Sprijin financiar pentru fermierii din sectoarele zootehnic şi vegetal

legumicultori* Guvernul a aprobat alocarea de sprijin financiar pentru crescătorii de animale şi pentru producătorii de legume şi fructe, prin două Hotărâri
Astfel, pentru anul 2015, Executivul a stabilit suma de 146,85 milioane de lei ca valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor. Din această sumă, 44,5 milioane de lei se acordă pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, iar 102,35 milioane lei pentru speciile ovine şi caprine.
Fondurile se asigură de la bugetul de stat, în limita bugetului aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2015.
Acest sprijin financiar a fost aprobat de Guvern în contextul în care prin HG 1179/2014 a fost instituită o schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, pentru perioada 2015-2020, a cărei valoarea maximă este de 881,1 milioane de lei.
Anual se aprobă valoarea destinată sprijinirii crescătorilor de agric animaleanimale, cu încadrare în plafonul schemei de ajutor de stat.
Printr-o a doua Hotărâre adoptată astăzi, Guvernul a stabilit alocarea sumei de 10,8 milioane de lei pentru unele măsuri excepţionale de sprijin cu caracter temporar, sectorului producătorilor de fructe şi legume.
Fondurile sunt destinate acoperirii unei părţi din pierderile suferite de sectorul legume/fructe ca urmare a efectelor generate de decizia guvernului rus de a interzice importul de legume şi fructe din Uniunea European, deci şi din România.
Astfel, în baza cererilor de plată, producătorii de fructe şi legume, precum şi organizaţiile din acest sector agricol, vor primi sprijin financiar pentru acoperirea unei părţi din pierderile suferite în perioada 18 august 2014 – 31 decembrie 2014.
Fondurile destinate acordării sprijinului financiar excepţional cu caracter temporar provin din Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2015.
Asistenţa financiară acordată producătorilor români se încadrează în condiţiile măsurilor luate la nivel european prin Regulamentul nr. 932/2014 şi Regulamentul 1031/2014 ale Comisiei Europene.

Distribuie dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *