Şeful Consiliului Judeţean Ialomiţa – salarii „grase” pentru consilieri „personali”

Distribuie articolul:

Nu faptul că au încasat salarii sau, după caz, indemnizaţii de-a dreptul „nesimţite” îi oripilează pe din ce în ce mai mulţi cetăţeni, ci faptele de… „vitejie” săvârşite „pe câmpia muncii”. Fapte ce par a fi jenant de penibil normate acolo, la Consiliul Judeţean Ialomiţa! Faptul că lui Moraru nu i se pare că subalternii lui „freacă menta”, nu înseamnă că oamenii care le susţin acestora, prin impozite şi taxe, veniturile bugetare nu se întreabă de ce e nevoie şi de-atâţia consilieri personali, din moment ce sunt fel de fel de Moraru 2specialişti în cadrul „aparatului” aflat în directa subordine a preşedintelui?  

Şeful CJI este Moraru. Victor Moraru, acest „băiat deştept” şi cu pretenţii de James Bond al Administraţiei Publie, nu s-a lăsat mai prejos decât predecesorii lui, în materie de „oameni de bază unşi cu toate alifiile”. Aşa că şi ’mnealui a păstrat „ştacheta ridicată” ca… număr de „asistenţi” care să-l consilieze, personal. Şi n-are unul-doi, ci patru! Şi nu-s veniţi prin concurs, ci printr-un „concurs de împrejurări”. În sensul că unii sunt chiar foşti angajaţi în cadrul CJI, şefuleţi care după ce s-au pensionat, ca să adauge ceva la pensia „după buget…” mărită, au fost consideraţi taman buni să ocupe astfel de funcţii „călduţe”, ocupaţii despre care numai obraznicii din conducerea de partid şi de stat consideră că sunt Moraru consilieri 2oportune şi importante!

Cine ştie ce fac ei…

Dacă vă întrebaţi, ca şi noi, ce anume fac oamenii care sunt plătiţi ca fiind „consilieri personali” ai preşedintelui care este Moraru, o să aveţi – ca şi noi – nemulţumirea de a afla că aceştia au următoarele atribuţii ce sunt cuprinse în fişa postului:

  • „consultăIlie Cioaca director CJI diferite surse de informaţii în vederea realizării de materiale de specialitate pe probleme de administraţie publică şi economice;
  • Realizează materiale consultative, studii de specialitate în vederea elaborării de politici şi strategii pentru îndeplinirea obiectivelor instituţiei în perioada următoare;
  • Iniţiază, realizează şi concluzionează chestionare şi sondaje de opinie pe probleme specifice de interes judeţean;
  • Colaborează cu instituţiile publice şi serviciile publice aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean, în probleme specifice domeniului de activitate al acestora;
  • Îşi perfecţionează pregătirea profesională teoretică şi îşi însuşeştedeprinderile practice necesare exercitării activităţii…”

…etc, etc, şi altele asemenea…!

Vreţi să ştiţi cam cât a încasat fiecare dintre cei 7 angajaţi care „au stat în spatele” lui Victor  Moraru, făcând ceeea ce vedeţi câteva rânduri mai sus? Păi, dacă vă spun că suma de bani încasată lună de lună se ridică la peste 4.000 de lei, adică peste 40 de milioane de lei vechi, şi mai adaug şi că această sumă a crescut vertiginos anul acesta „graţei conducerii de partid şi de stat”, sunt convinsă că oricare contribuabil se va simţi frustrat, şi indignat din cauză că îşi dă seama cu câtă neruşinată uşurinţă cheltuie Moraru, nu cuCJI masini parcimonie, ci „din pix”, banii bugetului pe care-l adună din impozitele şi taxele nemernic de înrobitoare!

Nu cred că mai este cazul să vă întreb ce sentimente aveţi în momentul în care citiţi astfel de fraze menite a vă convinge de utilitatea unor asemenea angajaţi „unşi” în funcţii născocite pentru a oferi mahărilor fel de fel de slugi. Şi nu cred că mai este cazul să vă spun că unii, aşa ca mine, avem bănuiala că altele sunt preocupările unor astfel de angajaţi, nicidecum cele cuprinse în aşa-numita Fişa postului!

IONICA GHINEA

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *