Pentru a asigura calitatea serviciului de furnizare a apei potabile,
echipele RAJA vor efectua lucrări periodice de întreținere a instalațiilor de
înmagazinare a apei din comuna Maia, județul Ialomița.
Ca urmare a acestor operațiuni, furnizarea apei potabile va fi sistată în
întreaga localitate, marți – 14 mai 2024, în intervalul orar 09.00 – 21.00.
În această situație, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își
asigure rezerva minimă de apă pentru necesitățile de bază în perioada în
care va fi sistată alimentarea cu apă.
Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate abonaților, pe care
îi asigurăm că echipele noastre de intervenție depun toate eforturile pentru
finalizarea lucrărilor într-un timp cât mai scurt și pentru reluarea furnizării
apei potabile în mod operativ.
Biroul de comunicare