* Rotary Club Slobozia şi Interact Club Slobozia s-au implicat încă o dată!
„În data de 26 noiembrie, ne-am trezit dis-de-dimineaţă şi am pornit împreună spre satul Păltinişu din comuna Perieţi al judeţului nostru pentru a planta aproximativ 500 de stejari ce vor atinge potenţialul de exploatare peste 120 de ani. Obiectivul Rotary România și Republica Moldova este de 1.000.000 de copaci plantaţi la nivel naţional.
Lângă oraşul nostru, se află un veritabil plămân verde format din 1.200 ha de pădure. Este foarte important ca această pădure să fie exploatată sustenabil. Întinerirea regulată a acesteia este o condiţie obligatorie pentru menţinerea unui habitat sănătos de care să profităm atât noi, cât şi fauna locală, deoarece viaţa este cel mai important lucru de care trebuie să avem grijă. La fel ca orice altă activitate desfăşurată de noi, aceasta a implicat multă muncă voluntară, dar şi distracţie, căci încercăm şi reuşim să le combinăm de fiecare dată. Le mulţumim partenerilor noştri de la Romsilva, pentru că ne-au fost alături şi ne dorim să ne atingem scopul împreună: protejarea mediului înconjurător. Natura ne ajută de mii de ani, iar acum este rândul nostru!” au declarat, pentru presă, organizatorii acestor acţiuni de voluntariat. Şi pentru că ne-au declarat, nu numai că proiectul se desfăşoară la nivel naţional sub genericul: „Rotary plantează!”, ci şi că pădurea se află în proprietatea statului, ea fiind administrată de Romsilva, nouă nu ne mai rămâne decât să titrăm, astfel contribuind şi noi la acţiunile menite a schimba în bine România.