- Primarul Laurenţiu ŞONCHERECHE intră şi el în hora mare al cărei „Naş” este premierul Câţu (via ADR Sud Muntenia) cel care, chipurile, a gândit strategic în ceea ce priveşte bunul mers al societăţii româneşti.
În România – ţara cu prea multe Primării pline de funcţionari sinecurişti (neamuri şi „obligaţii”) – s-a dat „Ordin pe Unitate” să fie depuse dosare pentru a accesa fonduri nerambursabile alocate de Uniunea Europeană, special pentru astfel de „făcături”.
Ca şi când, la angajare, funcţionarii/birocraţii n-ar trebui să posede calificare în domeniul pentru care, chipurile susţin şi-un examen, Primăriile (şi tot felul de instituiţii) desfăşoară aşa-numitele CURSURI DE PERFECŢIONARE a angajaţilor.
Rămâne să aflăm cu cât timp în urmă au mai fost organizate/desfăşurate cursuri la Primăria Feteşti. Nu de alta, dar avem impresia că angajaţii UAT au mai fost cuprinşi în înscrisurile privind aşa-zisa „pregătire profesională”. Până ce vom afla şi vă vom informa, titrăm că domnul primar Şonchereche a şi semnat un anunţ prin care dă de ştire populaţiei că intenţionează să semneze un Contract denumit : Servicii pentru organizare cursuri de instruire pentru grupul ţintă din cadrul proiectului „ O administraţie eficientă şi servicii de calitate la nivelul Municipiului”. Din anunţul respectiv am aflat că pentru ca operaţiunea „cursuri” să aibă efectul scontat, s-a stabilit că suma acoperitoare a costurilor este de fix 184.665 lei, fără TVA.
Ba chiar, în opinia plătitorului a fost urmărit criteriul „cel mai bun raport calitate-preţ”. În ce constă calitatea, negreşit, trebuie de văzut eficienţa reflectată în capacitatea/priceperea funcţionarilor după finalizarea cursurilor.
„Aproximativ, circa şi ceva”
Aşadar, timp de 3 (trei) luni, UNII dintre birocraţii subordonaţi primarului Şonchereche vor fi cursanţii firmei care va obţine (prin binecunoscuta metodă „încredinţare directă”) contractul de prestare servicii de „şcolarizare”. În toată povestea, interesant este faptul că se specifică negru pe alb „Durata contractului este de 3 luni calendaristice de la data semnării (…), cu posibilitatea de prelungire prin act adiţional, în cazul aprobării de către AM POCA a extinderii perioadei de implementare a proiectului” .
Şi este cu-atât mai interesant, cu cât nu se specifică dacă posibilul/potenţialul ACT ADIŢIONAL ar putea conduce şi la o creştere a sumei ce urmează a fi plătită pentru aceste costuri. Şi chiar dacă UE a stabilit suma, iar aceasta nu ar mai putea fi modificată fiindcă vrea AM POCA, există posibilitatea (prevăzută încă din faza de anunţ) de a suporta de la bugetul local diferenţa de cost. Spunem asta, având în vedere că SURSA DE FINANŢARE o reprezintăî atât Fondurile nerambursabile, cât şi Bugetul local.