- Dacă la Urziceni, Feteşti şi-n alte localităţi ale judeţului, la conducerea primăriilor s-au mai aflat şi liberalii, în Slobozia, numai PSD a fost, în toţi cei 26 de ani posdecembrişti.
Nu cred să mai fie un secret pentru cineva, faptul că „nucleul dur” al PSD, în ceea ce priveşte „bazinul electoral” îl reprezintă angajaţii în instituţile statului, pe de-o parte, şi „asitaţii social”, pe de cealaltă parte. Aşa încât, noi, cei prezenţi pentru a protesta, acolo, în stradă, nici nu ne-aşteptam să iasă şi să ni se alăture, cine? Subalternii primarului Mocioniu? Ai lui Moraru de la Judeţeana de partid şi de stat? Subalternii directorilor numiţi în funcţie, cu girul PSD? Ar fi fost chiar o revoluţie în mentalul colectiv. Ceea ce este o utopie, dată fiind starea mental-material-financiară a multora dintre locuitorii acestui biet cătun cu pretenţii de muncipiu, başca reşedinţă de judeţ. Ce-a fost acolo, în faţa aşa-numitei „Casa de Cultură a Sindicatelor”, şi-apoi pe străzile din Slobozia, vedeţi şi în aceste fotografii, chit că mulţi aţi văzut pe facebook, dar şi în două-trei ziare, desigur cele care nu întind mâna la banii publici pe care-i împart presei, onorabilii, şi stimabilii, şi venerabili pesedei! Că nu numai primarul şi preşedintele CJI dau bani presei, astfel aservite, ci şi directorii/manageri, ci şi patronii care câştigă lucrările alea ce-ar putea fi descoperite ca fiind supraevaluate. Asta, desigur, numai dacă instituţiile statului n-ar fi atât de anemic controlate de către o singură entitate, şi.anume Curtea de Conturi, cea care măcar numeric, nu face faţă…!
Dar, să revenim la protestul care, pentru câteva zile, a animat un pic atmosfera lâncedă a acestui „prăfuit” (înzăpezit, acum!) oraş! Pe scurt, vă reamintesc de la ce-a plecat ideea de-a protesta şi noi, aici, în fieful PSD. De la OUG privind modificarea Codurilor Penale, cea care, printre punctele nevralgice privind „supapa” prin care folosindu-se de ideea de decongestionare a puşcăriilor insalubre, nişte politicieni fentau intrarea lor după gratii, câţiva „băieţi deştepţi” a strecurat şi un „prag” (de 200.000 de lei) privind posibila tragere la răspundere a celor care săvârşesc abuz în serviciu. S-a umblat chiar şi la dezincriminarea celor care favorizează infractorul, inclusiv prin adoptarea de acte normative.
Deși aceste proiecte legislative nu erau trecute pe ordinea de zi a ședinței Executivului, adică a Guvernului, Florin Iordache – ministrul JUSTIŢIEI – a strecurat în mapă şi aceste modificări. Şedinţa s-a desfăşurat în fapt de seară, iar în noaptea de 31 ianuarie spre 01 februarie a.c., s-a şi publicat în Monitorul Oficial care, dimineaţa a şi fost tipărit. Din acel moment, înţelegând că, în fapt, guvernanţii PSD şi toţi ai lor care au făptuit acte de abuz în serviciu vor scăpa de braţul lung al legii, românii au ieşit în stradă! Sfidarea demersurilor de până atunci (demersuri făcute de către cei din Opoziţie, dar şi de către alţi formatori de opinie, oameni cu notorietate în spaţiul public al societăţii româneşti), dar – mai ales! – aroganţa au „umplut paharul de amar” al celor ce-au văzut şi dincolo de aparenţe… Şi-atunci, în Piaţa Victoriei din Bucureşti au început a veni, unul câte unul, grupuri, grupuri, cei ce-aveau să poarte denumirea de postdecembriştii „tineri frumoşi şi liberi” ai acestei Naţiuni. Studenţi, liceeni, salariaţi, tineri şi mai puţin tineri, s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi, de la zi la zi, au crescut numeric până ce-au ajuns la peste 500.000. A fost momentul VICTORIEI, când Guvernul Grindeanu a trebuit să admită că a greşit. Prin urmare, a şi abrogat OUG nr. 13/2017. Un pas mic pentru manifestanţi, un salt impresionant pentru democraţia, încă firavă a acestei ţări.
