Primăria Slobozia refuză „certificatul de deces“ al Tehnologica Radion

Distribuie articolul:

 

Ziarul ŞTIREA a scris nenumărate investigaţii cu privire la situaţia străzilor din municipiul Slobozia, iar munca noastră de mii de ore a însemnat documentarea ca la carte a traseului banilor cheltuiţi cu nemiluita de administraţia Ionaşcu şi, continuată de cea condusă după iunie 2012 de Alexandru Stoica. Aşa se face că, străzile din capitala de judeţ, despre cele 75 vorbim desigur domnilor pesedişti, arată ca vai mama lor, pardon a noastră, că doar noi circulăm pe ele zi de zi în timp ce aleşii abia dacă-şi mişcă picioarele din birourile Primăriei. Martore ne sînt postările la care făceam referire la începutul articolului nostru şi pe care le găsiţi, pe de-a întregul pe adresa www.ziarulstirea.ro.

 Aici sînt „îngropaţi“ banii dumneavoastră!

Despre firma Tehnologica Radion am tot scris în ultima vreme, asta şi pentru că peste numai cîteva luni se împlineşte termenul la care expiră contractul multianual încheiat în 2009 de fostul primar Gabi Ionaşcu, cu acordul consilierilor PSD ce i-au ţinut isonul vreme de aproape 4 ani din ultimul mandat. Contractul de lucrări încheiat între Primăria Slobozia şi Tehnologica Radion prevedea modernizarea şi reabilitarea unor străzi din municipiul reşedinţă de judeţ, iar municipalitatea se obliga să plătească vreo 361 de miliarde lei vechi pentru prestaţiile firmei conduse de Theodor Berna, un fost consilier al preşedintelui Băsescu atunci cînd actualul şef al statului avea treabă pe la Primăria Bucureşti. Deşi Primăria Slobozia se încăpăţînează să ne trateze ca pe nişte profani şi, în plus, refuză să răspundă întrebărilor noastre, noi am descoperit, prin metode specifice desigur, în contabilitatea municipalităţii sumele de 21,7 miliarde lei vechi în 2011 tocmai pentru extinderea şi reabilitarea străzilor din Slobozia şi alţi 48,9 miliarde lei vechi în 2010 pentru acelaşi tip de servicii. Ce ziceţi, banii au intrat în conturile Tehnologica? Gurile rele din contabilitatea Primăriei Slobozia ar spune că da, la fel şi sursele din biroul domnului Berna de la Tehnologica, dar noi nu sîntem încă pe deplin convinşi.

               Tehnologica e în declin

Şi, neîncrezători, am luat-o la investigat, descoperind că pe străzile Sloboziei nu ar apărea, doar aruncînd cu privirea, suma de peste 70 de miliarde cît apare în documente, ce să mai vorbim despre cele 361 de miliarde pe care primarul Stoica zice că le-a cheltuit administraţia din banii slobozenilor. Dumneavoastră mai înţelegeţi ceva? Noi nu, dar ne luptăm cu informaţiile care vin peste noi. Şi aflăm că Tehnologica, de prin primăvara lui 2012, a intrat într-un puternic declin, probabil tocmai de aceea la licitaţii participă acum o altă firmă a domnului Berna, Teloxim Con, despre care am scris zilele trecute cînd domnul Berna şi domnul Vasile Ciupercă, preşedintele CJ Ialomiţa, au intrat într-o nouă relaţie de afaceri pe bani publici. Revenind la Tehnologica, trebuie spus că în ultimele luni firma a fost protagonista la categoria pîrît-debitor în cîteva zeci de dosare, fiind încuviinţată executarea silită a societăţii de către cîteva zeci de companii. Pentru a avea o imagine cît mai bună, potrivit unor informaţii din piaţă, trebuie să facem precizarea că, în 2011, societatea controlată de Theodor Berna a raportat un profit net de 23,49 milioane lei, în timp ce în 2008, profitul net a fost de 123,48 milioane lei. La 31 decembrie 2011, compania bucureşteană înregistra datorii totale de 369,29 milioane lei şi creanţe de 293,62 milioane lei, la 30 iunie 2012 datoriile la bugetele de stat depăşeau 10 milioane lei, iar la 22 august 2012, Tehnologica Radion figura în evidenţele CIP cu Bilete la Ordin refuzate la plată în valoare de 11,33 milioane lei, trei sferturi dintre refuzurile la plată fiind consemnate în perioada iunie-august 2012. Firma asfaltatoare controlată de Theodor Berna ar fi emis 224 Bilete la Ordin pentru care nu ar fi avut acoperirea necesară, în valoare de peste 47,78 milioane lei. În plus, subsidiara din România a firmei ungureşti Marso Holding KFT ar dori să îşi recupereze banii de la Tehnologica Radion pe calea insolvenţei.

