Poienaru Ştefan – un latifundiar vizat de DNA

* Omul de afaceri, pârât că s-a înavuţit din tot felul de „descurcăreli” şi subvenţii, a fost pus sub control judiciar de către DNA.

Ştefan Poienaru este boier peste SC   Agrofam Holding din Feteşti şi este unul dintre cei mai mari agricultori, dacă e să ne ghidăm după cifra de afaceri, după suprafeţele de teren exploatate şi, desigur, după cuantumul subvenţiilor încasate, an de an, de la APIA. Grupul de firme Agrofam a fost înfiinţat în urmă cu vreo 20 de ani, şi se ocupă cu comercializarea cerealelor şi a plante tehnice cultivate pe o suprafaţă de peste 25.000 de hectare. Firmele păstorite de boierul Poienaru se mai ocupă şi de creşterea animalelor, comercializând lapte, brânză, carne şi alte produse obţinute din pâmânt şi de la animale…

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţie, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând din data de 10 februarie 2015, faţă de inculpaţii:
POIENARU ŞTEFAN, administrator al mai multor societăţi comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
– complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din poienaru fonduribugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei,
– participaţie improprie la tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei,
– participaţie improprie la tentativă la infracţiunea de înşelăciune,
– complicitate la infracţiunea de înşelăciune.
VĂLEANU-TRAICU MARIA-ECATERINA, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
– folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei,
– înşelăciune.
În ordonanţele de dispunere a controlului judiciar se arată că, există date și indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:
În intervalul 2009-2014 inculpatul Poienaru Ştefan prin intermediul mai multor firme, pe care le deţine în mod direct sau prin interpuşi, a fraudat sau a încercat să fraudeze atât bugetul de stat cât şi bugetul general al Comunităţilor Europene.
Activitatea infracţională a inculpatului s-a concretizat atât prin întocmirea unor declaraţii neconforme realităţii, referitoare la suprafeţele de teren declarate în faţa autorităţilor locale, cât şi în faţa Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în mod direct sau prin interpuşi ai acestuia, cât şi prin documente falsificate de către autorităţi ale administraţiei publice locale, determinate de inculpat să elibereze aceste acte.
În perioada 2009-2011, în contextul unui proiect privind modernizarea unei exploataţii agricole, prin intermediul fiicei sale Văleanu-Traicu Maria-Ecaterina, inculpatul Poienaru Ştefan a obţinut fonduri în valoare de 3.800.000 lei.
În acest caz, cercetările au scos la iveală, printre altele, faptul că echipamentul finanţat în cadrul proiectului, a fost livrat firmei beneficiare, cu mai mult de un an înainte de a fi achiziţionat oficial în anul 2009 şi că societatea respectivă a manipulat procedura de licitaţie în mod deliberat şi intenţionat şi a creat condiţii artificiale pentru a obţine în mod ilegal şi fraudulos finanţare de la bugetul UE şi de la bugetele naţionale pentru echipamentele deja închiriate.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte oarece obligaţii care dacă sunt încălcate pot atrage după ele înlocuirea măsurii controlului judiciar, cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Potrivit Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul DNA, inculpaţilor Poienaru Ştefan şi Văleanu-Traicu Maria-Ecaterina li s-au adus la cunoştinţă calităţile procesuale şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Procurorii fac precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *