Poliţia Locală a început să devină vocală

Distribuie articolul:

* Înţelegând că alte instituţii care veghează la siguranţa cetăţenilor, de mai multă vreme procedează la a anunţa presa despre activităţile pe care le desfăşoară, Poliţia Locală a municipiului Slobozia s-a învrednicit şi a oferit presei un Comunicat din care, iată, aflăm că mai zilele trecute o echipă a Poliției Locale Slobozia aflată în acțiunea de patrulare în zona Piața Cuza Vodă – Aleea Spicului,  a surprins  o persoană care, aflată în imediata apropiere a unui autoturism, atrăgea atenția prin  intenția sa de a nu fi observată, retrăgându-se în fugă spre o zonă neiluminată, la vederea polițiștilor. Deoarece  și sistemul de alarmă al autoturismului  era deja declanșat, cei doi polițiști locali au considerat respectiva persoană ca fiind ca suspectă și  au pornit în urmărirea acesteia care, într-un final a reușit să se piardă în intunericul dintre blocuri, nu inainte de a fi totuși obsevată, astfel încât a putut fi  identificată, fiind recunoscută ca având antecedente de natură infracțională.  Odată semnalmentele  transmise prin  radiotelefon,  toate patrulele aflate în teren la acel moment au fost mobilizate în căutarea persoanei suspecte fiind totodată verificată și zona în vederea constatării unor eventuale urme ale acțiunilor de pătrundere prin efracție în alte autovehicule din zonă. În timp  au fost cuprinse în dispozitivul de căutare și echipele prezentate le serviciu în schimbul I așa încât au putut fi identificate în zonă alte două autoturisme care prezentau urme de forțare iar apoi,  în jurul orei  7.00, persoana suspectă a fost depistată într-una dintre locuințele din Centrul Social de pe Str. Viilor nr. 61.  Având în vedere natura infracțională a faptelor comise, a fost solicitată urgent  intervenția agenților  Poliției Municipiului Slobozia care l-au  luat în primire pentru derularea cercetărilor.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *