În urma atenționărilor meteorologice de Cod Portocaliu de vânt puternic și ploi, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul S.C. RAJA S.A. s-a activat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă în perioada 3 iulie 2017 – 4 iulie 2017.
Reprezentanţii S.C. RAJA S.A. spun că pentru a remedia cât mai rapid eventualele avarii apărute pe parcursul acestor zile, la nivelul comandamentului au fost alcătuite mai multe echipe de intervenţie care au în dotare toate utilajele necesare eventualelor defecţiuni. Totodată aceste echipe vor putea fi solicitate de către consumatori în permanenţă pe toată această perioadă.
„Facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241 924.”
De asemenea, furnizorul RAJA Constanţa dă asigurări tuturor abonaţilor săi spunând că echipele sale de intervenţie vor depune toate eforturile pentru a asigura furnizarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare la parametrii optimi. Aceştia mai spun că singurele probleme care pot apărea şi care nu ţin de operativitatea societăţii sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii extreme, furnizorul S.C. RAJA S.A. face apel către abonaţii săi să dea dovadă de înţelegere şi îi asigură că face toate demersurile pentru a rezolva eventualele probleme.