Secţia PEDIATRIE a spitalului din Slobozia cere derogare …

Distribuie articolul:

* În caz că medicii nu obţin această derogare, Secţia riscă să se închidă, copilaşi şi părinţi urmând a fi pasaţi spre alte unităţi spitaliceşti.

Este vorba despre derogarea de la un Ordin al Ministerului Sănătăţii. Sunt prevederi cu privire la medicii care pot fi incluşi în gărzi. Conform acestui Ordin, medicii trebuie să fie de specialitatea respectivă sau specialităţile înrudite. În cazurile excepţionate, aşa cum este această situaţie,  încadrarea medicilor de familie în programul de gărzi se poate face doar cu aprobarea Ministerului Sănătăţii. Doar că…Ministerul Sănătăţii, în momentul de faţă, a solicitat avizul Colegiului Medicilor pentru a da aceste derogări… Şi de-aici, o întreagă tevatură ce necesită multă birocraţie şi, desigur, timp pierdut, în defavoarea …cui credeţi?

Fără a ne apleca urechea la bârfele privind niscaiva interese care, cică, sunt în spatele acestei intempestive solicitări, dat fiindcă înţelegem cât sunt ele de justificate, dacă e să avem în vedere fie şi numai faptul că medicii au şi ei dreptul la o viaţă a lor, dincolo de viaţa pacienţilor cărora le redau viaţa, azi vă prezentăm starea de fapt a celor doar 3  (trei)  medici specialişti care nu mai fac faţă gărzilor şi, din cauză că nici medicii de familie nu mai sunt lăsaţi să presteze şi în spital, ne spun că secţia riscă să se închidă. Joi, 14.05.2015, managerul Violeta Şapira, dimpreună cu medici ai SPITAL pediatrie 4Secţiei de Pediatrie şi cu reprezentanţi ai Colegiului Medicilor Ialomiţa s-au prezentat în faţa jurnaliştilor pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor – pacienţi sau posibili pacienţi – că problema lipsei medicilor este deja una atât de cronicizată încât trebuie rezolvată cât mai urgent.
Manager fiind, dar şi director al spitalului, doamna Şapira a explicat, pe scurt, situaţia în care s-a ajuns: „…După cum ştiţi, Secţia de Pediatrie ce funcţionează în cadrul Spitalului, îndeplineşte în prezent toate condiţiile de funcţionare, precum şi dotările necesare pentru buna desfăşurare a activităţii medicale. Ca urmare, pe parcursul anului 2014 au fost internaţi la nivelul Secţiei, aproximativ 4.000 de copilaşi, din care aproximativ 1.300 au fost spitalizaţi în cadrul Compartimentului „Terapie intensivă”, compartiment cu 10 paturi. De asemenea, în primele patru luni ale anului în curs, au fost spitalizaţi 933 de copilaşi, cu o medie de 230 de cazuri pe lună. În prezent activitatea medicală de la nivelul Secţiei este asigurată de 3 (trei) medici specialişti care asigură activitatea medicală continuă prin programul de gărzi. Este o muncă obositoare, un stres psihic şi fizic imens pentru domnii doctori. Practic, în prezent, un medic asigură 10 gărzi pe lună. Ca urmare, ne aflăm în această situaţie critică de a nu maia acoperi activitatea medicală continuă. (…) S-au făcut toate demersurile necesare pentru a obţine o excepţie de la prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 870/2004. În prezent aşteptăm răspunsul. (…) Am luat legătura cu numeroşi medici pediatri din judeţele învecinate, din Brăila, Constanţa, Călăraşi, inclusiv din Bucureşti, pentru a veni şi a ne sprijini prin efectuarea de gărzi, dar răspunsul este nefavorabil. S-au scos, în mod repetat, posturi la concurs, dar acestea nu s-au ocupat până-n prezent.”
