Scandal la şcolile din Axintele şi Sălcioara

Distribuie articolul:

Copii nevoiţi să se descalţe la intrarea în sălile de curs, toalete în fundul curţii, sobe care emană fum în încăperi iar unele părţi de clădire precum holurile şi toaletele interioare nu sunt încălzite deloc în sezonul rece. Aceasta a fost situaţia găsită de ministrul Monica Anisie, în data de 14 ianuarie, la trei instituţii de învăţământ din judeţul Ialomiţa, într-o vizită inopinată. Principalul motiv pentru care această vizită a avut loc a fost pentru a înţelege motivele pentru care primarii nu au folosit banii alocaţi de la Bugetul de Stat pentru şcolile care au toalete în curte.

Educaţia „pusă pe chituci” în comuna Axintele

Satul Frumuşica din comuna Axintele a fost prima oprire din cadrul turului, iar Grădiniţa din localitate în care funcţionează şi două clase primare a fost prima instituţie în care s-au constatat nereguli precum lipsa de pază a instituţiei dar şi faptul că elevii sunt nevoiţi să meargă în grup la toaletele din curte. Motivul este simplu: clasa are o singură educatoare şi copiii trebuie însoţiţi pentru că riscul de accidente sau chiar deces paşte la fiecare hazna. „La toaletă, copiii merg în curte. Eu când plec la toaletă să ştiţi că merg cu toţi. Ne îmbrăcăm toţi şi atunci mergem aşa pe rând, mai întâi fetiţele şi apoi băieţeii. Îi iau pe toţi, îi îmbrăcăm, mergem pe hol. De dimineaţă, mergem cu toţii”, îi spune educatoarea Gabriela Ferfelea ministrului Educaţiei.

Copii trebuie să stea desculţi ca să nu zgârie parchetul

După ce a ieşit din prima clasă vizitată, ministrul a auzit de pe hol o educatoare ţipând într-o altă sală de clasă. Curioasă să vadă ce se întâmplă şi care sunt motivele pentru care există un astfel de comportament din partea cadrelor didactive, aceasta a deschis imediat uşa şi a întrebat-o pe învăţăroarea Mihaela Costache de la clasa pregătitoare motivul pentru care este atât de nervoasă? Aceasta îi explică Monicăi Anisie faptul că unii copii nu au înțeles lecția pe care tocmai o predase, despre sunete. În această clasă toţi copiii sunt descălţaţi de ghetele cu care umblă pe afară pentru a nu murdări parchetul schimbat relativ recent. „Aşa au venit copiii de la începutul anului şcolar, aşa au fost învăţaţi” , explică învăţătoarea cu o seninătate de parcă acest lucru este o normalitate şi se practică în toate şcolile din România. Profesorii stau la şcoală încălţaţi cu ghetele, temperatura nefiind tocmai optimă în clase în condiţiile în care această şcoală este încălzită cu lemne, deşi primăria a achiziţionat o centrală termică în urmă cu mulţi ani, dar care nu funcționează. În curtea şcolii sunt două tipuri de toalete: unele care arată proaspăt refăcute, cel mai probabil din PAL, iar altele sunt toalete „ecologice”, de tipul celor mobile, din plastic, care nu funcţionează şi sunt depozitate lângă zidurile şcolii.

Ministrul Educaţiei îşi exprimă indignarea

„Avem aici un exemplu de unitate de învăţământ în care primăria a investit într-o centrală termică şi totuşi copiii se încălzesc cu lemne, pentru că au pus o centrală termică ce nu face faţă să încălzească peste tot. Asta înseamnă că au fost cheltuiţi nişte bani publici într-un mod prost. Nu mai zicem de faptul că aceşti copii atât de mici merg la toaletă în curtea şcolii. Ceea ce este mai grav este că aceşti colegi ai mei, profesori, au privit lucrurile ca pe o normalitate atunci când i-am întrebat unde se duc copiii la baie. Sunt indignată că autorităţile publice locale, de 30 de ani, nu investesc în educaţie”, a spus Monica Anisie.

Tupeu de primar, partea I

Trebuie menţionat că primarul comunei Axintele este Grigore Tudor, cel care la începutul anului 2018 îl „trăgea de mânecă” public pe preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, reprosându-i faptul din cauza fondurilor insuficiente repartizate de la CJ Ialomiţa către primăria sa, locuitorii comunei Axintele de care aparţine şi satul Frumuşica, sunt nevoiţi să meargă prin noroaie minim încă un an, chiar dacă aceştia cer imperativ prietruirea străzilor. Bineînţeles că acesta nu a făcut nicio referire la condiţiile în care învaţă elevii din sat, si cu siguranţă nu şi-a făcut autocritica pentru situaţia jalnică în care arată comuna pe care o conduce din anul 2008. Acesta i-a spus ministrului Educaţiei că banii au venit mult prea târziu pentru a putea avea timp să organizeze licitaţia pentru construcţia toaletelor şi de aceea nu i-a folosit. De la minister dacă îmi arătaţi mie bani în buget în ultimii doi- trei ani de zile… Banii de la minister au venit în luna august, 89.000 de lei, până într-un miliard ca să vorbim în bani vechi, au venit pentru grupurile sanitare cu destinaţie precisă. Am făcut toate demersurile necesare, costa un miliard două sute de lei. Am renunţat la execuţie şi am făcut acele grupuri sanitare, în decembrie anul trecut, a spus primarul Grigore Tudor pe un ton apăsat.

Ministrul Monica Anisie l-a mai întrebat pe primar de ce nu funcţionează centrala termică achiziționată încă din anul 2008. Haideți că le amestecăm pe lucruri şi dacă nu mă lăsaţi să spun… Şcoala Axintele are parter plus etaj… Procedurile sunt greoaie. Dacă noi am primit banii în august… Oricum banii nu ajungeau, a mai spus primarul încercând să se scuze în faţa camerelor de filmat. La şcoala gimnazială din comuna Axintele situaţia nu diferă prea mult faţă de cea din satul Frumuşica. În această unitate şcolară învaţă 160 de copii iar holurile şcolii sunt neîncălzite, la toaletele care sunt în interiorul clădirii miroase foarte urât, o parte dintre toaletele de la şcoală au uşile sparte. Chiar dacă şcoala are centrală termică, primarul Grigore Tudor afirmă faptul că folosirea ei costă prea mult pentru că funcţionează pe bază de curent electric, iar factura anuală pentru plata energiei electrice se ridică la suma de 500.000 lei. Întrebat dacă a accesat fonduri europene, primarul spune că nu a luat bani pentru școli, însă a luat bani europeni pentru achiziţia un excavator.

Tupeu de primar, partea a II-a

În comuna Sălcioara, grădiniţa are două clase şi este încălzită cu lemne. Într-una dintre clase, elevii stau în miros de fum scos de soba de teracotă. Primarul Stoica Gabriel recunoaşte în faţa camerelor de luat vederi faptul că ştie despre faptul că elevii sunt în pericol de întoxicare cu monoxid de carbon: „Ştiu despre ce este vorba pentru că eu am fost la ei. Cunosc despre ce este vorba şi am demarat o investiţie nouă”, i-a spus primarul Gabriel Stoica ministrului Educaţiei. Ulterior primarul şi-a schimbat declaraţia afirmând că nu ştia de toxicitatea aerului cauzată de fumul de la sobă pentru că nimeni nu i-a spus. Educatoarele de la Sălcioara i-au spus ministrului că primarul nu le decontează contravaloarea navetei pentru a veni la grădiniţă, chiar dacă unii dascăli vin de la 40 de km distanţă, adică de la Slobozia. Primarul i-a spus ministrului că bonurile pentru decontarea transportului erau neconforme, însă directorul şcolii a recunoscut că, de fapt, banii nu au fost prevăzuţi în bugetul primăriei, care nu are un capitol în ceea ce priveşte aceste cheltuieli ale şcolii. „Observaţi cu câtă nonşalanţă tratează primarul această problemă care este în unitatea de învăţământ. Am întrebat dacă ştia de problemă, a răspuns că da, în momentul în care i-am adresat întrebarea dacă şi-ar lăsa copilul să înveţe într-un mediu toxic, dumnealui a spus că n-a ştiut până acum de această problemă. Pentru ceea ce se întâmplă acolo trag un semnal de alarmă şi-l rog pe domnul primar să se preocupe pentru ca mâine aceşti copii să înveţe în condiţii bune, pentru că nu se poate să mai intre în mirosul de acolo. Am avut deja copii intoxicaţi cu fum, deci nu se mai poate să-şi continue copiii activitatea acolo”, a declarat ministrul Educaţiei, Monica Anisie.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *