Teculescu – candidatul PNL la primăria Slobozia?

Distribuie articolul:

În timp ce toţi creştinii aşteptau vestea Naşterii Mântuitorului, jurnaliştii ziarului Ştirea au prins de veste că „greii” liberalilor din Ialomiţa vor să întâmpine Noul An având pe agenda electorală un nume de candidat la primăria Slobozia.
Cine nu a auzit despre condamnarea la închisoarea a actualului primar, musiu Alexandru Stoica, nu ştie că PSD va trebui să-şi găsească alt candidat cu care să intre-n cursa alegerilor din vara anului 2016. Despre cele rele (care urmează să se spele!) pe care le-a făcut Stoica, am tot scris. Noroc că datorită justiţiei nu va mai trebui să le reiterăm în precampania electorală, pentru a vă convinge că acest individ nu mai merită să fie reales primarul municipiului Slobozia.
Ce alt candidat are PSD? Pe viceprimarul Valentin Băcanu, numai un partid sinucigaş l-a putea băga la înaintare! Ce candidat are Opoziţia, în speţă PNL Ialomiţa? Să-l propună pe Ioan Martin, actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa? Ca una care, prin natura meseriei, chiar pot să văd şi dincolo de aparenţe, pot spune că domnului Martin îi convine să rămână „vioara a doua” la CJI. Ce altă variantă ar avea PNL? Să-l susţină pe Cezar Zamfir? Nu puţini sunt liberalii care au simţit nu o dată că Cezar „joacă la două capete”, fapt care l-a făcut să-i scadă şansele. Cum părerea multor membri ai PNL este că doamna deputat Cristina Pocora e mai bine să se ducă-n treaba ei, eventual să-şi caute şi alt judeţ pe care să-l adopte spre a-i fi reprezentant în Parlament, iar deputatul Tinel Gheorghe vrea să ajungă preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, pentru funcţia de primar, neputând să-l convingă pe profesorul Ioniţă, liberalii şi-au îndreptat atenţia către Mădălin Teculescu, cel care nu mai este membru de partid ci independent. Şi Mădălin Teculescu vrea! Încă nu a spus-o – şi de data aceasta! – foarte răspicat, dar a lăsat să se înţeleagă că şi-ar dori să fie primarul Sloboziei. Aşa că, mai mult ca sigur, urmează negocieri!


Distribuie articolul:

One thought on “Teculescu – candidatul PNL la primăria Slobozia?

  1. Pai nu fuse prefect musiu Medelin? Si? Mai cautati, poate gasiti un tanar istet si cu chef de treaba dar mai ales CURAT !Lasati-ne tot cu aceleasi nume care se rotesc la putere iar noi tot un oras mort avem..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *