Staţiunea Amara a fost gazda turneului international de Şah în perioada 12 – 14 martie 2021, ediţia de primăvară. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Club Sportiv Satori Art din Slobozia, în parteneriat cu: Consiliul Local Amara, Oyl Holding, Cargo, D&P Printing, Alfa Hotels, Hotel Ialomița, Ever Green, Hotel Haven şi Fundația pentru Tineret Ialomița, care a avut ca scop promovarea şahului şi a staţiunii Amara, gazdele turneului fiind Hotelul Lebada şi Hotelul Ever Green.
Scouting de cadre didactice pentru şah
„După multe ediții organizate, Turneul Internațional de Șah – Cupa Satori, a ajuns să fie probabil cel mai mare turneu internațional de șah din România. Suntem bucuroși să organizăm acest turneu în Stațiunea Amara, și să denumim competitia: TURNEUL INTERNAȚIONAL DE ȘAH SATORI – CUPA „Stațiunea Amara”, astfel participăm și noi la promovarea cu succes a acestei stațiuni minunate, fiind recunoscută ca < Izvor de sănătate, Tărâm de recreere >”, spunea Ursu Cristian, preşedintele Clubului Satori Art din Slobozia.
Totodată la turneu au fost prezenţi Ion Şerban Dobronăuţeanu, Preşedintele adjunct al Fereraţiei Europene de Şah şi Vlad Ungureanu, Preşedintele Comisiei de Şah în şcoală a Federaţiei Române de Şah, tocmai pentru a urmări desfăşurarea competiţiei, modul de oganizare, condiţiile, în vederea organizării pe viitor a unor campionate naţionale şi europene şi deasemenea pentru a depista eventuali lectori care să ţină cursuri pentru formarea cadrelor didactice în vederea predării şahului în şcoli.
Număr impresionant de participanţi
Turneul a fost structurat pe şase categorii , trei de vârstă: copii sub 8 ani, copii sub10 ani, copii sub 12 ani şi trei de categorie: Open, sub Elo 2000 şi sub Elo 1600 şi separat un concurs de Blitz sămbătă seara, premiile fiind acordate atât la general , cât şi la subcategoriile de vârstă sau de valoare ELO. Şahiştii prezenţi la turneu au fost în număr 267, cei mici însoţiti de părinţi şi antrenori de la cluburi din ţară precum: Galaţi, Bucureşti, Ploieşti, Iaşi şi multe alte echipe din toată România, nelipsită fiind echipa locală ACS Satori Art Slobozia. Competiţia s-a desfăşurat cu respectarea tuturor normelor igienico-sanitare impuse din cauza pandemiei: distanţare, dispensoare de dezinfectant, măşti de protecţie şi lămpi UV, iar evenimentul a fost un turneu clasic de şah care s-a desfasurat pe parcursul a trei zile, ăn fiecare zi fiind dispotate câte două partide.
Un ajutor important în buna desfăşurare a acestui turneu a fost şi echipa de arbitrii formată din arbitru principal Gîlea Lucian de la ACS Smart Galaţi, secondat de arbitrii: Slabu Nistor, Mihailov Iulian, Iordachescu Sorin Emanuel, Mihailiuc Flavius Iulian, Furcă Andrei şi Pisu Robert Daniel.
Deznodământul celor trei zile de concurs
Au fost acordate în total 73 premii, valoarea netă a premiilor în bani fiind 18.500 lei, la care s-au adăugat cupele şi medaliile, mulţi dintre cei mici, fiind recompensaţi cu medalii de participare. Majoritatea celor sub 12 ani au primit diplomă şi medalie de participare, doar cei care au plecat înainte de festivitatea de premiere nu au beneficiat de aceste stimulente. Antrenorii şi instructorii copiilor au primit, la rândul lor, câte o plachetă în semn de mulţumire pentru promovarea şi susţierea şahului în zona de sud-est a României.
Daniel Niţu mulţumeşte partenerilor care i-au fost alături în organizarea acestui turneu, tuturor participanţilor fară de care acesta nu ar fi fost posibil şi felicită atât căştigătorii cât şi învinşii. „De fapt în şah nu pierzi niciodată ci, câştigi sau înveţi!” este motto-ul după care antrenotul îşi ghidează elevii dornici să dezlege secretele acestui sport al minţii.