* Cu precizarea că, de la începutul acestui an, firma Vivani SRL (cu apendicele ei, Servicii Comunale SRL) s-a dat, forţată, la o parte, astfel creând „pârtie” pentru firma constănţeană aparţinând potentului deputat PSD, Eduard Martin, vă prezentăm nu părerea noastră, ci pe cea a unuia dintre cetăţenii-contribuabili şi, cică, şi „beneficiarii” acestui serviciu public:
„ La data de 27 04 2015 am primit un plic de la Primăria Slobozia prin care eram somat să plătesc 12 lei taxe gunoi si 5lei taxe întârziere, deşi am contract cu firma Polaris din data de 02. 02. 2015 şi am plătit taxa pe trimestrul I, în data de 09.04.2015 cu chitanţa nr. 0003769. Am mers la Primărie, la ghişeul taxe şi impozite am arătat că am plătit la Polaris cu chitanţa, dar nu a fost luată în considerare chitanţa şi mi s-a spus că trebuie să plătesc şi la primărie. M-am întâlnit în oraş cu domnul primar Stoica, care a fost receptiv mi-a scris câteva rânduri pe chitanţa nr.30006812 cu care am plătit şi la primărie aceleaşi taxe pe care le-am plătit la Polaris, pentru d-şoara Adam director la taxe. M-am întors la primărie la etajul 3 la biroul taxe unde mi s-a spus că acum trebuie să merg la Polaris să las chitanţa la ei să mi se scadă pe următorul trimestru. Am întrebat dacă nu era mult mai simplu să ia legătura primăria cu Polaris că tot au mijloace moderne de informare şi nu îşi mai băteau joc de noi, locuitorii acestui mizerabil oraş? Toata lumea ridică din umeri, dar nimeni nu spune de ce sunt obligat eu să plătesc de două ori aceeaşi taxă. În situaţia mea sunt sute de cetăţeni ai oraşului. Mă întreb cine se face vinovat de atâtea cheltueli cu plicuri, hârtie, poşta, din moment ce noi am plătit la Polaris?
Dar nu s-a terminat aici! Când am ajuns acasă am văzut că adresa de pe chitanţă nu corespunde cu cea din buletin. Am mers a doua zi din nou la primărie (pe 28. 04. 2015) la ghişeul taxe şi impozite, şi am reclamat că nu corespunde adresa blocului, adică bl. V1 în care locuiesc (şi aşa cum am în Buletin de Identitate) este pe str. Aleea Castanilor nr.1 şi nu pe str. Aleea Nordului nr.4, cum este scris pe chitanţă. Şi acum stupoare! Numele străzilor s-au schimbat din 2007, dar în calculatore la primărie nu s-au schimbat. Ca să intre în normal am fost trimis la camera 13 unde o doamnă mi-a explicat că trebuie să merg înapoi la parter la biroul taxe şi impozite să iau o cerere de certificat nomenclatură stradală, apoi să fac copii după actul de proprietate şi buletin, apoi să plătesc la ghişeu taxe 9 lei, apoi înapoi la birou taxe, unde se înregistrează şi se pune o ştampilă şi mă trimite la etajul 2, la biroul Urbanism, unde le opreşte pe toate. Deci primăria schimbă numele străzilor (deci adresele) şi noi suntem obligaţi să plătim. Mă întreb până unde va ajunge această bătaie de joc?”
Nota redacţiei: Şi noi ne întrebăm, acum că am citit această reclamaţie. La fel cum, de luni de zile, tot vrem să întrebăm, dar…nu găsim cale de dialog. Şi pentru ca onor şefii unităţii din Slobozia aparţinând firmei constănţene Polaris M Holding să nu ne mai bârfească zicând că „urmărim şi noi să luăm publicitate, şi de-aia facem gură!”, iată am publicat azi una dintre reclamaţiile pe care – surprinzător sau nu! – zeci de cetăţeni le-au trimis pe adresa redacţiei ziarului Ştirea.