Şi cartofii s-au scumpit…

Distribuie articolul:

 

* Conform datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică, cartofii şi fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult în luna mai faţă de luna precedentă, în condiţiile în care preţul cartofilor a urcat cu 21,41% iar cel al fructelor proaspete cu 11,41%. Faţă de luna decembrie a anului trecut, cartofii s-au scumpit cel mai mult, cu 40,71%.

Preţul cartofilor ar putea să rămână ridicat în lunile următoare, printre factorii responsabili de această evoluţie numărându-se producţia autohtonă destul de scăzută, vremea ploioasă care a afectat Polonia – un mare producător european, dar şi climatul de instabilitate din ţările aflate în nordul Africii – de unde se importau cantităţi importante de cartofi destinaţi pieţei româneşti, a declarat marţi pentru AGERPRES ing. Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Cartofi din România (FCCR).Din cauza preţurilor exagerat de mici cu care au fost aduşi anul trecut cartofii de import din Polonia şi alte ţări vest europene, foarte mulţi fermieri români nu au mai reuşit să-şi comercializeze propria producţie. Ca urmare, s-au simţit descurajaţi să pună bazele unei noi recolte, ceea ce face ca producţia actuală de cartofi din surse autohtone să fie destul de scăzută. În plus, Polonia – un mare producător european – a fost afectată de vremea ploioasă din ultima perioadă, iar ţările aflate în nordul Africii sunt sfâşiate de lupte interne, ceea ce a diminuat considerabil producţia de cartofi destinată exportului, a afirmat Ioan Benea.În preţul cartofului la producător intră şi costurile implicate de motorină şi alte input-uri. Din nefericire, de la producător un kilogram de cartofi pleacă la preţul de 1,2-1,4 lei, iar pe piaţă ajunge la 2,5-3 lei, în special din cauza adaosului comercial practicat de distribuitori. În general, producătorii de cartofi nu deţin reţele proprii de distribuţie, ceea ce îi face dependenţi de marii distribuitori, a mai spus preşedintele FCCR, ca şi când ar avea impresia că, la rândul lor, comercianţii n-au şi ei cheltuielile lor, de unde şi adaosul practicat, desigur, şi întru obţinerea unui oarece profit.  



Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *