În cadrul conferinţei de presă organizată de PMP Ialomiţa şi ca urmare a rezultatelor oficiale din partea Biroului Electoral Central, partidul are în acest moment o situaţie clară cu numărul de mandate în cadrul parlamentului României. PMP Ialomiţa ocupă un singur fotoliu de senator, deşi pentru scurt timp a avut şi un deputat de Ialomiţa printre „greii politicii româneşti”. Preşedintele interimar, Pericli Nicu a promis să facă ordine în rândurile membrilor PMP la nivel judeţean, şi în acelaşi context, acesta a afirmat că au fost trei persoane din partid care au făcut campanie pentru adversarii politici ai PMP, sau nu s-au implicat suficient la nivelul filialei din care aceştia fac parte: „ Vis-à-vis de cei trei membri ai PMP-ului, membrii care au ales să facă campanie altor partide, aşa cum bine ştiţi probabil şi dumneavoastră, văzându-i pe la alte partide în campanie (…). Deci noi, la începutul pre-campaniei, am stabilit o listă, atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor. Şi când spun noi, spun toţi membrii, atât ai UNPR-ului cât şi ai PMP-ului, două liste stabilite de comun acord vis-à-vis de nume, vis-à-vis de ordine. Ori domnul Paros, înainte de depunerea listelor cu două zile, a ales să schimbe ordinea pe aceste liste, de la sine putere, spunându-ne, bineînţeles, că i s-a impus de la centru. Informaţie pe care evident eu am fost si am verificat-o, personal. Într-adevăr a întrebat la centru, dacă este vreo problema vis-à-vis de modificarea listelor şi i s-a comunicat că nu (…) şi dumnealui a ales să treacă peste cuvântul tuturor. (…) O să începem să reconstruim PMP-ul de la zero, este evident. Cu astfel de persoane nu te poţi dezvolta nici ca organizaţie, nici ca societate, etc. (…) Eu vă spun, Paros atât a putut să facă, atât l-a dus capul să facă, şi s-a considerat depăşit de ceea ce avea să urmeze la vremea aceea pentru dumnealui, dovadă că a ales să se retragă ca un laş.”. O completare la spusele preşedintelui PMP, a avut şi proaspăt alesul senator, Ionaşcu Gabi, care a spus că el s-a ocupat personal pentru ca Radu Paros să fie pus pe lista de senatori, pe poziţia a doua: „Împreună cu Nicu Pericli am fost la o festivitate, la o sărbătoare a Zilei Saraiu, acolo unde ne-am întâlnit cu Secretarul General al organizaţiei naţionale PMP, este vorba de domnul Onaca, şi i-am spus că avem o problemă la Ialomiţa, preşedintele organizaţiei judeţene nu vrea să se înscrie pe liste. El ( n.r. Radu Paros) a acceptat la un moment dat, dar lucrul acesta nu s-a petrecut cum am convenit. Într-una din seri, domnul Paros a venit că vrea el primul pe listă…”. Nicu Pericli, întrebat fiind cum consideră că s-a descurcat PMP Ialomiţa în cadrul procesului electoral care tocmai a fost consumat, a declarat că per total este mulţumit. El consideră că scorul electoral obţinut de PMP la nivel de judeţ în cadrul alegerilor parlamentare desfăşurate în data de 11 decembrie a.c, este unul satisfăcător, pentru că împreună cu întreaga echipă de campanie a reuşit să trimită în parlament un senator din Ialomiţa, adică pe Ionaşcu Gabi. Totodată, Nicu Pericli a mai apreciat faptul că deşi şi-ar fi dorit să reuşească să obţină un scaun de deputat pentru următorii patru ani, acesta nu s-a lăsat păcălit de gustul dulce dar scurt al victoriei, şi crede că atunci când a fost încondeiat de presa locală ca fiind câştigătorul unui fotoliu de deputat din partea partidului pe care îl conduce la nivel judeţean, a fost doar o diversiune. Acesta a mai afirmat că PMP a obţinut „Exact atât cât a putut, pentru a trimite măcar un om la nivel central.”
Victor Ghinea