Mai apoi, aşa cum se tot întâmplă în România, la masa tratativelor desfăşurate „mai pe faţă, mai pe-ascuns” s-au aşezat „greii” politicii şi, nu ştiu cum, victoria a fost transformată într-un eşec al celor ce-au determinat această victorie. Presedintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat că a invitat LA AUDIERI părtile din dosarul întocmit pentru că preşedintele României, dimpreună cu CSM s-au plâns de OUG. Deşi această declaraţie viza, nicidecum conţinutul OUG nr. 13 (cea care, practic, favoriza, în primul rând, politiceinii cercetaţi/judecaţi de „abuz în serviciu”) ci doar sesizarea CSM, oamenii au înţeles, unii că onor CCR s-a dat de partea PSD, alţii că şi cu, şi fără CCR, PSD a învins, deoarece este un partid mare şi, din această cauză poate face ce vrea, poate lucra prin ordonanţe, practic, poate instaura dictatura. Dacă nu cumva a şi instaurat-o deja ! Prin urmare, pe-o vreme de-a dreptul câinoasă şi care sigur poate fi motivul a nu mai ieşi din case, în stradă încă mai protestează nişte „tineri frumoşi şi liberi” care cer guvernanţilor să nu mai lucreze prin OUG, ci să aplice legi ale Parlamentului României – singurul for LEGISLATIV al ţării, Guvernul fiind doar for EXECUTIV. Rămâne de văzut ce au înţeles guvernanţii PSD din revolta celor pe care partidul nu i-a convins că lucrează în folosul poporului. Rămâne de văzut şi ce-au priceput parlamentarii. Nu numai cei ai PSD, ci şi cei ai Opoziţiei. Spun asta având în vedere că, practic, PSD-iştii au inversat rolurile. În sensul că ÎN DICTATURA PSD, Prim-ministrul şi miniştii lui, dimpreună cu conducerea partidului, fac legea în România.
Chiar dacă nu au fost foarte mulți, bravo protestatarilor curajoși din Slobozia!
Danut,la tine coruptia si dezincriminarea abuzului in serviciu,hotia,sunt interese nationale?:))))Ori esti var primar cu dragnea ori hot ori pesedist sadea.
Danut, mie mi le-a sters, nu am fost de-acod sa le ridic „statui” celor ce-au iesit pe strazi…iar d-na Ghinea nu prea sufera dreptul la replica…
Îţi spun şi ţie cam la fel cum i-am zis şi lui Dănuţ Bala: N-am ce deontologie să respect cu tine, cu voi, cei care NU VREŢI să înţelegeţi că DACĂ aţi posta argumentat şi fără să mă jigniţi, nu vi le-aş şterge, măi…dragă. Dar aşa…Şi-apoi, E SITE-UL MEU şi n-am nici o datorie la tine să-ţi găzduiesc elucubraţiile!
Când tu ne faci fraieri, cum să îţi dau voie la cuvânt pe site-ul meu, măi Dănuţ Bala, nesimţitule! N-am ce deontologie să respect cu tine, cu A. Citizen (Victore, Victore! ), cu voi, cei care NU VREŢI să înţelegeţi că DACĂ aţi posta argumentat şi fără să mă jigniţi, nu vi le-aş şterge, măi…dragă. Dar aşa…uite că NU-ŢI (mai) PERMIT nici aici, nici pe facebook! Te oftici, mai mult ca sigur!