* „Pocitania” asta ne-a costat un miliard şi jumătate de lei vechi? Dacă în ecuaţia cu cel puţin trei necunoscute a fost vorba şi despre „parandărăt”, noi nu avem cum şti decât dacă „Organele” cu atribuţiuni de control vor avea chef să se autosesizeze, mai întâi, măcar cu privire la gradul de rudenie…
Căci, dacă nu ştiaţi, aflaţi că această sculptură a fost realizată de artistul Vasile Aionesei, nimeni altul decât tatăl don’şoarei arhitect-şef al primăriei municipiului Slobozia. Cât de talentat s-a dovedit a fi artistul, vedeţi în fotografia care însoţeşte acest articol de presă! Dar şi mai bine o puteţi vedea, în mărime naturală, mergând chiar în faţa restaurantului Select, acolo unde, chipurile, s-a amenajat Piaţa aia…aşa-zisă a „Unirii”, cea pentru care primăria Slobozia a cheltuit purcoi de bani publici. Acolo, cocoţată pe un ditamai soclu „zace a boală” moşneagul pe care-l vedeţi în imaginea asta. Cine crede că aşa trebuia să ni se înfăţişeze cel care a fost Mihai Viteazul, înseamnă că are mari probleme pe o parte a creierului, mai exact cea care gestionează simţul estetic! Căci, nu trebuie să ai patalama la mână pentru ca să-ţi poţi expune o părere despre această „pocitanie” cum a caracterizat-o scurt un concetăţean de-al nostru. În zi de sărbătoare, atunci când s-au strâns să sărbătorească ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, prezenţi şi la dezvelirea acestei „opere de artă” , cetăţenii municipiului Slobozia au glăsuit la unison: „ăăăăă”, prin asta arătându-şi dezamăgirea în faţa acestei urâte statui care s-a dorit a-l înfăţişa pe marele voievod. Cine trebuia să vadă un desen înainte de a se-apuca omul ăla, ca să cioplească piatra aia care se vede de la o poştă că-i de slabă calitate, nu ştiu! Pentru a vedea ce stă să iasă din dalta cioplitorului, cum de nu l-a vizitat nici un oficial dintre cei în mâinile cărora au stat banii pentru a fi plătită această statuie, nu-mi dau seama! Ştiu însă că panarama asta nu merita plătită! Cel mult, această „urâţenie a pământului” ar fi putut fi proţăpită undeva – dar nu în centrul oraşului! – fiind dată, cu titlu gratuit, patrimoniului cultural al municipiului Slobozia.
(I.G.)