COMUNICAT DE PRESĂ
La Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia se va deschide, pe 17 septembrie 2021, orele 10,00, expoziţia „De la brazdă la cuptor”, care prezintă principalele etape ale drumului pâinii, începând cu lucrul pământului, până la măcinatul grâului la moară, frământatul aluatului şi coacerea pâinii în cuptorul tradițional.
Expoziţia prezintă ciclul lucrărilor agricole, evoluând în strânsă legătură şi determinare cu succesiunea anotimpurilor, cu lupta repetitivă a ţăranului cu natura, transpusă în obiceiuri și ritualuri menite să asigure protecția culturilor şi obţinerea unor recolte bogate.
Până la începutul secolului al XX-lea, agricultura se caracteriza mai mult prin continuitate decât prin evoluţie, perfecţionările aduse metodelor şi uneltelor de lucru având o evoluţie lentă. Sunt expuse uneltele cu care ţăranii lucrau în agricultură, la cultivarea pământului, unelte care s-au perfecţionat de-a lungul timpului – plugul, grapa, sape, plivitori, greble, îmblăcie, seceri, furci şi instalaţii folosite la măcinarea şi depozitarea seminţelor.
Din expoziţia „De la brazdă la cuptor” aflăm că etapele de lucru începeau cu munca pământului, aratul cu plugul, grăpatul cu grapa şi tăvălugul, semănatul cu mâna, seceratul cu secera din oţel şi coasa, treieratul cu îmblăciul sau tăvălugul şi se încheiau cu vânturatul grâului cu lopeţi speciale sau cu vânturători.
Pentru obţinerea făinii, grâul era măcinat la moară, iar ultima fază în obţinerea pâinii era frământatul aluatului şi coacerea la cuptor. Fiecare etapă în prepararea pâinii era însoțită de ritualuri şi de credinţa că nimic nu se făcea dacă nu era sfinţit în prealabil. Simboluri ale vieţii, pâinea şi grâul, erau consacrate religios, fiind întâlnite la toate sărbătorile şi evenimentele din viaţa omului.
Biroul de presă al Muzeului Național al Agriculturii