                Ionaşcu, Blaga şi alţii

 Iar noi, cetăţenii, care plătim impozite şi taxe, rămînem doar cu întrebarea: de ce primarul Stoica nu face nimic pentru a rezilia contractul cu Tehnologica Radion? Pentru că se vede treaba că firma-i cu „certificatul de deces“ aproape gata, lipsind doar semnătura edilului. Iar străzile Sloboziei vor rămîne doar cu gropile pe care noi le vedem zilnic şi pe care autorităţile le „ascund“ în spatele contractului „păgubos“, cum este catalogat actul semnat cu Tehnologica în 2009 de ex-primarul Ionaşcu. Poate doar domnu’ Blaga să ne salveze, se roagă consilierii PDL din Consiliul local Slobozia, uitînd probabil că şeful lor de partid s-ar fi „plimbat“ prin acţionariatul Tehnologica şi, mai mult, procesul prin care Blaga încerca să se disculpe de acuzaţiile ex-deputatului de Dolj Gelu Vişan, acuzaţii vizînd „protejarea intereselor“ în cazul firmei lui Berna, a fost pierdut de Blaga prin neplata taxelor de timbru. Curat non-combat, coane Vasile!

George ŞEITAN


Distribuie articolul:

5 thoughts on “Primăria Slobozia refuză „certificatul de deces“ al Tehnologica Radion

  1. Sincer, nu inteleg ce legatura au actualii consilieri PD-L, al caror mandat a inceput in iulie 2012 cu deciziile/matrapazlacurile fostului primar psd (in 2009) ionascu si ale shleatei (majoritatii)psd?

  2. Asa esti tu ,dobitoc,mai Virgile…nu intelegi ca firma asta ,relationata cu pdlisti…are probleme ce definesc falimentul…..doar ai vazut ce a patit Iordache…..Grav este ca …ca privatul contractant de lucrari…are un istoric de rau platnic….de nu stie parchetul:))Bine….politia si parchetul…gasesc mai nou..neplatitorii de taxe la buget…..e bine s asa …dar ciorditorii…..unde s ?

  3. De la a gandi..la a face…e scurt drumul….Dupa scrierile si anchetele ,marca Stirea…se asternu praful….binenteles ca organele statului,cele corupte sunt de vina…Toata fierea si acuzatiile varsate de Stirea,au ramas fara rezultate…si atunci despre ce vorbim?Despre actiuni sterile din nastere?Despre jocul dea puterea si opozitia din presa?Cred ca s multe explicatii de dat…de catre manipulatori..de presa…chiar ca nu i deranjant partizanatul…e deranjant modul de finantare!!

    1. Vai de capul tău! Nu înţeleg cum dracului de nu pricepi tu că EU, Ionica Ghinea, NU AM nici o treabă CU NICI UN PARTID şi/sau CU NICI o personalitate politică!!!!!!!!

  4. Bine mai Ionico…..atunci cum suporti mizeriile astea de pdlisti?Cum naiba nu te deranjeaza propaganda desantata….data de laboratoare si multiplicata pe siteuri..copy paste de ala porcesc si deranjant…ai impresia ca maimutele virgil sau mike ,sunt cititori sociabili….sau de dragul audientei treb sa ma muiesc io cu dobitocii propagandisti?Sa nu mi zici ..ca pot sa nu intru pe site…ca inseamna sa ti las molustele sa si faca agenda de propagandisti…adica esti multumita de jeguri…si n ai nevoie de cititori critici …cu te miri ce…vrei liniste si ode?Sa nu ti spuna cineva ca o virgula sau cuvant…sau vreo idee sunt gresite?Ai noroc ca mi placi…probabil te si iubesc…in felul tau de a fi….si dragostea imi intuneca gandirea…si nu ti inteleg independenta clamata…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *