* Potrivit Agerpres, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, nu exclude schimbarea conducerii centrale a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) printr-o reorganizare a instituţiei, în urma scandalului de fraudă cu fonduri europene în care este suspectat că ar fi implicat şi directorul general al APIA, Dorel Benu.
Daniel Constantin a precizat, însă, că acest lucru nu poate avea loc „până când instanţa nu va decide într-un sens sau altul”.
„Va fi un proces de reorganizare la APIA, aşa cum este derulat şi la APDRP. Vom vedea în ce măsură vom reorganiza şi ce se va întâmpla, dar până când nu vom avea o decizie a instanţei nu putem decide într-un sens sau altul. Important este să vedem care sunt fraudele acolo, dacă ele există şi să vedem ce hotărăsc judecătorii, pentru că probabil astăzi (joi n.r.) se vor pronunţa cu privire la cei care sunt pe plan local şi în conducerea centrală a APIA. Eu nu aş vrea să cred că totuşi cei din conducerea centrală a APIA au fost implicaţi într-o reţea. Nu aş vrea să cred că la vârf există cineva care să protejeze cea mai mică fraudă în gestionarea fondurilor europene. Până când nu se va lua o decizie, funcţionează prezumţia de nevinovăţie”, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, la expoziţia Agriplanta 2014, întrebat dacă va schimba conducerea APIA.
În ceea ce priveşte suspendarea din funcţie pe perioada cercetărilor a şefului APIA, Constantin a afirmat că va proceda în conformitate cu legea funcţionarului public, respectiv exact cum spune legea după ce va decide instanţa. Pe de altă parte, Daniel Constantin regretă problema de imagine în care este implicată Agenţia de Plăţi în condiţiile în care instituţia a fost fruntaşă în atragerea de fonduri europene în anul 2013, cu aproape 1,5 miliarde de euro. „Este păcat pentru că este agenţia care a ajutat cel mai mult fermierii anul trecut, dar şi în primăvară. Este prima dată din 2007 când reuşim să plătim la timp în agricultură. Îmi pare rău şi pentru cei 5.000 de angajaţi de la APIA pentru că instituţia a atras anul trecut şi anul acesta cele mai multe fonduri europene dintre toate instituţiile din România, aproape 1,5 miliarde de euro numai în 2013, şi din păcate are acum astfel de probleme de imagine. Eu fac un apel la toţi cei care lucrează la centrele judeţene ale APIA să fie foarte atenţi în gestionarea fondurilor europene. Ele trebuie gestionate cu atenţiei fără nici un fel de scăpare”, a adăugat ministrul Agriculturii.
De asemenea, şeful MADR a afirmat că înainte cu două zile de declanşarea anchetei DNA, a cerut Corpului de Control al ministerului un audit intern la APIA centrală şi centrul local de la Suceava în baza unor informaţii pe care le-a primit din mai multe judeţe. „Ştiam de situaţia de la Suceava. Era un control intern care s-a desfăşurat în urmă cu câteva zile acolo şi unul de la APIA centrală, dar probabil că nu a fost pe măsura procurorilor. Cu două zile înainte declanşasem şi eu un control pe această speţă, dar şi pe alte speţe de la Corpul de Control al ministerului. Era o suspiciune pentru anumiţi funcţionari de la Suceava, dar de aici şi până la o reţea şi ceea ce se spune în momentul de faţă, e cale lungă. Eu nu am astfel de informaţii. Eu am declarat un control în baza unor informaţii pe care le-am primit din mai multe judeţe, pe speţe similare, dar sunt suspiciuni şi nimic altceva”, a mai spus Constantin.
Ministrul consideră că sumele fraudate despre care se vorbeşte în dosar reprezintă „doar 0,0003% din ceea s-a absorbit prin APIA în anul în 2013” şi deocamdată nu poate fi vorba de returnarea acestora Comisiei Europene.
Joi dimineaţă, procurorii DNA Suceava au dispus reţinerea lui Gheorghe Dorel Benu, director general în cadrul APIA Bucureşti, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de foloase necuvenite, în forma continuată şi favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi Delia Moldoveanu, director executiv adjunct APIA Centrul Judeţean Suceava, pentru acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în forma continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în forma continuată, dare de mita şi omisiunea sesizării, şi Neculai Toma, medic veterinar în cadrul Circumscripţiei Sanitar Veterinare Horodnic şi reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Animale Horodnic, pentru înşelăciune, în formă continuată, şi tentativă la această infracţiune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi instigare la fals în declaraţii, în formă continuată.
Cei trei vor fi prezentaţi Curţii de Apel Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Aproximativ 20 de persoane sunt suspectate în acest caz.