* Atâta timp cât judeţele ţării colcăie de „Organe” cu atribuţiuni de control în domeniul siguranţei alimentare, şi-atâta timp cât aceşti „băieţi de băieţi cu firme pe Internet” desfăşoară, în paralel cu acţiunile de control, şi sumedenie de afaceri (i)legale, şeful ANSVSA poate să fie schimbat şi zilnic, adică la fel de des ca şosetele premierului.
Faptul că Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va avea o altă conducere, nu-i mulţumeşte decât, cel mult, pe unii dintre producătorii, procesatorii şi comercianţii de produse agro-alimentare, nicidecum pe consumatorii sătui să tot audă că mănâncă tot felul de mizerii pline cu tot felul de „chestii”… Faptul că onor premierul declară că „Am avut o discuţie cu ministrul Agriculturii, cu preşedintele ANSVSA. Vom lua astăzi măsuri de reorganizare a conducerii ANSVSA, în aşa fel încât pe de o parte să avem o comunicare mai bună, mai eficientă, pe de altă parte să avem nişte proceduri mai clare. (…) Cred că trebuie să fim foarte stricţi în ce facem şi nu trebuie să naştem panică. (…) O să avem o altă conducere la ANSVSA” nu înseamnă că avem şi garanţia că aici, în teritoriu ( în judeţul Ialomiţa, judeţ în care pare că nu se întâmplă nimic, aşa-i de proastă comunicarea directorului Puia) lucrurile vor intra pe un făgaş normal, mai ales din punct de vedere al raportării controalelor şi a măsurilor întreprinse întru remedierea deficienţelor descoperite pe parcursul controalelor. Totuşi, acum c-am aflat dintr-un comunicat de presă remis de AGERPRES, că Victor Ponta a declarat că urmăreşte „cu foarte mare preocupare – şi ministrul Agriculturii de asemenea – toate semnalele pe care le primim referitoare la siguranţa alimentară, la procedurile sanitar-veterinare. Cred că este un domeniu extrem de important şi extrem de sensibil. Pe de o parte, ANSVSA, în ultima lună şi jumătate, declanşând controale, a călcat pe un muşuroi extrem de mare de interese şi de nereguli şi e bine că le constată şi că se iau măsuri şi voi susţine în totalitate cele mai radicale măsuri împotriva celor care nu respectă standardele” zic să mai aşteptăm un pic, doar-doar or înţelege că-i musai să comunice rezultatele muncii lor, atât directorul DSV, cât şi directorul DSP, şi directorul OPC, dar şi alţi directori de instituţii care au atribuţiuni în sfera siguranţei alimentare. Nu de alta, dar dacă însuşi premierul recunoaşte că sunt probleme în ceea ce priveşte comunicarea sau, mai bine zis, lipsa acesteia, atunci înseamnă că nu eu, jurnalistul cârcotaş, am o problemă ci hoardele de „Organe” lipsite de judecată logică şi de minim de respect faţă de informarea corectă şi, mai ales, la timp a populaţiei.
IONICA GHINEA
mihai turcanu a ajuns sef al ANSVSA in mai 2012, imediat dupa inscaunarea guvernului ponta 1. Deja au ajuns sa se manance intre ei…, cat despre ce mancam noi, ehe, asta-i o problema ce nu-i priveste pe usl-asi (hoti, mincinosi, puturosi)!
Problema este extrem de gravă, dacă e adevărat ce se spune „pe surse”. Se pare că dl. Ţurcanu este un om deosebit de onest, un şef care nu „pune botul”, cum se spune şi, tocmai de aceea a fost demis. Vrăjeala asta a unor şefi de sindicat, cum că „n-a ştiut să gestioneze criza”, ţine la proşti.
Părerea mea este că prea a gestionat-o, stârnind escrocii din „industria alimentară”. Pun ghilimelele fiindcă noi avem o industrie alimentară total nocivă sănătăţii umane. Aceşti escroci au crezut că le ţine şi cu Europa şi, iată, deodată s-au văzut descoperiţi. Credeau că Europa acceptă să fie groapa de gunoi a escrocilor şi bandiţilor români, aşa cum a fost România pentru coana Europa, şi nu a luat nimeni ncio poziţie oficială.
Măi, alde „industrie alimentară”, auzit-aţi de C.T.C.?! Păi când vreodată, pe timpul nemernicilor de comunişti, ieşeau pe piaţă, mai ales la export, produse infestate?! Păi mureau „organili” înaintea găinilor sau porcilor, băi suinelor. Ce dracu păzesc O.P.C., D.S.V. şi altele abilitate?! Când vreodată au luat vreo măsură drastică?! Nişte şpăgari nesătui, mână-n mână cu „afaceriştii”, bine’nţeles numiţi politic. Ca să dau cel mai elocvent exemplu de nesimţire, tupeu şi tot ce vreţi: Mihai Puia, un makedon de Bora care să-mi spună şi mie de câte ori l-a „călcat”
pe Silviu Berechet, vecinul lui de cimitir, înafara partidelor de poker?!
Acest cameleon politic a căzut mereu în picioare, devenind deodată şi mare profesor universitar la cea mai dubioasă universitate: BIOTERRA!
Imberbul Ponta n-a avut curajul să se pună de-a curmezişul voinţei motanului Felix, reprezentat în guvern de alt hoţ, Daniel Constantin!!!
Dacă aşa crede el, premierul, că va face „curăţenie”, se înşeală amarnic.
Până nu va scăpa de toţi d’alde Puia-pui, pui, pui!, vom continua să consumăm la greu E-uri care mai de care mai interzise în Europa şi nu numai, „specialiştii” noştri, gen alţi infractori, Mencinicopschi-Voiculescu, încercând să ne convingă cât de sănătos mâncăm, mânca-i-ar
viermii cât mai curând, maică!!!