Ca şefă a Secţiei, doamna doctor Nina Precup –Vâlcea a ales să fie şiSPITAL pediatrie  3 de-această dată, aşa precum o ştim foarte mulţi dintre noi, adică teribil de sinceră şi de tranşantă. Şi-a zis: „ Am să vorbesc foarte deschis. În momentul în care s-a creat această problemă cu efectuarea de gărzi, de către medicii de familie, pe lângă faptul că între noi a existat acea înţelegere care a funcţionat, şi-am făcut echipă cu medicii de familie. Pe înţelegere, repet! Până în momentul în care a apărut actul acela la Casa de Sănătate. Că, de fapt, aicea a fost o mică neînţelegere, acolo, între ei, după care Casa a revenit, că au voie să facă gărzi, dar cu respectarea legislaţiei care se referă la Ordinul 870/2004 privind efectuarea gărzilor într-un spital. (…) Apoi, a apărut şi un pic sentimentul de teamă, dacă vreţi! Pentru că actul medical implică o responsabilitate foarte mare. Noi am girat aceşti medici (n.red. medicii de familie) la domiciliu pentru ca în momentul în care există o problemă şi ei sunt depăşiţi din punct de vedere al competenţei, noi să fim prezenţi, deplasându-ne de acasă pentru rezolvarea cazului medical, în ideea de a nu se întâmpla vreo nenorocire. (…) Noi însă ne-am gândit că această formulă de colaborare trebuie să aibă şi un aspect legal. Legal, presupune obţinerea de la Ministerul Sănătăţii a unei derogări de la lege, prin care medicii de familie, cu girarea de la domiciliul medicilor specialişti, să poată efectua gărzi în spital. Răspunsul primit din partea reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii a fost că, dacă până-n anul 2013 s-au mai dat derogări în acest sens, din anul 2013 întrucât au semnalat multe cazuri de malpraxis, Colegiul Naţional al Medicilor a trimis la Ministerul Sănătăţii o circulară – nu ştiu cum s-o definesc – o adresă, prin care se interzice Ministerului Sănătăţii să dea aceste derogări. Şi-atunci…ne-au trimis să se facă la nivel local Memoriu care să ajungă la Colegiul Naţional care, la rândul lui, să dea voie Ministerului Sănătăţii să… ” a declarat, în faţa presei, şefa Secţiei Pediatrie, doamna doctor Nina Precup-Vâlcea.
Dacă are sau nu, Colegiul Medicilor, atribuţiuni în această speţă? Părerea medicilor care au citit documentele ce stau la baza funcţionării acestui organism, este că „totul te trimite la Ordinul M.S. 870…”
Şi dacă tot au fost solicitaţi la această întâlnire iniţiată de cadrele medicale aflate-n dificultate, jurnaliştii au vrut să mai afle câte ceva şi despre posibilele cazuri de malpraxis pe care le-ar putea produce un medic de familie aflat în timpul serviciului de gardă, dar şi despre multele greutăţi pe care le întâmpină medicii şi, deopotrivă, pacienţii, în ceea ce priveşte actul medical petrecut în Spitalul de Urgenţă Slobozia.
În Ialomiţa, ceea ce numim Colegiul Medicilor cuprinde toţi medicii. SPITAL pediatrie 2Aşa încât, ca membru marca(n)t al acestui organism, gureş (pe bază de tupeu, nicidecum de argumente!), în loc să-şi creioneze răspunsuri logice la întrebările pe care i le pun – sau aşa ar trebui! – procurorii DNA, doctorul Olaru a bolborosit şi el ceva legat de Casa de Sănătate, doar-doar o simţi un ghiont în spate conducerea instituţiei al cărei manager nu i-a făcut „jocurile”, pe vremea cât el era ditamai directorul. Din alocuţiunea fostului director am reţinut doar că medicii de familie care au intrat în colaborarea (i)legalizată cu Secţia de Pediatrie a Spitalului au un contract cu Casa Judeţeană de Sănătate care, cică, nu le-ar mai permite să încheie şi un al doilea contract…Cum această idee a stimabilului a determinat în mintea noastră alte întrebări, pentru a ne lămuri întru lămurirea dumneavoastră, am decis să stăm de vorbă şi cu respectivii medicii de familie, dar şi cu directorul CJAS Ialomiţa. Aşadar, va urma, deci, un alt articol pe aceeaşi temă…
IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

One thought on “Secţia PEDIATRIE a spitalului din Slobozia cere derogare …

  1. Doamna manager se consiliaza cu tov. Tron, de aici veti avea si rezultatele pe masura :(. Apropo pe acest individ nu il cauta ANI la proprietati? Spagar liberal!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *