* Acum că Mocioniu nu mai este, de facto, în PSD, colegii lui de partid şi de stat vor să se atingă de „mână dreaptă” a edilului-şef! În fapt este vorba despre DESFIINŢAREA funcţiei de „administrator public” deţinută de musiu Puia – omul mic la stat, mare la sfat, faţă de care Mocioniu mare datoria pare că are, din moment ce „atacă” taman ca un lup tânăr…Părându-i-se că o vină ar putea avea şi Prefectul de la care (se) aşteaptă VIZA DE LEGALITATE în ceea ce priveşte desfiinţarea unui post, primarul care este Mocioniu a făcut oarece declaraţii belicoase în presa locală. Când a auzit, când a citit ce-a rostit primarul, prefectul Gigi Petre a comunicat : „În legătură cu acuzațiile d-lui Primar Mocioniu Adrian, doresc să fac urmatoarele precizări:
La data de 19.05.2019 a fost înregistrată la Instituția Prefectului o adresă emisă de dl.Barbu Emilian, Șef Serviciu Juridic în Primaria Slobozia (semnată pentru Secretar), prin care se cere un punct de vedere asupra legalității unui proiect de hotârare prin care un consilier local a propus modificarea organigramei și a statelor de funcții din aparatul de specialitate al Primarului Mun. Slobozia, direcțiilor, serviciilor publice de interes local, respectiv aparatul de lucru al C.L.Slobozia. Deși nu există nici o obligație legală de a răspunde, totuși, am făcut-o. Spun că nu era nici o obligație legală întrucat, conform art.19(1) lit.e) din Lg.nr.340/2004, prefectul verifică legalitatea actelor administrative emise sau adoptate, după caz, de primar, consiliul local și consiliul județean, efectuând, astfel, un control de legalitate a posteriori, și nu a priori ( Notă pentru dl Mocioniu: adică după emiterea actelor, și nu înaintea acesteia). Pe de altă parte, conform art.91(5) lit.d) din L.nr.215/2001, competența de a acorda consultanță unităților administrativ-teritoriale aparține consiliului județean. În al treilea rând, adresa respectivă emană de la un compartiment al Primariei, și nu de la conducătorul instituției, așa cum ar fi fost normal. Cu toate acestea, am ales să ofer un răspuns conținând punctul de vedere al Instituției Prefectului, care nu era obligatoriu a fi respectat de către autoritatea solicitantă. Noi am considerat că nu există nici un temei legal de a fi restrâns dreptul consilierilor locali la inițiativă în promovarea actelor administrative, luând în considerare prevederi ale Lg.393/2004. Dacă dl.Primar a văzut acest răspuns ca fiind “în doua ape”(?!) probabil că este vina celui care i l-a tradus și nu l-a ințeles, deși nu era chiar dificil. De aici și până la acuzațiile că m-aș fi implicat într-o răzbunare politică, e cale lungă iar dl.Primar nu are nici un argument în acest sens. Dacă administrația Sloboziei – primarul și consiliul local înțeleg să-și regleze conturile prin intermediul altor instituții, este strict problema acestora, însă e departe de a fi un demers moral. Pe de altă parte, secretarul Mun.Slobozia are propria obligație de a verifica legalitatea hotărârilor adoptate de consiliul local, avizându-le în conformitate cu propria opinie în ceea ce privește legalitatea lor. Ulterior efectuării controlului de legalitate a hotărarii, de către prefect, în situația existenței în continuare a unor opinii contrare între emitentul actului administrativ și prefect, emitentul își poate menține sau nu poziția inițială, acționând în consecință. Partea care apreciază că nu a fost respectată legea la emiterea sau aprobarea unui act administrativ are deschisa calea acțiunii în instanță. Prin urmare, declarațiile belicoase ale d-lui Mocioniu pot fi înscrise în categoria “mult zgomot pentru nimic”. Dacă dânsul dorește să dovedească faptul că este activ politic și contează ca și jucator pe piața politică locală, și-a ales greșit calea de urmat, fiind probabil și prost… consiliat. Surprinzător este însă că de 3 ani de când se află la conducerea Primăriei Slobozia nu a avut observații față de modul cum am asigurat respectarea legii, inspirația venindu-i numai după schimbarea macazului politic, fapt ce mă determină o data în plus să cred că exact dânsul e cel care face jocuri, implicându-mă fără motiv în lupta cu fostul său partid. Cât despre preferințele mele politice, care nu-mi sunt interzise de lege, dl.Primar nu are caderea să facă vreun comentariu și, cu atât mai puțin, unul deplasat ca acela privind coordonarea ALDE Ialomița. Dânsul ar trebui să aibă alte preocupări, care, dacă se poate, să aibă legatură cu preocupările cetățenilor orașului, cu atât mai mult cu cât ar putea pretinde un nou mandat la conducerea Primariei Slobozia. În legătură cu celelalte două acuzații referitoare la firma Clean Tech Internațional SRL și extinderea capacității firmei Vivani S.A., îi aduc la cunoștință că Prefectul nu este un prim-secretar de județ, din niște vremuri apuse, ci efectiv coordonează instituțiile județului. Cele două situații se prezintă în felul următor: La firma Clean Tech, Garda de Mediu, atât de la nivelul județului, cât și cel central, a făcut măsurătorile specifice și au luat măsuri în consecință. În ceea ce privește extinderea capacității la Vivani S.A., aceasta, conform informațiilor de la Agenția pentru Protecția Mediului, este în perioada de autorizare, urmând să fie perfectate toate documentele cu privire la dezvoltare. Ca responsabil și lider al administrației municipale, aș avea , cu siguranță, cel puțin 20 de întrebări să-i pun domnului primar, privind atât dezvoltarea municipiului, cât și viața de zi cu zi a cetățenilor. Cum nu vreau să intru în polemică și neputându-mă ridica la nivelul unui LUCEAFĂR al administrației locale, prefer să închei această dispută și, în continuare, indiferent de acuzații, să nu-i mai răspund. Activitatea domniei sale va fi apreciată la momentul oportun de către cetățeni”.
Prefect Gigi Petre