Scumpirea gazului se va resimţi şi-n Ialomiţa

Distribuie articolul:

* Combinatul chimic ( Chemgas) din Slobozia şi, indirect, fermierii şi ţăranii cu terenuri în câmp au deja de suferit

 Confederaţia Patronală din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România – CONPIROM organizează marţi o dezbatere publică în legătură cu Hotărârea de Guvern nr. 22 din 22 ianuarie 2013, prin care s-a stabilit calendarul de creştere a preţului gazelor naturale din producţia internă pentru perioada 1 februarie 2013 – 1 octombrie 2014. CONPIROM a solicitat Guvernului amânarea aplicării H.G. nr. 22 cu un an de zile, începând cu data de 31 martie 2013, solicitare la care nu s-a primit până în acest moment niciun răspuns.  Potrivit actului normativ care a intrat în vigoare începând cu 1 februarie 2013, preţul gazelor naturale din producţie internă a crescut în primele trei luni ale acestui an cu 7%, urmând ca ritmul mediu trimestrial de creştere al preţului la gazele naturale din producţia internă să fie de peste 12%, în cazul consumatorilor industriali. Aceştia vor ajunge astfel să plătească în octombrie 2014 un preţ la gazele naturale din producţia internă cu 160% mai mare faţă de luna ianuarie 2013. Ţinând cont de faptul că orice modificare a preţurilor materiilor prime influenţează decisiv structura cheltuielilor de producţie şi implicit funcţionarea unităţilor în cauză, apreciem că aplicarea actului normativ va determina pierderi considerabile pentru producătorii din industrie şi o creştere în lanţ a preţurilor în întreaga economie. Agenţii economici vor fi obligaţi să ia măsuri radicale în privinţa conservării capacităţilor de producţie”, se menţionează într-un comunicat al confederaţiei patronale. CONPIROM reuneşte în prezent 15 federaţii şi organizaţii patronale reprezentantive din industria metalurgică, chimică, energetică, a sticlei, domenii în care gazele naturale şi energia electrică – utilităţile în general – reprezintă peste 75% din costurile de producţie. Ponderea membrilor CONPIROM în producţia industrială a economiei este de 70% prin cele peste 1.400 de societăţi comerciale mijlocii, mari şi foarte mari care sunt membre ale federaţiilor componente. Aproximativ un milion de salariaţi lucrează în companiile membre ale CONPIROM.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *