Subvenţia la lapte cine-ar trebui s-o încaseze?

Distribuie articolul:

* Aceasta-i întrebarea!

Crescătorii de animale, membri ai Federaţiei AGROSTAR, nu sunt de acord cu propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) de a acorda subvenţia procesatorilor de lapte pentru a stimula astfel unităţile să cumpere mai mult din piaţa internă şi consideră că o astfel de măsură presupune un control al preţului de achiziţie la procesatori, ceea ce este greu de realizat, se arată într-un comunicat al organizaţiei, transmis, joi, AGERPRES.
(…) Subvenţia trebuie acordată crescătorilor de animale, ei fiind cei care au resimţit cel mai mult efectele scăderii preţului la lapte, încă de anul trecut, pe fondul embargoului impus Rusiei. Dispariţia cotei de lapte, de anul acesta, are de asemenea efecte devastatoare asupra producătorilor de lapte. Şi, ca şi când nu ar fi fost suficient, producătorii de lapte sunt afectaţi şi de secetă. Prin urmare, producătorii de lapte au cel mai mult nevoie de subvenţii. Altfel, vor fi nevoiţi să-şi lichideze efectivele, a precizat, în comunicatul citat, secretarul general al AGROSTAR, Horaţiu Raicu.
Totodată, federaţia AGROSTAR apreciază că decizia de acordare a avansului de 50-70% din subvenţii, începând cu 16 octombrie, este binevenită, în condiţiile în care pierderile cauzate de secetă agricultorilor sunt considerabile. În ceea ce priveşte despăgubirile pentru secetă, AGROSTAR precizează că se vor acorda 400 lei/hectar pentru cultura mare, pentru fermierii neasiguraţi suma fiind la jumătate, respectiv 200 lei. Pentru păşuni şi pajişti sprijinul va fi in jur de 100 lei/hectar.
„Îngrijorător este faptul că aceste sume se vor acorda probabil în 2016, deoarece nu s-a făcut încă evaluarea privind efectele secetei”, a adăugat Raicu.
Comisia Europeană /CE/ a anunţat, în data de 15 septembrie, că toate cele 28 de state membre vor primi ajutoare în valoare totală de 420 milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor. Astfel, din anvelopa totală, România va primi 11,1 milioane de euro, la fel ca şi Danemarca, dar mai puţin decât Cehia (11,2 milioane de euro), Lituania (12,6 milioane de euro) sau Irlanda (13,7 milioane de euro). Cele mai mari ajutoare vor fi acordate fermierilor din Germania, 69,2 milioane de euro, iar cel mai puţin vor primi fermierii din Malta, 100.000 de euro.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *