Mega-proiectul de schimbare a organizării administrative a României, despre care se tot vorbeşte zilele acestea, va influenţa în fel şi chip locuitorii din judeţul nostru. Dar, mai ales, noua aşezare a ţării noastre va aduce beneficii sau deservicii în primul rînd celor care astăzi ocupă, vremelnic, funcţii de conducere prin administraţia locală. Cel mai afectat se pare că va fi Consiliul Judeţean Ialomiţa, care-şi va pierde din atribuţii în favoarea unui Consiliu regional ce se va forma după aplicarea modelului de regionalizare imaginat de puterea din zilele noastre, adică Uniunea Social Liberală. Noua organizare administrativă ar trebui să fie aprobată de către Parlamentul României, doar o formalitate dată fiind majoritatea zdrobitoare a USL, prin vara acestui an, abia însă după ce Constituţia României va fi revizuită, din nou la foc automat de super-majoritatea social-liberală.
Două variante, ambele cu minus pentru noi
Judeţul Ialomiţa are acum 66 de unităţi administrativ teritoriale, deci 66 de Consilii locale şi tot atîţia primari, la care se adaugă un for judeţean, Consiliul Judeţean Ialomiţa, cu un preşedinte ales uninominal şi fix alţi 30 de consilieri judeţeni. Mulţi ar putea spune că supra-structura aceasta judeţeană are doar rol decorativ, pentru că mulţi dintre băieţii care fac figuraţie prin Consiliu doar încasează indemnizaţii în schimbul tăcerii timp de 4 ani cît durează un mandat de ales judeţean. Dacă ne întrebaţi, sigur că ne-am da acordul pentru desfiinţarea Consiliilor judeţene, în realitate doar nişte organisme conduse în fiecare judeţ aproape de şefii partidelor de la nivelul fiecărui judeţ, un instrument numai bun prin care banii publici să fie „drenaţi“ în buzunarele firmelor de partid. Iar exemplele de la Ialomiţa cred că le cunoaştem cu toţii mai bine decît orice guvernant de la centru care acum se bate cu cărămida în piept că se ocupă de proiectul de regionalizare al României. O dată acest preambul realizat, să intrăm mai în detaliu în ceea ce priveşte subiectul articolului nostru de faţă. Adică, să ne oprim asupra celor două variante care au fost aruncate pe piaţă de către alianţa de la guvernare, USL, cu privire la noua organizare teritorială ce este imaginată pentru ţara noastră din vară-ncolo. Concret, USL-iştii lui Ponta au pus la bătaie două opţiuni de lucru în acest megalomanic proiect de schimbare a României, dar din start vă spunem că în ambele situaţii nu se va schimba mai nimic, ci doar vor apărea niştre structuri superioare Consiliilor judeţene, structuri cu angajaţi şi secretare care vor toca nişte bani publici în scopul satisfacerii lipitorilor de afişe din campaniile electorale şi pentru alde gură-cască sau, mai plastic, linge-clanţă de la sediile partidelor momentan aflate pe valul popular al votului din decembrie anul trecut. Ca o informaţie, trebuie precizat că anterior au mai existat două propuneri de regionalizare, una a UDMR din 2009 cînd Ialomiţa era alipită judeţelor Ilfov şi Călăraşi, şi una a PDL, din 2011, cînd judeţul nostru îşi păstra locul în actuala regiune de dezvoltare Sud Muntenia. Acestea fiind zise, să ne oprim asupra primeia dintre variante: cea în care Ialomiţa va face parte din Regiunea de dezvoltare Sud, organizată pe scheletul actualei regiuni de dezvoltare. Mai exact, judeţul nostru îşi va păstra locul alături de judeţele Argeş, Călăraşi, Dîmboviţa, Giurgiu, Prahova şi Teleorman, iar capitala noii regiuni ce va deveni oficială după schimbarea Constituţiei va fi tocmai la Ploieşti. De ce Ploieşti? Pentru că judeţul Prahova este imaginat de USL drept un viitor pol de dezvoltare regională, unde Guvernul va pompa bani cu nemiluita şi, mai ales, pentru că Prahova este cel mai dezvoltat din toate punctele de vedere. Un amănunt deloc de neglijat este că preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, este cel care conduce şi acum Consiliul pentru Dezvoltare Regională, un organism care influenţează în mare măsură ce se întîmplă cu banii europeni pe diferite axe de finanţare. Aşa că, înţelegem şi de ce capitala viitoarei regiuni este propusă a fi la Ploieşti. În total, România ar urma să aibă 8 regiuni, pe actualele structuri ale regiunilor de dezvoltare, iar Consiliile regionale vor prelua atribuţii de la Guvern şi Consiliile judeţene. Despre structură de personal sau organizare clară nu se ştie mai nimic, doar că primarii şi consilierii judeţeni vor avea dreptul să-şi aleagă conducătorii şi este tot mai clar că USL-ul îşi va reînfiinţa postul de baron, de această dată cel regional. În varianta a doua, Ialomiţa va încăpea pe mîna Constanţei, condusă de tandemul Nicuşor Constantinescu-Radu Mazăre, doi USL-işti de frunte. Pentru că, în acest al doilea caz, USL-ul propune organizarea în 12 regiuni, iar Ialomiţa va face parte alături de Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa din ultima regiune inclusă în acest proiect de reorganizare a ţării noastre. Capitala, desigur, a noii regiuni se va afla la Constanţa, în fieful USL condus de excentricul primar Mazăre de la malul Mării. Beneficii? Ioc. Pentru că, la fel ca şi în primul caz pîinea şi cuţitul se vor afla sigur în alte mîini decît în cele ale unor potenţiali candidaţi provenind din judeţul nostru. Şi cum polul de dezvoltare financiară se va concentra pe judeţul Constanţa, Ialomiţa alături de Călăraşi şi Giurgiu va plînge pe la uşa Constanţei de ne este teamă că nivelul lacrimilor va depăşi cotele de avarie ale Mării Negre. Pînă atunci, domnu’ Ciupercă mai are de guvernat vreo două-trei împărţiri de bani publici pe criterii politice, pentru că din vară primarii este posibil să pupe un alt inel, mai exotic, unul care ştie teoria împărţirii mai bine decît matematica de clasa întîi pe care o aplică şeful nostru de judeţeană de partid.
George ŞEITAN
Sunt multi. Mai multi ca niciodata. Au o majoritate extrem de puternica. Cea mai puternica de la FSN incoace…Au umplut carul promisiunilor electorale pana in varf si nu au lasat nedemonizata nicio decizie a fostei Puteri. Si, totusi, de cand este usl la putere nu am vazut nici o inititiva, nici o idee, nici un proiect care sa vizeze binele acestei tari, care sa vina in prelungirea unei promisiuni de campanie.
Pana si proiectul de buget creeaza mari nemultumiri inclusiv in interiorul Puterii. Unii fosti demnitari liberali socotesc ca bugetul este nefezabil, chiar gresit si ca ar putea periclita economia. Doua si numai doua au fost preocuparile USL in timpul trecut de la alegeri, ba as zice chiar in timpul trecut de la preluarea puterii in mai anul trecut. Prima grija a fost imparteala. Marea impartala. De sus in jos, de jos in sus, de la stanga la dreapta si invers. Fiecare centimetru patrat de putere a fost disputat intre baronii flamanzi ai celor doua mari blocuri care compun usl. In privinta locurilor din Guvern, batalia a fost atat de aspra incat Cabinetul a fost marit, unele ministere au fost impartite, chiar in trei, au aparut ministri delegati cu atributii inca incerte. Un minister, cel al lui dragnea, a devenit un mamut reunind ce era mai banaos din doua foste ministere. Deh, un baron asa de mare cu un minister pe masura lui. In interiorul ministerelor imparteala s-a lasat cu hacuiala…sova a fost curatenie dupa silaghi, dupa ce a smuls o bucata consistenta de la fenechiu; fenechiu i-a evacuat pe oamenii lui mazare; vosganian se plange ca ministrii delegati ai psd le iau din atributii liberalilor. Plagiatorul ponta il anunta ca e liber sa plece. Ciolaniada continua in josul ministerelor si in deconcentrate. Si este in pregatire apoteoza, odata cu regionalizarea la care dragnea munceste din zori si pana in noapte, efort pe masura superbaronilor care vor aparea. A doua grija, dar nu cea din urma, ca sa zic asa, este incalecarea Justitiei si asigurarea propriei intangibilitati. De cum s-a vazut in Parlament, usl a declansat un atac furibund impotriva institutiilor statului. ANI si DNA trebuie „coafate”, imunitatea parlamentara trebuie intarita, a fost avansata ideea unei amnistii. In loc de bani, peste Romania o sa se pravaleasca detinutii, in timp ce una dintre prioritatile programului de guvernare este schimbarea statutului procurorilor. De-asta nu crestea economia Romaniei, de asta nu sunt suficiente locuri de munca, de asta nu e posibila scaderea fiscalitatii. Pentru ca procurorii sunt magistrati independenti. Dupa ce le vom pune calus si ii vom aseza legati de maini in subordinea Guvernului, dupa ce parlamentarii vor avea o imunitate precum un buncar, dupa ce ANI si DNA vor fi anihilate, sigur ca romanilor le va fi cu adevarat bine. Daca altele ar fi problemele reale ale acestei tari, daca altele ar fi imperativele Romaniei, cu siguranta ca o majoritate atat de mare de ele s-ar ocupa din zori si pana in noapte, nu de punerea la adapost a borfasilor, nu-i asa? Ca doar n-au luat puterea pentru ei, ma gandesc. N-au luat puterea ca sa poata fura linistiti, ca sa mulga pana la ultima resursa si sa politizeze pana la ultimul post din ultima deconcentrata. Cum sa faca exact greselile de care isi acuzau adversarii zi de vara pana in seara? Pentru ca daca le fac inseamna ca nu au inteles exact motivul pentru care au ajuns la putere, motivul pentru care fosta Putere nu a reusit sa castige decat doua colegii. Si nici un om cu un dram de minte n-ar trebui sa repete greseli cu rezultat deja experimentat si inevitabil. Iara votantii usl, prosti ai prostilor, ar cam trebui sa se trezeasca!