimente esenţiale şi perpetuează concurenţa inegală între produsele din Uniunea Europeană şi cele româneşti. „Reducerea TVA la lapte şi produse lactate va diminua comerţul cu produse lactate nefiscalizate, va creşte calitatea nutritivă şi siguranţa alimentară pe filiera laptelui, având un beneficiu final semnificativ asupra coşului zilnic al consumatorului român. Reafirmăm poziţia noastră care pledează pentru un nivel scăzut al TVA, de 9%, pentru lapte materie primă şi produse lactate şi eliminarea, prin acest mod, a oricărei discriminări între alimente de bază şi, implicit, între consumatori, în condiţiile în care fiecare dintre acestea trebuie să îşi găsească locul într-o nutriţie echilibrată şi să contribuie la starea de sănătate a populaţiei”, a declarat săptămâna trecută preşedintele APRIL, Dorin Cojocaru. Totodată, excluderea laptelui şi lactatelor din categoria produselor care vor beneficia de reducerea TVA va perpetua concurenţa inegală între produsele din UE şi cele româneşti comercializate pe piaţa autohtonă, concurenţă accentuată după instituirea embargoului impus de Rusia. În prezent, consumul scăzut de produse lactate din România, aflat sub media europeană, şi condiţiile dificile ale pieţei determină scăderea continuă a numărului de fabrici de procesare a laptelui din ţara noastră. Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a declarat, în data de 5 martie, că reducerea TVA la 9% pentru lapte şi produsele lactate va fi luată în considerare după ce fermierii şi producătorii vor ajunge la un consens. „Singurul motiv pentru care laptele nu a fost introdus în prima variantă a Codului Fiscal a fost acela că fermierii nu au dorit TVA lapte Vilcovacest lucru. Au susţinut producătorii un lucru şi fermierii alt lucru. Se pare că acum au ajuns la un consens sau încearcă să ajungă la un consens. Există mai multe posibilităţi şi, în următoarea prezentare a Codului, dar şi în dezbaterea din Parlament, dumnealor să ajungă la un consens pentru că, practic, din alimentele de bază doar laptele a fost scos pe acest singur considerent”, a explicat Vâlcov.
Ministrul Finanţelor a precizat că impactul bugetar nu va fi unul foarte mare dacă TVA se va reduce şi în cazul laptelui. „Impactul bugetar nu este foarte mare, dar nu vrem să creăm în piaţă aceste dezechilibre şi contre între diferiţi actori. În momentul în care vom avea un consens, aşa cum am avut la carne şi celelalte produse, vom lua în considerare această propunere. Până atunci, nu ar fi corect să facem acest lucru”, a subliniat şeful de la Finanţe.
Înfiinţată în 2001, APRIL este unica asociaţie reprezentativă la nivel naţional. APRIL reprezintă peste 75% din cifra de afaceri din această industrie, aproximativ un miliard de euro, adună la un loc 39 de membri, dintre care 32 procesatori de lapte si 7 companii din domenii conexe. Membrii APRIL colectează şi procesează peste 80% din laptele produs în fermele din România şi vândut prin cota de procesare lapte deţinută de România la nivel UE (peste un milion de tone de lapte/an). Reamintim că la finele lunii februarie, Federaţiile ProAgro şi Romalimenta au propus Ministerului Finanţelor Publice (MFP) reducerea cotei TVA la 9% şi pentru lapte şi produse din lapte, alături de celelalte alimente incluse deja în proiectul de modificare a Codului Fiscal.
Potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, cota standard de TVA va scădea de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 18% de la 1 ianuarie 2018. Pentru carne, legume, peşte şi fructe cota de TVA urmează să fie redusă la 9%.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *