Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase cercetează 8 ialomiţeni cu vârste cuprinse între 39 şi 65 de ani, întrucât duminică, 31 ianuarie a.c., au fost depistaţi în timp ce vânau într-o zonă ce se află în intravilanul municipiului Slobozia.
Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 7 arme de vânătoare cu alice, 2 arme de vânătoare cu glonţ şi muniţia aferentă acestora în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj cinegetic.
Citește și ...
Cum combini comodele cu rafturile pentru un look armonios și practic – descoperă cele mai noi tendințe
Comunicarea este cheia succesului în alegeri. Chiar și a celor viitoare!
Romsilva – două milioane de metri cubi de lemn pentru iarna care vine
Finanţiştii raportează cât au colectat, doar că nu ne spun şi cât era de colectat