Primăria Slobozia vrea cimitir uman de 2,2 milioane euro

Distribuie articolul:

Majoritatea cunoaştem acel mit potrivit căruia pentru Partidul Social Democrat, aflat la guvernarea judeţului Ialomiţa şi mai ales a municipiului Slobozia încă de la Revoluţie, votează şi morţii din groapă. Ei bine încă de la prima aşezare a primarului Adrian Mocioniu pe scaunul de edil al Sloboziei, aceste poveşti par a deveni realitate datorită proiectelor de hotărâre iniţiate de domnul primar pe parcursul celor doi ani şi jumătate de mandat.

Scurt istoric: Perturbarea fonică şi de geo-locaţie a celor „trecuţi la somnul cel veşnic” (vorba preoţilor purtători de haine cusute cu fir de aur) a început încă din 2013, adică pe vremea primarului Stoica Alexandru cunoscut la nivel naţional drept primarul „Hai sictir!” sau primarul „hăhăit”. În cazul în care aţi uitat despre cine vorbim, vă aducem aminte că este vorba despre cel care a fost condamnat definitiv la 1 an de închisoare cu suspendare, fiind acuzat că împreună cu alţi 3 inculpaţi, mai precis trei subordonaţi de-ai săi din Primăria Slobozia, au eliberat ilegal autorizația de construcție pentru o benzinărie controlată de grupul petrolier Art Petrol Service. Referitor la dinamica permanentă în care se află cimitirul uman din Slobozia în ceea ce priveşte suprafaţa de teren pe care se întinde trebuie menţionat faptul că prin HCL 119/25.07.2013, consilierii locali de la acea vreme votau iniţierea demersurilor înfiinţării unui nou cimitir uman în Slobozia. Această Hotărâre a Consiliului Local Slobozia făcea referire la 12,96 ha care urmau să fie înfiinţate şi amenajate pentru că actualul cimitir din cartierul Bora era încă de atunci neîncăpător sau se preconiza că în scurt timp o să devină arhiplin.

Primarul are idei puţine şi fixe

Potrivit Studiului de Fezabilitate trecut ca prin unt în şedinţa Consiliului Local Slobozia la finele lunii ianuarie, municipiul Slobozia graţie administraţiei înregimentate în PSD Ialomiţa nu doar că va avea un cimitir la standardele civilizaţiei din vest în viitorul apropiat, ci va „rupe gura târgului” în Europa printr-un cimitir de lux am putea spune, ţinând cont de cele 105 miliarde lei vechi care urmează să fie cheltuiţi pentru acest obiectiv, adică 2,2 milioane euro la cursul zilei în care redactăm acest material. Dintr-un calcul simplu se evidenţiază faptul că cele 2,2 milioane de euro împărţite la un număr de 2.376 locuri de veci rezultă suma de 926 euro / loc. Este adevărat faptul că în sumele menţionate sunt incluse toate construcţiile adiacente cum ar fi capela cu suprafaţa de 158 mp care se preconizează că va costa aproximativ 1,8 milioane lei în timp ce pentru sediul administrativ în care vor lucra numai 10 oameni Primăria Slobozia va achita  în jur de 2,3 milioane lei pentru construcţia acestuia şi dotările pentru funcţionarea a 412 metri pătraţi, ceea ce se traduce în suma de 483.193 euro per total sau 1.169 euro pe metru pătrat. Totodată mai trebuie menţionat faptul că în anul 2019 primarul Adrian Mocioniu şi „specialiştii” din subordine îşi pun semnăturile pe un proiect care conţine o magazie pentru lemne a cărei suprafaţă nu se specifică dar care va costa peste 17.500 euro în condiţiile în care municipalitatea urmează să achite suma de 416.500 lei pentru racordarea obiectivului la reţeaua de energie electrică. Una dintre posibilele explicaţii pentru această idee ar putea să fie cea potrivit căreia DADP strânge anual cantităţi semnificative de masă lemnoasă din toaletarea copacilor şi arbuştilor de pe raza municipiului, masă lemnoasă care ar putea fi utilizată pentru încălzirea acestor suprafeţe, dar refolosirea lemnelor înseamnă sărăcie şi Biseria Ortodoxă Română şi sărăcia sunt în antiteză, deci planul acesta pică din start…

Victor Ghinea


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *