Senatorul Pavel, cică, şi-a deschis un „sediu nou la Feteşti, pe măsura activităţii”

Distribuie articolul:

 

Aşa scrie negru pe alb într-o Informare de presă remisă şi ziarului Ştirea, comunicat în care se mai precizează şi că „Pentru că numărul cetăţenilor care se prezintă la audienţe este foarte mare, şi din dorinţa de a le crea un spaţiu adecvat,  senatorul de Feteşti – Ţăndărei – Slobozia , domnul Marian Pavel, a luat decizia de a muta biroul parlamentar pe care îl avea în sediul PSD Feteşti, într-un spaţiu mai mare. Astfel, din data de 30 mai 2013,  feteştenii pot merge în audienţă la domnul Marian Pavel,  la sediul situat între blocurile CFR 5 şi CFR 7, strada Călăraşi. Am o surpriză plăcută de fiecare dată când mă duc la Feteşti, la audienţe. Acolo, sunt mulţi cei care sunt dornici să discute cu un reprezentat al parlamentului. Până acum,  cred că au fost peste 200 de cetăţeni la audienţe. Doleanţele lor sunt diverse: lipsa  locurilor  de muncă, preţul mare la apă şi tot felul de cerinţe care nu ţin neapărat de atribuţiile unui senator. Însă, eu îi ascult  şi încerc, pe cât posibil, să am un răspuns pentru ei. Nu pot să le spun că nu discut  pentru că problemele lor nu ţin de responsabilitatea mea de senator. Trebuie să-i asculte cineva! Sunt atâtea instituţii deconcentrate, încât oamenii nu mai ştiu cui să i se adreseze. Astfel, vin la omul pe care l-au ales să le reprezinte interesele în parlament, că poate aici găsesc un răspuns, o rezolvare sau o îndrumare către instituţia abilitată.  Aşa cum am spus şi la începutul mandatului, voi încerca să ţin o legătură strânsă cu oamenii din teritoriu, pe tot parcursul celor patru ani. Pe lângă audienţele pe care le ţin, atât la Feteşti, Slobozia, cât şi la Ţăndărei, intenţionez să organizez periodic întâlniri cu cetăţenii. La biroul parlamentar de la Feteşti, cică, cetăţenii pot merge pentru a se înscrie în audienţe, de luni până vineri, între orele 9.00 – 17.00, iar în fiecare vineri, între orele 14.00 – 16.00,  pot sta de vorbă cu domnul senator. Ce face domn’ senator sâmbăta şi duminica, pare că e treaba lui, nu a noastră, a celor care ne întrebăm de ce a trebuit să avem atâţia parlamentari pentru care să cheltuim purcoi de bani publici, iar în urma (in)activităţii lor să nu rămână nimic, absolut nimic?! Căci, uite că a trecut deja un an din mandatul musiului şi nimic nu are a ne spune c-a făcut şi-a dres întru bunăstarea celor care i-au dat voturile pentru a ajunge şi el acolo, în fruntea ţării, locul unde nici n-avea ce căuta, după părerea multora. Că nu-i de-ajuns cele doar 3 (trei) întrebări, în care vă interesaţi despre numărul infractorilor români aflaţi pe teritoriul ţărilor membre ale Uniunii Europene, dacă n u faceţi ceva pentru ca tinerii din Ialomiţa să aibă locuri de muncă pentru a-şi asigura cele de trebuinţă traiului, spre a nu fi nevoiţi să fure, domnule senator! Şi nu-i de-ajuns să vă interesaţi despre cum se poate creşte numărul de angajaţi în administraţia publică locală, fără a urmări ineficienţa la locul de muncă al celor angajaţi în primării şi-n toate celelalte instituţii ale statului, stimabile! Cu alte cuvinte, vă spun că la cât de puţin munciţi în teritoriu, respectiv în Colegiul pe care, chipurile, îl reprezentaţi în forul legislativ, şi la cât de anemică vă este activitatea acolo, în Parlament, nu înţeleg rostul, puteaţi foarte bine să nu vă … „trageţi” această fiţă imobiliară. La fel cum puteaţi foarte bine să aveţi atâta consideraţie (ca să nu zic altfel!) încât să fi citit acest comunicatul de presă, înainte să ne spuneţi că acest nou sediu este unul „pe măsura activităţii” … Părerea mea!

IONICA GHINEA

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *