PNL Ialomiţa cere PSD Ialomiţa să zică populaţiei despre lucrările alea…

Distribuie articolul:

COMUNICAT DE PRESĂ

„La sfârşitul lunii mai, Adrian Mocioniu şi Victor Moraru anunţau în cadrul unei conferinţe de presă, cu surle şi trâmbiţe, că: „am găsit soluția pentru Centrul Administrativ Slobozia. Termenul limită de finalizare al proiectului de reabilitare al Pieței Revoluției s-a prelungit până în decembrie 2018 și va fi finalizat 100% din bani europeni… Cetățenii orașului Slobozia nu vor mai fi nevoiți să suporte cheltuielile din bugetul public!”.Bănuim că acesta este şi motivul pentru care lucările au stagnat în totalitate, că doar e vară şi oamenii trebuie să-şi ia concediul de odihnă, şi bănuim că aceste lucrări vor fi începute PNL comunicatde 1 aprilie 2017.

Lăsând gluma la o parte, îl somez public pe primarul municipiului Slobozia, Adrian Mocioniu, să informeze cetăţenii cu privire la stadiul derulării lucrărilor de execuţie, valoarea lucrărilor decontate până în acest moment, precum şi graficul eşalonării execuţiei lucrărilor în perioada următoare până la finalizarea acestora, ştiut fiind că la data de 30 iunie 2016 trebuia făcută recepţia finală. Aşteptăm cu interes precizările edilului municipiului Slobozia!”


Distribuie articolul:

7 thoughts on “PNL Ialomiţa cere PSD Ialomiţa să zică populaţiei despre lucrările alea…

  1. :))))javra asta băsistă vorbește în numele PNL? :)))) Vai de pln..a mai făcut Tinel un comunicat ce-o să transforme Știrea în hârtie igienică:))))))))

    1. Dănuţ Bala.
      Şi la ce-ţi foloseşte ţie să ne jigneşti pe noi doar fiindcă publicăm un COMUNICAT de presă, ceea ce şi trebuie făcut dacă e să ţinem cont de deontologie? Când în presă apare PSD şi ne face silă cu „raportările măreţe” al dracului ce eşti nu te-apuci să scuipi venin pe televizor sau radio, este? De ce îţi permiţi aci? Fiindcă eu îţi permit. Ce înseamnă asta? Că-mi fac meseria, penibilule!! Mult mai cinstit decât presa pupincuristă a PSD!!! Sute de milioane de lei a cheltuit ÎN FIECARE AN, DE LA BUGET, şi Primăria şi CJI (şi toate celelalte primării) pentru a plăti presa. AŞA a câştigat PSD alegerile. Prostindu-i cu televizorul, minţindu-i cu ziarele de partid! Nouă NI S-AU TRANSMIS COMUNICATE DE PRESĂ. Le-am considerat ca putând fi subiecte de presă, aşa că le-am publicat. Comunicate, de la un timp, ne transmite şi Primăria. DOAR CĂ, în acest timp, primarul plăteşte ALŢI jurnalişti, iar pe noi vrea să ne folosească moca. Aşa că am zis pas. Başca nici nu sunt comunicate importante, care să transmită oarece informaţie utilă!!!
      Aşa că du-te…şi scuteşte-mă de elucubraţiile după tipicul PSD-iştilor!

      1. Mda…tot disidentă antipsdistă. 😉 Altfel, nu te am jignit cu nimic…ba te atenționez că te sinucizi publicând tot ce comunică mizeria asta de pdlist. Oricum PNL n-o să mai votez până nu dispar toți nemernicii ăștia de pdliști și băsiști împuțiți! Ba cred că n-o să mai votez…sau o să mi anulez votul…ca să nu mi-l fure,că m-a deranjat rău chestia cu pensiile speciale pt parlamentari. Mda..și cred că asta trebuie făcut…boicotarea votului ca protest pentru privilegiile nesimțite…și asta ar trebui să ceară și presa responsabilă! Să se aleagă între ei…tu-le neamul de hoți și nesimțiți!Unde-i rahatul ăla de Boc..și muiștii ăia de pdliști ce ne zăpăciseră cu ”contributivitatea și salariile și pensiile nesimțite”….și ei jefuiau ANRP și tot ce prindeau!!

  2. Credeam ca cretinel se oblojeste pe la Voila sau Balaceanca .Se aude ca a pierdut caruta de bani in campania pentru locale. Asa se intampla daca joci murdar cum ti-e caracterul si sufletul. Fostul comunist nu se dezminte si isi varsa in continuare veninul spre altii crezand ca asa poate castiga ceva. Nimic cretinel! Esti compromis si tragi la vale PNL!Sa vedem cat mai tine gogoasa asta cu impunerea de la centru a listelor, presedintilor etc fiindca oamenii de baza si integri ai partidului trebuie sa realizeze cat inca nu e prea tarziu ca romanii nu mai inghit asa ceva. Cu Tinel presedinte si nr.1 pe liste PNL pierde Ialomita de tot!!!

  3. Na..nu dă un comunicat..de condoleanțe..căcatul ăsta de liberal//Tinel…pt nevasta abdicatului de regili Mihai? Băi..ai dracului securiști împuțiți…o făcură pe asta Regina Ana:))))))))))) Mi aș pl în neamul lor…de regaliști și securiști hoți și împuțiți!! O să moară zdrențele astea…cu tot ong urile sorosiște!!Naaaaaa..la cât de libertină e Ionica Ghinea…doar de vreo regină n avea chef în comunicate..după liberalismul boierului Tinel..pokemonul ăsta bășit din fierbinți:)))))))))))))))))

  4. Eu imi doresc foarte mult ca acest cretinel si pocora sa ia sa iasa cat mai des in mass media, poate asa isi vor da seama cat de iubiti sunt de ialomiteni (si nu numai). Unul din Podul Turcului iar madam de prin zona Galatiului, daca nu ma insel. Le doresc „succesuri”.

    1. Niște hoți și mincinoși sunt și ăilalți…roșii, doar că ne-a apucat pe noi mila, că bate la ochi cum îi hăituiește DNA doar pe ei. Niște partide conduse de penali, președinte hoț de case, servicii conduse de trădători și hoți, guvern condus de ongiști…. o mizerie de stat de drepți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *