Primarul Stoica a comandat şi o statuie a lui Matei Basarab?

Distribuie articolul:

statuie altaCineva (nu spun cine, persoană importantă!) mi-a trimis această fotografie. Cică ea ar „zace” în curtea sculptorului. Cine este artistul? Păi, dacă aş lua în considerare faptul că fotografia ne-a fost trimisă în ziua în care pe site-ul ziarului (www.ziarulstirea.ro) am postat informaţii despre o altă statuie, cea a lui Mihai Viteazul, aş putea bănui că e vorba despre unul şi acelaşi autor.
Cum însă nu mă hazardez a trage astfel de concluzie, iar cu domn’ primar am „vorbitorul” stricat, nu-mi rămâne decât să mă limitez la a publica această fotografie, o astfel de avanpremieră urmând a fi sau nu confirmată. Pentru cei care nu înţeleg analogia, comparaţia, atitudinea mea de „caţă”, reamintesc că în zi de mare sărbătoare pentru naţia română, primarul Alexandru Stoica a dezvelit statuia lui Mihai Viteazul, o „operă de artă” aparţinând artistului Aionesei. Dacă pentru statuia lui Mihai Viteazul artistul Aionesei chiar a încasat, din bugetul Consiliului Local al municipiului Slobozia, acea sumă frumuşică de bani (este vorba despre 150.000 de lei, ceea ce înseamnă un miliard şi jumătate de lei vechi), neapărat vom afla după ce vom cere oficial un răspuns din partea Primăriei. Cât va mai costa şi-această statuie şi câte statui mai are de gând să facă Stoica, sigur că ne propunem să aflăm! Nu de alta, dar pare că se-ntrece cu gluma, iar nouă nu ne plac glumele proaste. Mai ales când constatăm că locuitorii municipiului sunt oarecum obligaţi să le susţină din banii lor. Căci doar nu credeţi că primarul, cei doi viceprimari şi hora mare în care s-au prins consilieri locali ai Puterii şi ai Opoziţiei, sunt în stare să-i convingă să sponsorizeze, măcar pe oamenii de afaceri „abonaţi” la banul public!
(I.G.)


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *