Sunt prea mulţi cei ce nu plătesc Fondul de sănătate!

Distribuie articolul:

 * Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat luni că sistemul de asigurări sociale de sănătate nu este unul potrivit pentru România, susţinând că ar renunţa la el.
Din ce în ce mai mulţi cetăţeni aflaţi „în câmpul muncii” se revoltă la gândul că, de ani de zile, din Fondul de sănătate sunt trataţi şi cei care n-au muncit şi muncesc, dar apelează la asistenţa medicală care, din păcate, este oferită cu nefirească largheţe. Sigur că, din spirit de solidaritate, oricine e de acord că trebuie să-l scoţi pe om – oricare ar fi el! – din „ghearele morţii”, cum se spune! Dar, bine-ar fi să existe nişte Norme – profesionale şi chiar de bun simţ! – care să penalizeze într-un fel prezentarea la Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU) a celor care, după ce „se fac praf şi pulbere bând pe datorie” se-apucă şi „se bat ca chiorii”, scandalagii ajungând, de cele mai multe ori, pe paturile Spitalelor ai căror medici se văd nevoiţi a le obloji rănile „’jmecherilor”…Despre cei care se prezintă la UPU (uneori pentru pretinse dureri care, altfel, ar putea foarte bine fie tratate nu numai a doua zi, ci şi la medicul de familie) deşi n-au cotizat de Fondul de sănătate, presa a tot scris, de multe ori relatând de la faţa locului, tocmai pentru a îi vedea „în toată splendoarea lor” pe beneficiari. Dându-şi seama că aşa nu se mai poate, că nu-i moral să cotizeze din ce în ce mai puţini şi să beneficieze din ce în ce mai mulţi, mulţi dintre ei nefiind niciodată cotizanţi la Fondul de sănătate, ministrul Nicolăescu a rostit în faţa presei: Sistemul de asigurări sociale de sănătate nu este potrivit pentru România. Ceea ce s-a făcut în 1998, după părerea mea, şi sigur l-am preluat şi eu în 2006, dar eu cred că la vremea respectivă societatea nu era încă pregătită să facă o schimbare după ce introdusese acest lucru în 98. Sunt ţări care au renunţat. De exemplu Spania şi-a dat seama că acel sistem e neperformant. De ce spun asta pentru că avem foarte multe categorii scutite. Dacă nu am avea categorii scutite ar fi simplu. Atunci toată lumea ar plăti şi sigur ar ajunge banii. Azi 5,5 milioane de cetăţeni plătesc asigurările sociale de sănătate şi noi trebuie să dăm servicii la 20 de milioane. Aş renunţa la acest sistem şi cred că lucrul cel mai important ar fi să ne apropiem de sistemul britanic, este un sistem care funcţionează pe buget de stat şi este mai apropiat de România pentru că avem foarte mulţi oameni săraci, avem multe persoane care nu pot plăti şi cred că totuşi statul ar trebui să aibă grijă de aceste persoane, a spus Nicolăescu, la Realitatea TV. El a susţinut că România nu are pregătit sistemul prespitalicesc, care înseamnă medicină comunitară, de familie, medicină de ambulatoriu. E mult mai ieftin să tratezi în această parte decât în spital, a explicat ministrul liberal.

(I.G.)


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *