Vă mai amintiţi? Nu cu multe luni înainte de această ispravă, Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a venit la Slobozia. Nu cu mult timp înainte de-această ispravă, șeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, stimabilul Marin Dima, a semnat în calitate de beneficiar contractul pentru „Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru Pasajul Denivelat Superior pe DN 21, km 105+500, la Drajna”. I-au fost atunci alături şi domnul Narcis Neaga – directorul General al CNAIR, dar şi parlamentari, reprezentanţii Prefecturii Judeţului Ialomiţa, autorităţie judeţene şi l
ocale. Proiectul de infrastructură tranzitează trecerea la nivel cu calea ferată de la Drajna.
 Studiul de Fezabilitate al proiectului de investiţii a cuprins două variante. Cea mai agreată a fost cea care presupune un traseu paralel cu DN21, cu ocolire a satului Drajna, urmând a fi realizat şi un sens giratoriu la intersecția DN 21 cu DC 20. Lungimea aproximativă a acestui traseu va fi de 2,4 km, iar valoarea estimativă a contractului este de 432.000 de lei, fără TVA. După 
cum vedeţi, nici nu este o lucrare care să presupună cine ştie ce lungime şi ce anvergură, nici nu costă aşa de mulţi bani ca să nu şi-i poată permite, oricare dintre instituţiile responsabile financiar-administrativ!
Atunci, de ce nu se întrevede deja la orizontul aşteptărilor începerea propriu-zisă a lucrărilor? Nu, ceea ce aţi auzit despre lucrarea realizată zilele trecute, ceea ce vedeţi în fotografiile care însoţesc acest articol, nu poate fi altceva decât încă o „bătaie de batjocură”. Ca să nu zicem că-i praf în ochii celor care nu înţeleg de ce parlamentarii nu modifică legile (pe care tot ei le-au făcut atât de neruşinat 
de…permisive) care obligă autorităţile să parcurgă atât de revoltătoare proceduri parcă voit pline de ticluite meandre…
Deci, ce vedeţi că s-a lucrat acolo lângă şinele de cale ferată? Era asfaltul vălurit. Şi ce-au făcut „regii asfaltului”? După „părerea mea şi-a altor specialişti” au scobit puţin, au nivelat şi-au turnat nişte „maclavaiţ” care după câteva ploi (că nu cred s-apuce şi-un îngheţ!) se va „ghiorlăni” de-o să avem nu gropi în asfalt…
IONICA GHINEA