COMUNICAT DE PRESĂ
Pentru o corectă informare a opiniei publice cu privire la subiectul Deciziei ÎCCJ nr.33/9.12.2019-referitor la divorțul la mediator-publicată în M.O. al României sub nr.144/24.02.2020, CONSILIUL DE MEDIERE face următoarele precizări: La mediator soții pot apela fie pentru încercarea stingerii conflictului dintre ei – prin împăcare, fie în vederea convenirii asupra modalității de desfacere a căsătoriei și rezolvării aspectelor accesorii acesteia :
- Numele purtat de soți după divorț ;
- Modalitatea exercitării drepturilor părintești ;
- Legăturile personale cu minorii;
- Programul de vizită al minorilor;
- Stabilirea locuinței/domiciliului minorilor;
- Contribuțiile părinților privind creșterea și educarea minorilor;
- Partajul bunurilor comune;
- Alte drepturi de care părțile pot dispune (pct.5,7,19 și 26 ale Deciziei nr.33/9.12.2019).
- Consiliul de Mediere a luat act de polemica declanșată în jurul acestui subiect în ultima perioadă, polemică declanșată de o incorectă informare a opiniei publice, astfel că va supune atenției celor interesați acest subiect în cadrul conferințelor intitulate Medierea – Consens Național, Conferințe ce vor avea loc în cursul lunilor martie și aprilie a.c., în fiecare municipiu-reședință de Curte de Apel (Corpul Profesional al Mediatorilor din Ialomiţa, ADRIANA ZAMFIRESCU – PreşedinteCONSILIUL DE MEDIERE BUCUREȘTI
Mihai Iulian MUNTEANU – Președinte)