La data de 15.03.2018 cinci suspecți, agenți de poliție în cadrul I.G.P.R. – Brigada Autostrăzi și Misiuni Speciale sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale. La punerea în executare a celor cinci mandate de aducere au participat mai mulţi ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciului Județean Anticorupție (S.J.A.) Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița. Aceştia au procedat la efectuarea a 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Constanța. Poliţiştii sunt suspectaţi că primeau mită de la şoferi pe care îi opreau pe autostradă atunci când constatau că erau încălcate regulile de circulaţie şi că cereau contravenienţilor sume cuprinse între 50 şi 1.000 de lei pentru a nu-i amenda.
Potrivit surselor judiciare, în anul 2017 respectiv perioada iulie-august a anului trecut, în timp ce suspecții se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de supraveghere și control al traficului rutier pe Autostrada Soarelui (A2), au pretins și primit sume de bani sau bunuri de la mai mulți conducători auto, pentru a nu proceda la sancționarea contravențională conform legislaţiei în vigoare. Din probatoriul administrat a rezultat că doi agenți de poliție dintre cei cinci au întocmit și semnat în fals, în locul contravenientului, un proces-verbal de contravenție. De asemenea, au existat mai multe situații în care unii dintre agenții de poliție care au constatat abateri la regimul circulației pe drumurile publice, nu au aplicat sancțiuni contravenționale. Cauza penală a fost inițiată ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Ialomița, iar perchezițiile domiciliare au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița și Constanța.