Spitalul de Urgenţă Slobozia – acreditat, dar cu rezerve!

Distribuie articolul:

* Unitatea spitalicească a împlinit, de curând, 50 de ani de viaţă. Ca structură, compartimentare, este aproape îmbătrânit. Drugii aceia de fier pe care-i vedeţi sprijinind clădirea, or fi ei zdraveni, dar o modernizare la intrerior, măcar, şi o dotare din ce în ce mai „în pas” cu noile descoperiri ale ştiinţei şi tehnicii, tot trebuie făcute! O spune oricare pacient trece prin saloanele spitalului! O spun şi multe cadre medicale, şi mai toţi angajaţii în sectorul auxiliar…!

Aşa cum, nădăjduiesc, aţi citit într-un editorial din ziarul Ştirea, zilele trecute, presa locală a fost invitată să afle din chiar spusele conducerii Spitalului, că, în sfârşit, după o covârşitoare străduinţă a tuturor angajaţilor, unitatea spitalicească este din nou acreditată. Pentru a aduce în matca lor firească toţi indicatorii de calitate pe care orice unitate spitalicească trebuie să-i îndeplinească pentru a fi acreditată, la nivelul Spitalului s-a formată o echipă formată din medici, asistenți medicali, infirmieri, biologi, farmacişti, chiar brancardieri, îngrijitori de curățenie. În perioadă premergătoare acreditării, echipa a fost coordonată de doamna Florentina Nae – directorul de îngrijiri medicale. Iată de ce, azi o să redăm numei declaraţiile celor două responsabile directe, şi-anume: doamna Iancu şi doamna Nae. Declaraţiile celorlalţi care au participat lSpital Ma conferinţa de presă, le trecem şi noi „în rezervă”, fie şi numai pentru că nu au vizat intrisecul acestei veşti, şi-anume că Spitalul are acreditare, totuşi!

„(…) S-a muncit foarte mult, s-a muncit greu, dar finalul ne-a dat satisfacție. Suntem un Spital Județean care putem spune că serviciile noastre medicale dau pacienților încredere și siguranță (…) Medicii și personalul administrativ au muncit foarte mult, n-au avut nici noapte, nici zi (…) Reconfigurarea centralei termice, de exemplu, duce spre atingerea unui criteriu de conformare. Igienizarea și schimbarea ambulatoriului este un punct pe care trebuie să-l atingem în acest plan, dar avem un proiect în acest sens care ne ajută la conformare (…) Sunt 6 categorii de acreditare pe care ANRSC le are și, în general, primele sunt ale spitalelor private pentru că ele sunt cele care au toate condițiile având în vedere că sunt construcții noi (…) Nu avem nimic de 10%, toate sunt peste 25 de proceNae Fnte care țin numai de structură”, ne-a declarat Mariana Iancu – managerul unităţii spitaliceşti proaspăt acreditată!

Cum era de aşteptat, doamna manager n-a vrut să poarte toţi laurii biruinţei, fapt pentru care „a dat cuvântul” şi medicilor şefi ai Secţiilor, dar şi reprezentanţilor celor care s-au ocupat de partea birocratică a problemei. Şi cine nu ştie ce grea este partea birocratică, nu? „Acreditarea este un amplu proces în care sunt evaluați nu numai inicatorii privind activitatea medicală, ci și indicatorii economico-financiari și complexitatea actluui medical pe care SJU îi oferă și nu sunt deloc puțini, 1800 la număr. Aceștia sunt organizați în referințe mari, în management organizațional, în management clinic și în etica și drepturile pacienților. Putem spune că am reușit să ne conformăm la 74% din acești indicatori. Bineînțeles că avem multe sectoare de îmbunătățit, dar și în activitatea noastră. Pentru noi este o mândrie pentru că întreaga noastră DSC00920 activitate este îndreptată spre pacienți și nevoile lor”, a spus doamna Florentina Nae.

CE URMEAZĂ SĂ SE FACĂ

Am mai scris, dar ne vedem nevoiţi a mai scrie – întru neuitare! – că în ceea ce priveşte Spitalul de Urgenţă Slobozia, CJI se laudă că în luna martie 2019, a fost semnat contractul de finanțare pentru : Proiecte de modernizare de 30 milioane de euro

Consiliul Județean Ialomița are în derulare șase proiecte majore de investiții pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia, cu o valoare de peste 30 milioane de EURO, adică 160.699.390 lei, adică peste 1.600 MILIARDE lei vechi.

– Modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ialomița în valoare de 7.472.765 lei;

– Construirea blocului operator din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia în valoare de 63.843.065 lei;

– Modernizarea și dotarea incintei clădirii Spitalului Județean de Urgență Slobozia în valoare de 60.798.165 lei;

– Îmbunătățirea accesului populației din județele Prahova și Ialomița la servicii medicale de urgență în valoare de 3.831.740 lei;

– Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului Ialomița în valoare de 7.263.647 lei.

– Modernizarea Ambulatoriului Spitalului de Urgență Slobozia cu bani europeni, în valoare de 17.490.007 lei, cerere de finanțare acceptată recent.

 

 

 

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *