* Câţi bani au cheltuit Prefectura şi DSVSA Ialomiţa pentru această „sperietoare” vom întreba şi, poate, vom şi afla, măcar cât să ni se ostoiască din „acreala” resimţită în viscere ori de câte ori mai aflăm câte-o informaţie legată de (in)activitatea instituţiei care ar trebui să supravegheze calitatea alimentelor pe care noi, oamenii, le consumăm.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației că, în data de 29.03.2019, au fost confirmate două focare de pestă porcină africană, în exploatații nonprofesionale de pe raza localității Axintele, conform B.A. nr. 11426/29.03.2019, emis de I.D.S.A. București. Urmare a acestui fapt, în data de 30.03.2019, Centrul Local de Combatere a Bolilor Ialomița s-a întrunit, în ședință extraordinară, fiind aprobat Planul de Măsuri nr. 6867. Au fost stabilite zona de protecție, cu o rază de 3 km de la poziția GIS a focarelor, ce cuprinde localitățile: Axintele și Bărbătescu și zona de supraveghere, cu o rază de 10 km de la poziția GIS a focarelor, ce cuprinde localitățile: Bărcănești, Condeești, Alexeni, Broșteni, Ion Roată, Malu, Butoiu, Sfântu Gheorghe, Crăsanii de Jos, Crăsanii de Sus, Horia, din județul Ialomița și localitățile Vlăiculești, Arțari, Răsurile, Satu Nou, din județul Călărași.
Având în vedere faptul că, în urma anchetei epidemiologice efectuate, s-a concluzionat că originea posibilă a bolii este reprezentată de mediul silvatic (ambii proprietari de exploatații vizitând în ultima perioadă o zonă a unui fond de vânătoare unde a fost confirmată pesta porcină africană la mistreți), D.S.V.S.A. Ialomița reamintește tuturor crescătorilor de porcine, ce dețin exploații în localitățile situate în zona de protecție sau zona de supraveghere, obligativitatea respectării unor măsuri, ca de exemplu:
– este interzisă circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private. Această interdicție nu se aplică tranzitului de porci pe cale rutieră sau feroviară, fără descărcare sau oprire;
– porcii nu pot părăsi exploatațiile în care sunt ținuți până la stingerea focarelor de pestă porcină africană şi ridicarea măsurilor de restricţii impuse pentru zona de protecție și zona de supraveghere;
– nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație, nici nu poate ieși din aceasta, fără autorizarea D.S.V.S.A. Ialomița;
– sacrificarea pocinelor se poate face doar cu avizul D.S.V.S.A. Ialomița (sacrificarea se poate face doar în prezența medicului veterinar pentru efectuarea examenului ante și post mortem);
– este interzisă scoaterea din zona de protecție și supraveghere a cărnii de porc, a preparatelor și produselor din carne de porc, precum și a oricăror alte produse care conțin astfel de carne, fără avizul D.S.V.S.A. Ialomița;
– asigurarea și utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecție (salopetă, cizme) ce va fi folosit doar pentru accesul în adăpostul porcinelor; de asemenea, înainte de a intra în adăpostul porcinelor mâinile se vor spăla utilizând din abundență săpun și apă caldă;
– etc, etc…